Apa Vie 0B
- Buletin al Parohiei Ortodoxe Române Izvorul Tămăduirii, Darmstadt 1B
2B
cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. (Ioan 4, 14)
Schimbarea la Fata. Minunea Taborica La fiecare sarbatoare praznicala avem bucurii foarte mari, oriunde le-am sarbatori. Dar in Tara Sfanta ele se inmiesc, asa incat plutesti ca purtat de un nor. Uneori nici nu stii ce este cu tine, daca esti sau nu mai esti pe pamant!(...) Pe langa Sf. Lumina, una dintre marile revelatii si bucurii duhovnicesti ale sarbatorilor praznicale este Schimbarea la Fata, care se petrece pe Muntele Taborului, in data de 6 august, dupa cum bine stim, si care descopera o fateta nevazuta a acestei sarbatori pe care, desigur, intr-un cerc de credinciosi, intr-o biserica oarecare din lume, poate nu ai ocazia sa o vezi, decat in cazul in care Dumnezeu ar vrea sa ti-o descopere in mod particular. Dar acolo, in vazul tuturor, al miilor de credinciosi sau necredinciosi care participa pe Muntele Sfant al Taborului, in noaptea din 5 spre 6 august, in timpul Sf. Liturghii, coboara asupra Sfantului Munte un nor. Cei necredinciosi - cum i-am si auzit pe multi din ei -, ar spune ca este o manifestare meteorologica. Norul acesta este insa cu totul altceva decat norii aceia obisnuiti, laptosi, pe care ii vedem coborand uneori dimineata peste muntii nostri. In primul rand, pentru ca el are o forma de manifestare cu totul aparte. Incepand de la ora la care se petrece in biserica privegherea, vezi, din varful muntelui, dinspre Nazaret, pe cerul intunecat de noapte, la distanta foarte mare, dintr-o dată, o bucata portocalie! Si aceasta se tot muta si vine exact perpendicular pe biserica si sta pana pe la douasprezece-unu noaptea sub forma unei limbi portocalii, intunecate, la o
distanta destul de mare, de cativa kilometri buni de Muntele Taborului. Si cam pe cand incepe Liturghia, dar in mod special spre momentul Heruvicului, din orizont incepe sa se deplaseze acest nor, vine spre munte si, cand se apropie de noi, comporta diverse forme, diverse consistente, si incepe sa se rupa din el cate o bucata, cate o fasie, sau mai multe fasii, mai multe mingi rotunde, lunguiete, sub forma de ingeri, sub forma de pasari, si sa vina, pe deasupra turlei bisericii - biserica are în vârf, unde este turla, şi o terasa, fiind construita ca mai toate casele in zona orientala, cu terase in capatul cladirii -, unde lumea se urca si invocă Duhul lui Dumnezeu! Cuvintele sunt extraordinar de mici sa exprimi ce simti cand bucatile acelea ca de vata vin si le atingi cu mainile, le simti pe chip… Ai vrea sa te urci pe acea bucata si sa pleci, sa nu te mai intereseze nimic! Concomitent cu minunea aceasta, se raspandeste in aer un miros extraordinar parca de tamaie, dar nu este tamaie; parca de rasinoase, dar nu este de rasinoase; e o combinatie de conifere orientale, cu tamaie naturala, din rasina pomului. Bineinteles, se gasesc si aici cei care ss puna la indoiala minunea, spunand ca au făcut grecii vreo noua smecherie sau ca e doar un proces meteorologic. Aici este insa o manifestare generala a bucuriei! Totul tresare de bucurie acolo, ceea ce nu se intampla nicicum in alte locuri, in alti munti, in cazul fenomenelor meteorologice. Bineinteles ca după ce vii de pe Tabor, cu priveghere de toata noaptea, cu Liturghie, cu cantari facute de greci, de arabi, de bulgari, de rusi si de romani, care
Nr. 22 – Iunie-Iulie-August 2009- Darmstadt
1
toti canta Schimbatu-Te-ai la Fata, Hristoase, in munte, aratandu-Le ucenicilor Tai Fata Ta, pe cat li se putea!…, nu mai poti pune pret pe nimic lumesc, ci ai dori sa traiesti asa vesnic! Si in cazul acesta, ca si in cazul Sf. Lumini, aratarile acestea, formele acestea de mangaiere sunt tot pentru cei care cred, pentru ca asa cum spune in Scripturi, „am venit sa dau celor ce au si am venit sa iau celor ce nu au”! Cum asta, ca nu am inteles niciodata acest cuvant cand eram in afara Bisericii! Pai bineinteles ca Domnul ia de la cei carora li se pare ca au putina credinta si incep sa comenteze si sa puna sub lupa existenta lui Dumnezeu, prezenta Sa si manifestarile Lui. Iar cei ce cu adevarat cred si marturisesc cu sinceritate Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!, acelora li Se releva bucuria cea mai mare! Intradevar, acolo, pe Tabor, il intelegi pe Sf. Ap. Petru cand Ii spune Mantuitorului ca nu-i mai trebuie sa plece de acolo! Intr-adevar, nu mai vrei sa pleci de acolo, de pe Tabor! Toate manifestarile lumesti, cat ar fi ele de mari, de intense, palesc in fata acestei manifestari, infim de mici in raport cu harul lui Dumnezeu! Va dati seama cum va fi atunci, in fata Tronului Ceresc, cand vom ajunge acolo… Maica Ecaterina (Monica Fermo) - Metanii de dor, http://www.agnos.ro/blog/2008/08/06/maicaecaterina-monica-fermo-despre-minunea-taborica/ Ce-I datorez eu lui Hristos Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintrun sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele dai lanu, ce se talmaceste: de ajuns noua. De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi spre a-L binecuvanta si a-I aduce slava. De n-ar fi decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim. De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie… Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia: dai lanu! (…) Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii, iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si din toata vartutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si
cu dreptate este sa strig cu lacrimi: dai li! (de ajuns mie, n.n) Pentru a-mi fi dat putinta sa-mi cunosc propria pacatosenie, nimicnicie si ticalosie, Iti aduc laude si multumiri, si de s-ar margini doar la atata darul facut mie, tot prea destul e ca sa repet: dai li! Pentru a-mi fi ingaduit sa Te pot ruga, sa Te iubesc si sa ma inchin Tie - de ajuns ca sa binecuvantez Sfant Numele Tau. Pentru a fi sadit in mine nadejdea iertarii si a fi inceput sa intrezaresc putinta mantuirii - fii, Doamne, preamarit! Pentru a-mi fi dat indrazneala sa concep stabilirea unor relatii de tip eu-tu cu Tine, Domnul si Dumnezeul meu, ma minunez si, nepricepandu-ma a spune altceva, strig: dai li! Si tot asa fiindca de acum ma pot inchipui printre acei carora le-ai grait: «Daca veti ramane cu cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei. Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.» (Ioan 8.31-32). Recunoscator peste orice posibilitate de exprimare in slabele si banalele noastre vorbe omenesti Iti sunt, Hristoase al meu, si pentru a fi dobandit calitatea de «prieten» al Tau, pentru a fi fost, altfel spus, innobilat, caftanit prin credinta si apa Botezului si focul Duhului Sfant. Pentru a fi iesit din tristete, mohoreala, jale, descumpanire, acedie (exista o acedie a laicului, a necredinciosului), deznadejde si a ma fi apropiat de starea fericirii. Si fiindca, indeosebi, m-ai socotit in masura a intelege si a fi cu desavarsire convins ca Tu esti Adevarul, Calea si Viata. (…) Mi-ai daruit, Doamne, in nespusa Ta marinimie, sa aflu tot adevarul - atroce - despre mine insumi; mai slobozit din robia pacatului, care slujitor mai ferecat decat mine nu cred sa fi avut. (…) Din rob si schilod m-ai facut om liber si senior; din fricos si misel, om indraznet; din fiinta a intunecimii, un ahtiat dupa lumina; Si slobod a incerca senzatia ca nu-mi este interzis a nazui sa ma port efectiv potrivit cu invatatura si vrerea Ta.
Nr. 22 – Iunie-Iulie-August 2009- Darmstadt
2
Pentru ca nu numai ca m-a descoperit pe mine mie insumi intru toata mizeria si josnicia si nimicnicia mea, ci mi-a dezvaluit mie insumi latentele bune si priincioase dinauntrul meu; - mi-a aratat ca nu sunt definitiv si iremediabil pierdut; - m-a scos din cloaca, ingustime si bezna; - mi-a tradus existential si pe a mea seama cutremuratoarea (si mangaietoarea) fraza: Qui Mariam absolvisti mihi quoque spem dedisti (Tu, Cel ce pe Maria –Magdalena- ai iertat-o, imi dai si mie speranta – traducerea noastra); - si nu mi-a cerut sa ma anihilez, sa mor, ci dimpotriva - sa mor pacatului si zadarniciilor si sa viez puternic intru El - cu dragoste si bucurie - adica intru libertate, voie buna si calm. (Caci El “pretuind pe om nu vrea - zice Staniloae - confundarea lui cu Sine, ci mentinerea si ridicarea lui intr-un dialog etern al iubirii“.). Mi-a descoperit si o alta mare (si vreme indelungata cu totul nepresupusa) taina, anume ineluctabila universala lege a paradoxului, inlesnindu-mi sa inteleg ca nevinovatia nu se poate obtine decat pe calea aceasta paradoxala a recunoasterii propriei culpabilitati. Mi-a dat de asemenea voie sa ma impartasesc cu prea curatul Sau Trup si scump sangele Lui si sa-mi pot da seama ca orice fapta josnica imi este numai izvor de amaraciune si tulburare, iar ca actele de marinimie, curaj si detasare “faptele bune si frumoase” ale atat de hulitei morale practice - sunt singurele creatoare de pace si multumire. (…) In cele din urma m-am putut convinge ca libertatea se cucereste numai prin omorarea pacatului si m-am trezit in stare sa descifrez formula “fac ce vreau“: ea nu inseamna ca dau ascultare neconditionata viscerelor si tropismelor mele, pornirilor si instinctelor mele dobitocesti, constituindu-ma prizonier al egoismului, turpitudinilor si plagilor firii mele, ci supunandu-le pe acestea vointei, ratiunii si constiintei mele, partii bune (curatite) a eului meu, supra-eului meu. Fac ce vreau, credinciosul si smeritul ucenic al lui Iisus Hristos, iar nu ce i-ar
placea demonului salasluind inauntrul meu sau tarcolind in juru-mi sa fac in numele asa-zisei libertati instinctuale, in temeiul careia ma ispiteste spre a ma indemna sa ma dau rob lui si duhurilor sale celor rele. (…) Ii mai datorez Domnului si nepretuita, nesperata putere de a indura si suferi, de a ma supune, rabdator si urmator Lui, pildei ce ne-a dat stiind ca “El participa impreuna cu noi la suferirea necazurilor si, tot in acest sens, se smereste impreuna cu noi, ingropandu-se intr-o chenoza, intr-o noapte pe care o repeta in viata fiecaruia dintre noi.” (Dumitru Staniloae). Ori, cum spunea Simone Weil, si ea evreica rourata de harul credintei in Hristos: crestinismul nu ne ofera un mijloc miraculos de a scapa de suferinta, ci ne pune la indemana miraculosul mijloc de a o indura. Ceea ce deloc nu vrea sa insemne identificarea crestinismului cu suferinta. Prin suferinta se poate ajunge la adevar si lepadare de sine, insa Albert Camus arata ca desprinderea de cele lumesti inima vrednica o poate afla si prin fericire. Mai ales prin fericire ne putem inalta pana la treptele cele mai de sus ale Scarii. Durerea, de fapt, e “fata mai putin nobila a stradaniei“. Tinta ramane fericirea, pe care se cuvine sa ne-o insusim, dincolo de nenorociri, necazuri si incercari. Esenta invataturii crestine e aceasta deprindere, aceasta descoperire a fericirii. (…) Asa incat mai presus de orice ii datorez lui Hristos simtamantul liberator, imbatator, exaltant, transformator, nelimitat al fericirii - ascutit ca o sabie cu doua taisuri - si luarea la cunostinta a faptului ca “El poate face din tine o faptura noua” nu e o simpla enuntare teologica ori o afirmatie pilduitoare, ci un constant obiectiv, o realitate bruta. Iata de ce, dintre toate versetele Psaltirii pe acestea (din psalmii 65 si 72) imi place a mi le repeta, ca mai apropiate mie, ca mai graitoare ale bucuriei in care neincetat ma desfat din binecuvantata zi cand am primit euforicul dar al Sfantului Botez: “Trecut-am prin foc si prin apa si ne-ai scos la odihna“.
Nr. 22 – Iunie-Iulie-August 2009- Darmstadt
3
“Veniti de auziti toti cei ce va temeti de Dumnezeu si va voi povesti cate a facut El sufletului meu“. “Pentru aceasta m-a auzit Dumnezeu; luat-a aminte la glasul rugaciunii mele“. “Binecuvantat este Dumnezeu care n-a departat rugaciunea mea si mila Lui de la mine”. “Ca eram fara de minte si nu stiam; ca un dobitoc eram inaintea Ta“. “Apucatu-m-ai de mana mea cea dreapta. Cu sfatul tau m-ai povatuit si cu slava m-ai primit“. De la aceste inspirate cuvinte la simtamantul de impacare generala, ce ma cuprinde, nu-i departe. Care impacare? Cu Dumnezeu, cu oamenii si cu lumea, cu oamenii care-mi vor raul, cu acei care mi-au gresit, ba - lucru pe de-a-ntregul extraordinar, cu cei carora le-am gresit eu, si in cele din urma, pana si cu mine insumi. Nicolae Steinhardt (de la a carui nastere s-au implinit in luna iulie 97 de ani, iar in martie 20 de ani de la adormirea sa), Daruind vei dobandi - Opera integrala
2, Editura Manastirii Rohia La 120 de ani de la moartea poetului nostru naţional, Mihai Eminescu - Apostolul Eminescu, fratele din
inchisoarea comunista …inalta-ne, ne mantuie / Din valul ce ne bantuie (…) Dupa cum am mai afirmat, intentia mea nu este sa reafirm si sa sustin adevaruri spuse si demonstrate de personalitati competente. Intentia mea este sa rectific, printr-o marturisire simpla si adevarata, nerecunostinta mea fata de Mihai Eminescu, care atat pentru mine cat si pentru foarte multi detinuti politic a fost apostol si profet si in ultima instanta fratele Mihai, cel ce cu "Rugaciunea" sa ne-a intarit si ne-a adus langa Maica Domnului, grabnica ajutatoare. Vreau sa imi cer iertare ca nu am marturisit la timpul respectiv cum m-a ajutat fratele Mihai sa ma salvez din mlastina deznadejdii in care ma aruncasera samaritenii comunisti, dusmani de moarte ai Eminescului, altul decat creatorul lui "imparat si proletar". Zaceam intr-o disperare neagra, izolata in inchisoarea de la Mislea, blagoslovita cu
patru ani de detentie peste cei zece executati deja. Singura, intr-un pustiu absolut, in total regim de exterminare. De nicaieri niciun ajutor, nicio lumina, nicio speranta. in negura totala brusc mi s-a iscat in minte "Rugaciunea" eminesciana. Mi-au tot revenit cu obstinatie versurile "inalta-ne, ne mantuie / Din valul ce ne bantuie". A fost inceput recuperarii mele. Am realizat cu luciditate ca eram in valtoarea unui val ce ma bantuia si din care nu eram capabila sa ma ridic. Am realizat apoi ca doar Sfanta Fecioara Maria ma putea inalta pe aripa rugaciunii si m-am rugat Ei. Am scris despre acest moment apocaliptic din viata mea de intemnitata, dar nevrednica de mine am omis sa detaliez acest moment pe care azi il numesc "clipa mea Mihai Eminescu". Prin versurile sale, el ma luase in experienta sa de credincios, m-a ajutat sa-mi aflu diagnosticul si mi-a indreptat speranta catre Craiasa ingerilor pe aripa rugaciunii sale. Cu regrete tarzii vin sa-i multumesc acum in numele meu si in numele tuturor suratelor mele cu care impreuna am tot murmurat superba sa "Rugaciune" si ne-am incalzit duhovniceste la sfintenia ei. Cu smerenie rostesc "de profundis" cuvantul "iarta-ma!". Cu riscul de a primi inca o anatema peste capul meu, voi incheia marturisirea mea cu afirmatia ca Mihai Eminescu a fost un puternic punct de sprijin in tragica noastra rezistenta la imbecilizarea comunista. Desfid pe tot cel ce habar nu are ce cutremurator adevar poate rosti suferinta. Acest adevar i-a dat Parintelui Constantin Voicescu premonitia ca este nevoie sa fie reafirmata legatura sufleteasca a lui Eminescu cu Hristos si cu Maica Sa, in pofida tuturor celor necredincioase din opera sa. Altfel, de ce ar fi construit parintele ultima sa predica rostita in ziua de 8 septembrie 1997 la Sfanta Liturghie oficiata la Mislea pe textul cunoscutei poezii eminesciene inchinata Maicii Domnului? Iata ce ne spunea Parintele Constantin Voicescu, el insusi fost detinut politic, deci stia ce a insemnat "Rugaciunea" Eminului pentru cei inchisi: "ne amintim de versurile inchinate Maicii Domnului de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu, care precum stiti considera Biserica Ortodoxa drept Maica spirituala a neamului romanesc". Versurile evocate au fost considerate de Parintele Voicescu "adevarate file de acatist". Si cum nimic nu este intamplator, ne-a mai spus atunci Parintele ca singurul cuvant de indrumare iesit din gura Maicii Domnului a fost: "sa faceti tot ce va spune El", cuvant rostit la nunta din
Nr. 22 – Iunie-Iulie-August 2009- Darmstadt
4
Cana Galileii. Si sublinia Parintele ca "in aceasta se cuprinde toata Evanghelia, alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista". Si daca asa este, sa ne amintim ce ne spune El, blandul Iisus: "Cine este curat sa ridice piatra". Si atunci ma intreb si eu nepriceputa, ce fel de mana are acel ce cuteaza sa ridice piatra ca sa loveasca in sufletul lui Mihai Eminescu, mai bine zis in calitatea lui de martir si de roman crestin? Caci nu pentru calitatea sa de ateu comunist i-au fost scurtate zilele. Cine are urechi de auzit, sa auda! Otel Petrescu (fosta detinuta politic, condamnata pentru convingerile sale anticomuniste la 14 ani de închisoare), www.mihai-eminescu.ro/dimensiuneacrestina/ Aspazia
H
Casa crestinului Cateva explicatii legate de obiectele folosite la slujba Pentru ca suntem la inceput, socotim necesar sa explicam pe scurt ce rost au lumanarile, tamaia, apa sfintita si celelalte lucruri pe care le folosim la mai toate slujbele si in multe momente ale vietii noastre crestinesti particulare. De ce aprindem lumanari la slujbe sau cand facem rugaciuni? Lumanarea nu poate lipsi de la nici o slujba sau rugaciune, ea ne insoteste totdeauna cand ne intalnim in vreun fel anume cu Dumnezeu. Cand cineva se boteaza, cand se cununa, cand se impartaseste, cand moare, cand se roaga acasa la el sau in biserica, cand merge la Sfantul Altar cu prescura si cu pomelnicul, la mormant si in oricare alt moment se adreseaza lui Dumnezeu sau este in fata Lui, omul credincios aprinde lumanari. Lumanarea simbolizeaza jertfa de sine, transfigurarea, transformarea in lumina prin ardere de sine, ceea ce reprezinta calea implinirii noastre si a desavarsirii. Ca si semnul Sfintei Cruci, lumanarea este un semn distinct al crestinului, ea sintetizand esenta credintei noastre, aceea ca nu exista alta cale de implinire, de mantuire, decat cea a jertfei. Jertfa se afla la temelia vietii, nimic nu se poate realiza decat prin jertfa de sine. Ca si lumanarea, omul se
poate si el transforma in lumina, se poate indumnezei prin ardere de sine. Apoi, lumanarea este jertfa curata pe care o aducem noi lui Dumnezeu. De aceea insotim rugaciunile noastre pentru cei vii ca si pentru cei morti de aprinderea lumanarilor in biserica, la mormintele celor dragi sau in casele noastre. Lumina este semn al prezentei lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu este lumina, mergem la Dumnezeu cu lumina. Lumanarea este, in acelasi timp si o marturisire a faptului ca cel care aprinde lumanarea, este iubitor de lumina, a ales calea luminii nu pe cea intunericului, a ales si iubeste faptele ce se savarsesc la lumina nu pe cele care se fac in ascuns, in intuneric, se inchina lui Dumnezeu care este lumina si se leapada de stapanitorul intunericului si de lucrurile ce se fac la intuneric. Este foarte important de semnalat ca omul aprinde lumanarea cand se indreapta spre Dumnezeu sau cand face lucruri legate de Dumnezeu, cand face lucruri bune. El nu aprinde lumanarea atunci cand savarseste lucruri de care se rusineaza, lucruri indoielnice, lucruri lumesti. Cum trebuie sa fie lumanarile? Lumanarile trebuie sa fie din ceara curata de albine. Nu intamplator. Albina ramane pururea fecioara, iar ceara produsa de ea constituie astfel materia cea mai curata, cea mai pura in felul acesta aducem lui Dumnezeu ofranda curata, neatinsa de umbra vreunei patimi. Timpurile grele prin care am trecut ne-au determinat sa facem lumanari nu numai din ceara curata, ci si din alte materiale, precum parafina. Acum putem reveni la lumanarile din ceara curata de albine, pentru ca darul nostru adus lui Dumnezeu sa fie nu neaparat scump - oricum costul unei lumanari este mult prea mic, oricare ar fie el, pentru a constitui masura darului nostru - el trebuie sa fie insa de cea mai buna calitate. (…) Numai vazand cat de frumos arde o lumanare din ceara curata, cat de linistit si curat, vom intelege diferenta si vom aprecia calitatea acesteia. Daca este bine facuta, o lumanare de ceara arde complet, fara sa scoata fum si fara sa curga nici un pic de ceara, in felul acesta ea tine mult mai mult decat oricare alt fel de lumanare. Este de preferat sa aprindem sau sa folosim lumanari mai putine, dar de cea mai buna calitate - o singura lumanare, daca este cazul - decat multe lumanari care nu sunt curate. Ca sa nu mai spunem ca pentru fabricarea unor lumanari care circula mai ales in
Nr. 22 – Iunie-Iulie-August 2009- Darmstadt
5
comert se folosesc fel de fel de substante de calitate si provenienta indoielnica. Ravna cu care noi vom cauta sa procuram lumanari sau oricare alt obiect folosit pentru Dumnezeu ne da masura credintei noastre si dragostei noastre pentru Dumnezeu. -va urmaPr. Prof. Dr. Constantin Coman – Casa crestinului, www.crestinortodox.ro/carte-882-ghidul-practic-alcrestinului-ortodox-ce-trebuie-sa-stim-despre-casacrestinului
Sfintii români praznuiti in lunile iunie, iulie si august 3B
4B
Dumnezeu a sfintit pamantul tarii noastre cu sangele a numerosi mucenici crestini, inca din primele secole si pana in zilele noastre. In timpul prigoanelor din sec.III-IV mii de crestini au fost surghiuniti in Scitia Minor (Dobrogea), pe atunci provincie romana si multi dintre ei martirizati aici. Astfel Sf. Mc. Nicandru si Marcian (8 iunie) (+303), precum si Sf. Mc. Isihie (15 iunie) (+298) si Sf. Mc. Emilian (18 iulie) (+363) au patimit toti in cetatea Durostorum, Silistra de azi, pe atunci important centru roman in care a patruns si s-a dezvoltat crestinismul. Tot astfel Sf. Mc. Epictet preotul si Astion monahul (8 iulie) au patimit in cetatea Halmiris (comuna Istria) in jurul anului 290.(1) De asemenea Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie si Filip (4 iunie) si alti 31 de mucenici au suferit moarte martirica prin taierea capului la Niculitel si Isaccea (jud. Tulcea) fie in timpul persecutiei lui Diocletian, in anii 303-304, fie in timpul prigoanei din vremea imparatului Liciniu, in anii 319-324. Moastele intregi ale Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie si Filip au fost descoperite prin minune dumnezeiasca in septembrie 1971, cand paraul satului Niculitel umflandu-se, a scos la iveala, sub soseaua ce trece prin mijlocul localitatii, cea mai veche şi mai bine pastrata cripta martirica din intreaga Peninsula Balcanica si printre cele mai rare si pretioase din lume, moastele intregi ale celor patru sfinti reprezentand unele dintre cele mai vechi si mai bine pastrate sfinte moaste din lume, fiind o pretioasa comoara pentru poporul nostru. Din toamna anului
1971, moastele celor patru sfinti martiri de la Niculitel au fost depuse in biserica Manastirii Cocos, spre inchinare credinciosilor.(2) In afara acestora, in cursul persecutiilor lui Diocletian si Galeriu si-au jertfit viata pentru Hristos numerosi stramosi ai nostri daco-romani din provinciile romane din dreapta Dunarii. Trebuie stiut ca daco-romanii traiau atat in dreapta cat si in stanga Dunarii, deci pe un teritoriu foarte intins, pe care sau si format poporul român si limba româna. De aceea, printre sfintii români sunt considerati si acestia, chiar daca ei n-au patimit pe teritoriul actual al tarii noastre, ci la sud de Dunare, in Serbia si Bulgaria de azi. Astfel Sf. Mc. Secundus (20 iulie) a patimit in Sirmium, Moravita de azi (langa Belgrad) in anul 304. In apropiere de Sirmium, au primit moartea pentru Hristos mai multi slujitori ai altarului, intre care Sf. Mc. Romul preotul, Silvan si Donat diaconii si fratele sau Venust. Tuturor li s-a taiat capul cu sabia in ziua de 21 august, anul 304. In cetatea Novae (azi orasul Svistov din Bulgaria) si-a dat viata pentru Hristos Sf. Mc. Lup la 23 august 304.(3) Pe data de 2 iunie este praznuit un alt sfant mucenic, si anume Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava. Sf. Ioan este originar din Capadocia si a patimit pentru Hristos la Cetatea Alba. Domnitorul Alexandru cel Bun a adus cu mare cinste la Suceava sfintele sale moaste, loc unde se afla pana astazi. Mai aproape in timp Sf. Mc. Brancoveni: Constantin Voda cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si cu sfetnicul Ianache (16 august) sunt o pilda de marturisire a adevaratei credintei in fata prigonitorilor pagani, cu insusi pretul vietii lor. In martie 1714, dupa 25 de ani de stralucita domnie ca voievod al Tarii Romanesti, timp in care a ctitorit numeroase biserici si manastiri, Constantin Voda impreuna cu cei patru fii si cu sfetnicul sau au fost luati si dusi la Constantinopol, inaintea sultanului. Dupa chinuri groaznice care au durat luni de zile, in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului (zi in care domnitorul implinea 60 de ani) li s-au taiat capetele, iar trupurile lor au fost aruncate in mare. Crestini evlaviosi au luat trupurile lor pe care le-au ingropat in taina, in biserica Manastirii Maicii
Nr. 22 – Iunie-Iulie-August 2009- Darmstadt
6
Domnului, nu departe de Constantinopol. In anul 1720 moastele lor au fost luate de doamna Maria, sotia domnitorului si inmormantate in biserica Sfantul Gheorghe Nou, ctitoria sa din Bucuresti, de unde vegheaza si astazi. Pe langa sfintii mucenici care au sfintit pamantul cu sangele lor, poporul binecredincios a fost luminat dea lungul timpului de sfinti ierarhi, mitropoliti si episcopi, care au dus mai departe invatatura Sfintilor Parinti. Astfel Sf. Nifon (11 august) dupa ce a fost Patriah al Constantinopolului (1486-1498) a fost induplecat de voievodul Munteniei sa vina sa pastoreasca Mitropolia Tarii Romanesti (1508), pe care a reorganizat-o, infiintand episcopiile de la Ramnic si Buzau, in tot acest timp intarind poporul in dreapta credinta. Sf. Ier. Varlaam (30 august), Mitropolitul Moldovei intre anii 1632-1653 a fost un intelept aparator al dreptei credinte si al unitatii Bisericii Ortodoxe. Sf. Varlaam a infiintat prima tipografie romaneasca din Moldova, in 1640, tiparind aici mai multe carti de slujba si de aparare a credintei ortodoxe, dintre care amintim: Cazania (1643), Cele sapte taine, Paraclisul Nascatoarei de Dumnezeu. Sf. Grigorie Dascalu (22 iunie) a fost cel mai de seama Mitropolit al Tarii Romanesti din secolul al XIX-lea. Pentru intelepciunea, ravna si cunoasterea invataturii ortodoxe si smerenia sa i se spunea “teologul Grigorie, inalt in stiinte si in intelepciune, adanc in noima si smerit cugetator in ispravi si in lucrare”. A tradus mult din greaca in romana din Sfintii Parinti, spre sfarsitul vietii incepand sa traduca Vietile Sfintilor din care nu a reusit sa tipareasca insa decat 2 volume. Mormantul sau se afla la M-rea Caldarusani.(4) Sf. Niceta (24 iunie), Episcop al cetatii Remesiana (azi in Serbia) intre 366-414 este considerat Apostolul daco-romanilor. Sf. Niceta a fost si un erudit teolog al timpului scriind in limba latina mai multe lucrari de invatatura. De asemenea el a compus si diferite cantari, ramase noua ca mostenire pana astazi. Sf. Ier. Ghelasie de la Ramet (30 iunie) a fost Arhiepiscop al credinciosilor din Transilvania si Muntii Apuseni in sec. XIV-XV. Sf. Ghelasie este grabnic ajutator tuturor celor in nevoi la fel astazi,
precum a fost si in timpul vietii, prin sfintele sale moaste aflate la M-rea Ramet. Sf. Ier. Leontie (1 iulie) a fost Episcop de Radauti, in sec. XIV, fiind de asemenea si povatuitorul duhovnicesc al Cuviosului Daniil Sihastrul. Moastele Sf. Leontie s-au aflat la Radauti pana in anul 1639 cand au fost rapite de navalitori, fara a se mai cunoaste locul unde au fost duse. Sf. Ier. Ioan de la Rasca si Secu (30 august) a fost Episcop al Husilor (1667-1674), iar din 1674 pana la adormirea sa in anul 1685 a pastorit Episcopia Romanului.(4) Alaturi de sfintii mucenici si ierarhi stau sfintii cuviosi, nevoitori in manastiri sau vietuind ca pustnici; acestia prin neincetata lor rugaciune au mijlocit si mijlocesc inaintea lui Dumnezeu pentru poporul nostru. Astfel ii amintim pe Cuv. Rafail si Partenie de la Agapia (21 iulie), care au trait in sec. XVI, respectiv sec. XVII. Acestia au fost cinstiti ca sfinti chiar dupa mutarea lor la Domnul. Tot astfel si Cuv. Iosif de la Varatec (16 august) nevoitor din sec. XVIII-XIX, ucenic al Sf. Paisie Velicicovski. In pamanturile Moldovei a sihastrit si Cuv. Teodora de la Sihla (7 august), alta aleasa nevoitoare pe care a rodit-o Biserica si neamul nostru. Sf. Teodora a trait pe la mijlocul secolului al XVII-lea. Ajungand la varsta randuita, a fost casatorita de parinti cu un tanar evlavios. Neavand copii, atat Cuvioasa cat si sotul ei s-au hotarat sa lase lumea si sa imbratiseze calea monahala. Cuvioasa Teodora s-a nevoit in padurile neumblate din partile Neamtului. Prin Pronie dumnezeiasca a fost descoperita de monahii de la M-rea Sihastria, cu putin timp inainte de adormirea sa. Primind de la acestia Sfintele Taine sia incredintat apoi sufletul in mainile Domnului. A fost ingropata in pestera in care a vietuit. Moastele sale se afla acum la M-rea Pecersca din Kiev intr-o racla pe care scrie “Sfanta Teodora din Carpati”.(4) Cuv. Ioan Iacob de la Neamt (5 august) este un sfant apropiat zilelor noastre, vazand lumina zilei in anul 1913 intr-un sat din Moldova. La 20 de ani a intrat ca frate la M-rea Neamt unde ulterior a fost tuns in monahism. Dupa cativa ani, urmand unei dorinte mai vechi a plecat in Tara Sfanta, pe urmele Mantuitorului. Aici a vietuit in mai multe manastiri, insa ultimii ani ai vietii i-a petrecut in aspra nevointa
Nr. 22 – Iunie-Iulie-August 2009- Darmstadt
7
in pestera Sfanta Ana, aflata in pustiul Hozeva. A adormit intru Domnul la 5 august 1960. Dupa 20 de ani s-a descoperit ca trupul sau nu fusese atins de stricaciune, ci raspandea buna mireasma. Pe langa faptul ca a fost un mare nevoitor in cele ale desavarsirii, Cuviosul Ioan a fost si un rodnic poet. Poeziile sale impreuna cu cateva traduceri ale sale din scrierile Sfintilor Parinti au fost adunate si publicate in doua volume, sub numele “Hrana duhovniceasca”. Sa nu uitam in aceste putine randuri nici de Sf. Voievod Stefan cel Mare praznuit pe 2 iulie, maritul voievod si aparator al crestinatatii in sec. XV. Sf. Voievod Stefan a fost numit inca din timpul vietii sale “bun, mare si sfant”, iar razboaiele purtate impotriva navalitorilor pagani su fost duse cu frica de Dumnezeu, iar cate lupte a avut atatea biserici si manastiri a facut. Si randuiala sa era ca inainte de fiecare razboi el si toti ostenii sai sa posteasca trei zile, spre a se impartasi cu Sfintele Taine, iar pe steagul sau de lupta era cusuta icoana Sf. Gheorghe, aparatorul Moldovei.(4) “Crist a invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan cu spada cea de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, celalalt aparatorul evanghelului ei.” (Mihai Eminescu) Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! (1) www.crestinortodox.ro (2) www.sfant.ro/sfinti-romani (3) http://studiiprotoromane.com/studiiclasice/acadprprofdrmircea-pacurariu-martiri-dinprovinciile-romane-sud-dunarene/ (4) Calendar catehetic largit, Editat de Ep. Ortodoxa Romana a Italiei, Roma 2009
ingropandu-l sub daramaturi pe parinte impreuna cu unul dintre enoriasi. Istoric, prima parohie ortodoxa romana din Berlin a fost infiintata in anii 1940, avand hramul « Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil ». In anul 1943 comunitatea romaneasca din Berlin a cumparat o biserica evanghelica veche (construita in anul 1484) in care prima slujba s-a tinut pe data de 24 ianuarie 1944. Din pacate romanii de aici nu s-au putut bucura de aceasta biserica decat foarte scurt timp, biserica fiind distrusa aproape in totalitate in timpul bombardamentelor din martie 1945. Din acest moment pana in septembrie 1999, cand s-a infiintat actuala parohie, romanii din Berlin nu au mai avut un locas de inchinare si nici preot, astfel incat multi dintre ei si-au pierdut ori s-au indepartat de credinta ortodoxa strabuna. In timpul celor aproape 10 ani de slujire in Berlin, parintele Constantin Mihoc a fost pastorul cel bun care prin rugaciune, cu dragoste si daruire, a adunat oile cele risipite, aducandu-le inapoi la Hristos si inchegand o frumoasa comunitate. Credem ca jertfa sa pana la capat nu va ramane neroditoare! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-l aseze cu dreptii Sai! datele istorice au fost preluate de pe site-ul parohiei din Berlin, www.biserica-romana-berlin.de/ro/scurt_istoric_ro.html
Ion si Cristina Gherasim
H
H
H
Cristina Gherasim Jertfa la temelia bisericii « Scumpa este inaintea Domnului moartea cuviosilor Lui » (Ps. 115,6) In seara zilei de 4 august a trecut la cele vesnice parintele Constantin Mihoc, preotul paroh al bisericii din Berlin, in timpul lucrarilor de demolare a cladirii pe locul careia urmeaza sa se ridice noua biserica; unul din zidurile cladirii s-a surpat,
Programul lunii Septembrie Vecernia – In fiecare sambata de la ora 18.00 Sf. Liturghie – Duminica, 27 septembrie de la ora 10.00 Programul poate suferi modificări de aceea vă rugăm să-l contactaţi telefonic pe părintele Gheorghe Bularcă la numărul de telefon: 0177 - 130 33 05
Rumänisch-Orthodoxe Kirchengemeinde “Muttergottes die Quelle des Lebens” Mollerstrasse 40, 64289 Darmstadt Coordonator: Cristina Gherasim Grafica: Ion Gherasim Konto: 0136259 BLZ 50870024 Bank: Deutsche Bank www.biserica-darmstadt.de H
Nr. 22 – Iunie-Iulie-August 2009- Darmstadt
8
