UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
Silviu Aurelian Jimborean
Sfântul Dionisie Areopagitul
Cluj – Napoca 2013
Cuprins 1.
Viața........................................................................................... 2
2.
Opera ......................................................................................... 4 Despre numele divine.................................................................... 4 B) Despre Teologia mistica ............................................................ 5 C) Despre Ierarhia cerească ........................................................... 8 D) Despre Ierarhia bisericească ................................................... 13 E) Cele zece scrisori ..................................................................... 14
3.
Doctrina ................................................................................... 15
Bibliografie....................................................................................... 16
1
1.
Viața Autorul scrierilor aeropagitice este un personaj
necunoscut în instoria literară creștină încă din primele cinci veacuri. Sfântul Dionisie, pretinde că în Heliopolis a observat întunericul ce a fost produs pe pământ cu ocazia morții Mântuitorului fiind de față în acel moment alături de Petru și Iacob la îmormântarea Sfintei Fecioare Maria. În veacul al nouălea Dionisie Areopagitul este identificat cu Dionisie din Paris din veacul al treilea iar opera fiind tradusă în limba latină de Scostus Eriugena.1 Sfântul Toma din Aquino, prin această traducere și prin comentarii datorate, a exercitat o foarte mare influență asupra evului mediu. Autenticitatea a fost pusă din nou în discuție de Laurențiu de Valla 1457 în secolul al patrulea, iar în secolele următoare a fost acceptată,dar și respinsă, pentru ca în anul 1895 J. Stiglmayr și Pkoch să o respingă definitv cu argumente indiscutabile. Totodată, teologia scrierilor areopagitice este așa de evoluată și rafinată, încât ele nu pot aparține perioadelor I și II patristice, ci numai periadei a III a.2
1
Ioan. G. Coman, Patrologie-Pseudo Dionisie Arepagitul, Editura Sfânta Mănăstire Dervent, 2000,p.79 2 Ibidem, p. 179
2
Sfântul Dionisie Areopagitul, se prezintă ca fiind ucenicul din Areopagul Atenei, pe care Sfîntul Apostol Pavel l-a convertit acolo. El scrie Sfântului Evanghelist Ioan, pe vremea când era exilat la Patmos, la sfârșitul secolului I și bărbaților apostolici Tit și Timotei, descriind eclipsa ce s-a petrecut la moartea Cruce a Mântuitorului. În discuțiile de la 533 observăm că srierile lui Dionisie au fost folosite de monofiziți, ele fiind acceptate ca și scrieri autentice de către Leonțiu de Bizanț, Sfântul Sofronie al Ierusalimului sau Sfântul Maxim Mărturisitorul.3 Deși discuțiile au continuat de-a lungul secolelor și încă tot nu s-au încheiat, este lămurit faptul că scrierile aparțin secolului V, ele fiind puternic influențate de neoplatonism, de scrierile lui Plotin și Proclus. Un argument foarte important în favoarea plasării lui Dionisie în secolele V-VI, este acela că autorul cunoaște textul simbolului de credință, ce se cântă la Sfânta Liturghie după anul 476. Totodată scrierile Sfântului Dionisie Areopagitul au fost semnalate pentru prima dată de Sever din Antiohia și folosite de monofiziți în controversele lor cu ortodocșii în anul 503.4
3
Pr. Dr. Constantin Băjan, Patrologie-Perioada a treia, Dionisie PseudoAreopagitul, Editura Universității, Craiova 2000, p.261 4 Ibidem, p. 261
3
2.
Opera În conținutul scrierilor areopagitice, nu se observă nici
cea mai mică preocupare de apărare a Sfintei Treimi, dar nici de apărare a învățăturii despre Hristos ca un ipostas în două firi, împortiva nestorianismului și monofizismului. Tema acestor scrieri este aceea de a apăra învățătura despre Dumnezeu în Treime deosebit de lume, observând o apărare a credinței în general împotriva gândirii filosofice a timpului, prelungită fiind din antichitate, dar în vocabularul acelui timp, folosit de gândirea oamenilor de atunci5 .Scrierile pseudoareopagitice sunt alcătuite din patru lucrări și zece scrisori.
A). Despre numele divine O primă lucrare este intitulată Despre numele divine, fiind împărțită în 13 capitole, care tratează numele ce se dau lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură. Numele ce se găsesc aici, nu exprimă ființa lui Dumnezeu, ci ele sunt doar atribuite, deoarece rugăciunea este necesară pentru cunoașterea lui Dumnezeu, fiind privit cu bunătate, cu lumină, frumsețe,
5
Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere Complete și Școliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, Editura Paideia, București 1996, pp.7-8;
4
dragoste, ființă, înțelepciune, viață, adevăr, pace, putere.6 În această lucrare, există un capitol în care se vorbește despre originea răului și care seamănă cu Proclu.
B) Despre Teologia mistica Lucrarea Despre Teologia mistică, este împărțită în cinci capitole, și prezintă o cunoaștere despre Dumnezeu fiind superioară lucrării Despre numele divine, totodată fiind o cunoaștere ce unește sufletul cu Dumnezeu prin rugăciune, tăcere și negația desăvârșirilor din lumea creată, arătând o cunoaștere apofatică, adică prin negație.7 Observăm că în această lucrare, Dumnezeu se ascunde în întunericul divin. Urcând în întunericul care este mai presus decât lumina, putem observa dar și cunoaște în același timp supranaturalul. În această lucrare, Dionisie se ocupă cu teologia apofatică, pe când teologia catafatică a constituit obiectul în realizarea primei lucrări. Cunoașterea apofatică, mai presus de toate presupune rugăciunea, negarea a tot ceea ce există în lumea creată.8
6
Ibidem, ,p. 179 Ibidem. p. 179 8 Ibidem, p. 262. 7
5
„ De aceea dumnezeiescul Bartolomeu, spune că teologia ( învățătura despre Dumnezeu- Scriptura), este multă și foarte puțină și Evanghelia este largă și mare, și iarăși foarte concentrată. Mie mi se pare că el a înțeles în mod mai presus de fire faptul că buna cauză a tuturor este mult grăitoare și scurt grăitoare și totodată negrăitoare, ca una ce nu are nici cuvânt, nici înțeles, deoarece se află în mod supraființial, mai presus de toate și e descoperită și cu adevărat arătată numai celor ce străbat toate cele sfinte și curate și au depășit tot urcușul tuturor culmilor sfinte și toate luminile dumnezeiești și au părăsit toate ecourile și cuvintele cerești și au pătruns întunericul unde este cu adevărat, cum zic Scripturile, Cel ce e dincolo de toate.”9 ( Capitolul I, Către Timotei) „ În acest întuneric supraluminos ( mai presus de lumină) dorim noi să ajungem și să vedem și să cunoaștem prin nevedere și neștiință ceea ce e mai presus de vedere și cunoștință, neputând fi văzut, nici cunsocut. Căci aceasta este a vedea și a cunoaște cu adevărat; și a lăuda în mod mai presus de ființă prin înlăturarea tuturor celor ce sunt. E așa cum cei ce fac o statuie naturală, înlăturând toate acoperămintele aduse vederii curate a celui ascuns în el 9
Ibidem, p. 248
6
însuși. Dar trebuie, cum socotesc, să lăudăm negațiile, contrar afirmațiilor. Căci începând de la cele dintâi, ajungem la acelea ( de la afirmații la negații), coborând prin cele din mijloc la cele din urmă. Iar apoi, făcând din nou urcușul de la cele din urmă la cele mai de la început, negăm toate, ca să cunoaștem în mod descoperit acea necunoștință care e acoperită de toate cele cunoscute în cele existente și să vedem acel întuneric mai presus de ființă, care e acoperit de toată lumina din cele existente”10 ( Capitolul II- Cum trebuie a ne uni cu Cauzatorul tuturor și mai presus de toate și a-i închina laude) Deosebiți de cei ce recunosc pe Dumnezeu ca Cel de care depinde lumea care nu poate fi prin ea, sunt două categorii de oameni: a) cei ce cred că cunosc pe Dumnezeu ca Cel de care depind toate, știu totul despre El, ei nu recunosc misterul care acoperă pe Dumnezeu ca un întuneric; b) cei ce socotesc că nu există nimic afară de lumea aceasta văzută; găndirea nici unora nu merge până la capăt.
10
Ibidem, p. 248;
7
C) Despre Ierarhia cerească Lucrarea Despre Ierarhia cerească, este structurată în cinsprezece capitole, care pune problema îndumnezeirii omului prin cele trei trepte de o mare valoare: curățirea, iluminarea, desăvârșirea. Îndumnezeirea, este obținută prin două ierarhii
și
anume ierarhia
cerească
și
ierarhia
pământească. Ierarhia cerească, este alcătuită din trei triade, iar la rândul ei, fiecare triadă cuprinde câte trei cete.11 În această lucrare, Dionisie, descrie lumea acelor ființe cerești imateriale numite îndeobște îngeri, o lume care ne este înfățișată mai aproape de Dumnezeu, decât suntem noi oamenii muritori de rând, și mijlocind astfel între Dumnezeu și om. Scopul pe care Sfântul Dionisie îl pune în tema acestei lucrări, este de a stabili ordinea și rangurile îngerilor și de a explica rolul existenței lor. În creștinism, a fost dezvoltată o tendință de a face distincție între îngeri și demoni, îngerii fiind văzuți ca ființe bune, iar demonii ca intermediari răi. Fără nici o îndoială, această tendință, a fost încurajată de obiceiul creștin, pentru a-i considera pe zeii păgâni duhuri rele, aceștia având scopul de a căuta oameni spre a-i duce în amăgire.12 11
Ibidem, p. 179 Andrew Louth, Dionisie Areopagitul, Editura Deisis, Sibiu, 1997,pp. 6668; 12
8
Pentru Dionisie, demonii sunt ființe rele, nu prin natură, ci prin voia proprie, deși nu prea multe are de spus în privința acestora, în timp ce ființele îngerești, sunt acele ființe cerești care au rămas statornice în iubirea lor față de Dumnezeu. Dionisie, are un interes aparte pentru îngeri, punând bazele teologiei ulterioare. Areopagitul, nu doar enumeră cele nouă cete îngerești, dar îi și vede constituind trei ordine, formate din câte trei cete. Totuși Dionisie, folosește anumite cuvinte pentru cete, ranguri, grupuri, dar cuvântul ierarhie, apare pentru prima dată al Sfântul Dionisie, și este foarte preocuapt de el. Cuvântul ierarhie este un concept cheie pentru el, iar la începutul IC III îl prezintă: „ Ierarhia, este, după mine, o rânduială, o cunoaștere și o lucrare sfântă care duce, pe cât este cu putință, la asemănarea cu modelul dumnezeiesc și e înălțată, spre iluminările date ei de Dumnezeu, pe măsura imitării lui Dumnezeu”. ( 164 D).13 Cuvântul ierarhie, însemnă așadar mai mult decât un simplu ordin, sau un simplu rang, el face o posibilă orândiuire sacră care sunt cunoașterea și lucrarea. Rostul acestei ierarhii este de a ne face înțeleasă asemănarea cu Dumnezeu și unirea cu El, atât cât este cu putință. Îndumnezeirea este considerată, o dovadă clară a influențelor elenistice asupra teologiei 13
Ibidem, pp. 69-70;
9
creștine, dar terminologia folosită de Sfinții Părinți, pentru acest concept, este specifică tradiției creștine, iar pe vremea lui Dionisie acest cuvânt era definitiv fixat în vocabularul creștin. Acest sfânt, susține cu certitudine că făpturile sunt create de Dumnezeu și nu au nici o continuitate ontologică cu El.14 Pentru Dionisie, îndumnezeirea înseamnă că făptura îndumnezeită devine atât de unită cu Dumnezeu, încât lucrarea ei devine însăși lucrarea divină ce curge prin ea: „ Căci noi împreună lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu” ( I Corinteni 3, 9); și a primi lucrarea dumnezeiască arătând-o după putință în sine, care se arată în sine pe cât e cu putință? ” ( IC III. 2:164D). Astfel el continuă : „ Călăuza noastră în toată știința și lucrarea sfântă este Însuși Dumnezeu căci, privind neclintit spre frumusețea Lui atotdumnezeiască, ierarhia se face întipărită de El cât e cu putință în părtașii ei ca unii ce sunt chipuri dumnezeiești, ca niște oglinzi atotstrăvezii și nepătate, primitoare ale razei luminii celei arhiluminoase și ierarhice și umplute cu în chip sfânt cu strălucirea dăruită, pe care o împărtășesc la rândul lor fără pizmă celor ce vin după ele, potrivit rânduielilor ierarhice” ( 164A).15 14 15
Ibidem, pp. 71-72; Ibidem, pp. 73-74;
10
În concepția Sfântului Dionisie, această structură triadică a ierarhiei este cea care administrează această întreită mișcare, care curăță, iluminează și unește. Acest mod în care Dionisie înțelege această ierarhie, nu este altceva decât o expresie a sensibilității sale profunde față de delicata Sa metodă de convingere a omului căzut. În scrisoarea către monahul Demofil îi cere acestuia să-L contemple astfel pe Hristos: „Și primim în liniște binefăcătoarele raze ale lui Hristos cel cu adevărat bun și suprabun și să ne lăsăm conduși de lumina lor spre dumnezeieștile Lui lucrări de bine. Căci oare nu e propriu bunătății Lui negrăite și mai presus de minte că face ca cele ce sunt să fie, că le aduce pe toate la ființă, că vrea ca toate să se facă pururea apropiate Lui și să fie în comuniune cu El, după capacitatea fiecăruia? Oare nu-i are în iubire și pe cei ce se depărtează de la El? Oare nu râvnește și imploră să nu fie disprețuit de cei iubiți de El? Și, mai mult, făgăduiește să-i vindece chiar și atunci când se țin la distanță de El, iar când se apropie de El, aleargă și-i întâmpină și-i îmbrățișează întreg pe cei întregi” ( Ep. VIII: 1085C1088A).16 Dionisie este acuzat de foarte multe ori de un individualism îngust, fiindcă este preocupat să arate modul în 16
Ibidem, pp. 75-76;
11
catre structurile ierarhice vin
în
întâpinarea nevoilor
individului. În acest sens Dionisie spune: „ Cum rânduiala ierarhiei constă în aceea că unii sunt curățiți iar alții curăță, unii sunt iluminați iar alții iluminează, unii se desăvârșesc iar alții desăvârșesc pe alții, fiecăruia i se potrivește să imite pe Dumnezeu în modul lui propriu” ( IC III. 2: 165 BC)17 Totuși în această lucrare pe care autorul o abordează, nu este vorba doar despre principiul ierarhiei. Acest tratat, conține și capitole despre fieacare dintre cele trei grupe îngerești, și diverse capitole despre descrierile îngerilor în Sfânta Scriptură. Fiecare treaptă este tratată separat, unde sunt urmărite diverse probleme particulare. Cele trei trepte sunt : serafimi, heruvimi și tronuri. Numele serafim înseamnă: „ mișcarea lor nesfârșită și neîncetată în jurul celor dumnezeiești, căldura acută și suprafierbințeala mișcărilor veșnice, neîncetate, neobosite și neclintite, care face asemenea lor prin înălțare și în chip eficient pe cele mai de jos încălzindu-le
și
înflăcărându-le
spre
o
căldură
asemănătoare”. Numele heruvim înseamnă: „ puterea lor de a cunoaște și a vedea pe Dumenzeu, de a primi darurile cele mai înalte ale luminii Lui, de a contempla măreția tearhică în puterea ei 17
Ibidem, p. 76;
12
întâi-lucrătoare, de a se umple de darurile ce dau înțelepciune și de a le împărtăși pe acestea fără pizmă celor care vin după ele prin revărsarea înțelepciunii dăruite lor.”. Tronuri, sugerează: „ înălțarea lor din orice cădere pământească, ridicarea lor în chip mai presus de lume spre înălțimi și stabilirea lor neaplecată dincolo de orice extremitate, șederea lor neclătinată și stabilă din toate puterile în jurul Celui Preaînalt cu adevărat și primirea în toată nepătimirea și nematerialitatea a venirii tearhice” ( IC VII. 1: 205 B-D).18 Așadar,
în
această
lucrare,
Sfântul
Dionisie
Areopagitul, ne face cunoscută o introducere în principiul ierarhiei, care îi modelează înțelegerea pe care o are asupra universului. Așa cum ierarhia cerească este o icoană a frumuseții tearhice (165B), tot astfelt ierarhia pământească, în cadrul căreia suntem aflați noi, oglindește la un nivel mai inferior strălucirea ierarhiei cerești.19
D) Despre Ierarhia bisericească Lucrarea Despre Ierarhia bisericească, este structurată pe șapte capitole, arătând că Biserica este o copie a lumii spirituale care urmărește același scop ca și unirea cu 18 19
Ibdiem, pp. 77-83; Ibidem, p. 86;
13
Dumnezeu prin curățire, iluminare și desăvârșire. Conform Ierarhiei Cerești și Ierarhia Bisericească este împărțită în trei triade, mai exact în trei mari Taine principale: Euharistia, Botezul și mirungerea, în trei trepte preoțești: episcopii, preoții și diaconii, și trei trepte secundare: monahii, credincioșii și catehumenii.20
E) Cele zece scrisori Totodată, cele zece scrisori, au anumitți destinatari precum: primele patru călugărului Caius, a cincea scrisoare liturgului Dorotei, a șasea preotului Sosipatru, a șaptea episcopului
Tit,
a
zecea
Teologului,
Apostolului
și
Evanghelistului Ioan. Toate aceste scrisori tratează anumite probleme precum teologice sau probleme de pastorală.21 În Ierarhia bisericească, autorul afirmă că Botezul și Sfânta Liturghie erau săvârșite de episcop, el fiind ajutat de puțini preoți, dar de mai mulți diaconi. În general se botezau oameni în vârstă, nu copii. Tot episcopul, prezenta săvârșirea slujbei îmormântării. S-a obiectat împotriva vechimii scrierilor areopagitice, folosirea ca ,argument, descrierea, în capitolul IV
20 21
Ibidem, p. 180; Ibdidem, p. 80;
14
al Ierarhiei bisericești, sfințirea monahilor, care nu ar fi apărut decât în secolul IV.22
3.
Doctrina Sfântul Dionisie Areopagitul este influențat de
neoplatonism. Dumnezeu este unul, iar din el izvorăsc toate. Creația lui Dumnezeu este un întreg găsindu-se în două forme: cerul și pământul, fiind într-o legătură existențială și continuitate menținută prin puterea morală. În ceea ce privește hristologia sa, poate fi acuzat că a susținut învățătura monotelistă, iar învățătura despre îngeri este normativă, privind ființa lor. În concepția lui Dionisie, scopul ierarhiei este asemănarea cu Dumnezeu și unirea cu Acesta. Totodată, puterea sfințitoare a ierarhiei vine de sus, prin tainele săvârșite de treptele ierarhice superioare. Pentru ca ierarhia să poată conduce pe credincioși spre iubire deplină și în comuniune cu Dumnezeu, ea trebuie să fie mai întâi plină de duhul iubirii dar și al comuniunii. Tot Dionisie ne spune că Dumnezeu dândune
exemplu
ierarhia
cerească,
bisericească.23
22 23
Ibidem, pp. 10-12; Ibidem, p. 264
15
ne-a
dăruit
ierarhia
Bibliografie 1.
Coman G. Ioan, Patrologie-Pseudo Dionisie Arepagitul,
Editura Sfânta Mănăstire Dervent, 2000;
2.
Pr. Dr. Băjan, Constantin, Patrologie-Perioada a treia,
Dionisie Pseudo-Areopagitul, Editura Universității, Craiova 2000;
3.
Aeropagitul, Dionisie, Opere Complete și Școliile Sfântului
Maxim Mărturisitorul, Editura Paideia, București 1996;
4.
Louth,Andrew, Dionisie Areopagitul, Editura Deisis, Sibiu,
1997;
16
