INSTITUTUL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURA

TEHNOLOGIA DE CULTUR Ă COAC ĂZULUI NEGRU SI ROSU ... trebuie avut în vedere faptul c ă aceast ă plant ă –coac ăzul negru-emite în fiecare an lăstari d...

71 downloads 696 Views 359KB Size
INSTITUTUL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURA PITESTI, MARACINENI O.P.1, C.P. 73, Loc. Piteşti, jud. Arges, cod 110006, Tel: 0040-248-278066; Fax: 0040-248-278477; E-mail: [email protected]; [email protected] Internet: http://www.icdp.ro

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ COACĂZULUI NEGRU SI ROSU Autor: Mladin Gheorghe 1. Alegerea locului pentru înfiinţarea culturii. Se aleg terenuri la o distanţă de 500 m de DN şi de 15-20 km de poluanţii industriali. Solul pe care se amplasează cultura nu trebuie să conţină compuşi de metale grele , poluanţi petrolieri, nitriţi, nitraţi peste limitele admise, resturi de pesticide, etc. Se recomandă un sol cu o textură mijlocie ( luto-nisipoasă), bogat în humus şi cu un pH cuprins între 5,5 şi 7,5. Se vor evita solurile scheletice, sărăturoase, cele cu exces de umiditate. Panta terenului nu trebuie să depăşească 10-15 %, pe versanţi uniformi şi fără pericol de alunecare. 2. Pregătirea terenului înainte de plantare –lucrări premergătoare plantării. 2.1. Eliberarea terenului de plantele premergătoare. În cazul în care terenul a fost cultivat anterior se recomandă ca planta premergătoare să fie o leguminoasă ( mazăre, fasole, trifoi, lucernă) care lasă în sol o cantitate importantă de azot. Mazărea, măzărichea, ghizdeiul, lupinul se pot folosi ca îngrăşământ verde cu un an înainte de înfiinţarea culturii de coacăz. În acest caz , în momentul când s-au format păstăile la mazăre, aceasta se toacă, după care se face o arătură pentru încorporarea în sol a masei vegetative respective. 2.2. Fertilizarea de bază cu îngrăşământ organic. Cu 1-2 luni înainte de plantare se distribuie pe teren gunoi de grajd fermentat în cantitate de 5-6 kg/mp. Se pot folosi fertilizanţi organici de la crescătoriile de ovine, bovine, păsări, porcine, cabaline, precum şi composturile cu nămolurile (fără compuşi nocivi pentru plante) de la staţiile de epurare ale oraşelor. 2.3. Arătura adâncă 30-32 cm)se efectuează imediat după distribuirea îngrăşământului organic, în scopul încorporării în sol a acestuia cât mai uniform. 2.4. Discuirea arăturii în două sensuri. Se efectuează la 2-3 săptămâni de la arătură pentru a realiza o mărunţire şi o nivelare cât mai bună a solului. 2.5. Pichetarea ternului constă în fixarea pe teren, prin picheţi, a locului fiecărei plante la distanţa de 3 m între rânduri şi 1 m între plante pe rând ( 3333 plante / ha). După trasarea liniei de bază se ridică perpendiculara la distanţa specificată între rânduri, se închide careul, iar de-a lungul sârmelor de plantare se fixează picheţii la distanţa de 1 m între plante pe rând. În cazul terenului în pantă plantarea rândurilor se face paralel cu curbele de nivel. 2.6. Săpatul gropilor pentru plantare. Se efectuează fie manual cu cazmaua, săpând groapa lângă pichet fără a-l disloca, la adâncimea de 40 cm şi lăţimea de 40 cm, fie mecanic cu burghie speciale. 2.7. Aprovizionarea cu material săditor. Acesta constă din butaşi înrădăcinaţi din soiurile Abanos, Deea şi Ronix, adaptate la condiţiile de sol din ţara noastră. 3. Plantarea. Lucrarea se efectuează toamna la finele lunii octombrie-prima decadă a lunii noiembrie. Chiar dacă s-a efectuat fertilizarea de bază, este indicat ca la fiecare groapă de plantare să se distribuie câte 8-10 kg de mraniţă. Acest fertilizant se amestecă în mod uniform ( în raport de 1/1) cu pământul rezultat din săparea gropii, cu care se realizează plantatul. Butaşii se plantează astfel încât în groapa de plantare să intre rădăcinile şi 4-6 cm din tulpină. Solul se tasează bine în jurul plantei , iar în final se toarnă câte 5-6 l apă pentru a se realiza un contact cât mai bun al rădăcinilor cu solul. După udare se face un muşuroi în jurul plantei care să depăşească marginile gropii cu 10-15 cm şi să acopere baza tulpinii pe o înălţime de 8-10 cm. După plantare sau primăvara anului următor tulpina butaşului se scurtează la 10-12 cm ( 1-2 muguri deasupra muşuroiului). 4. Agrotehnica plantaţiilor de coacăz. Coacăzul negru prin sortimentul său are un potenţial bioproductiv superior altor specii de arbuşti fructiferi care, poate fi pus în valoare prin lucrări agrofitotehnice specifice, încât plantele să se găsească într-o stare de echilibru fiziologic şi dinamic, în concordanţă cu vârsta plantelor. 4.1. Lucrările solului. Pentru o cultură ecologică solul se menţine curat de buruieni de-a lungul rândului prin praşile şi mulcire, iar între rânduri , începând cu anul al 3-lea, prin înierbare cu ierburi perene, într-o structură şi proporţie în funcţie de zonă şi tipul de sol. Poate fi adoptată o singură specie perenă-trifoiul alb care, nu intră în concurenţă pentru apă şi hrană cu plantele de coacăz. Iarba dintre rânduri se coseşte de 3-4 ori pe sezon, iar fânul rezultat se foloseşte ca mulci dea lungul rândurilor. Până în anul al 3-lea după plantare solul dintre rânduri poate fi cultivat cu leguminoase cu talie mică ( fasole pitică) sau rădăcinoase (morcovi, ceapă, cartofi) lăsând de-a lungul rândului o bandă cu lăţimea de 100-120 cm curată de buruieni şi necultivată. 1

4.2. Fertilizarea. Din 2 în 2 ani se aplică un fertilizant organic ( gunoi de grajd) pe rigole de-a lungul rândului în doză de 3-4 kg/ mp şi şi 30-40 grame îngrăşăminte chimice complexe (NPK)/planta. . Epoca de aplicare este fie în noiembrie, fie la sfârşitul lunii februarie, folosindu-se gunoi semidescompus sau bine fermentat. Anual se fac 2 fertilizări cu azotat de amoniu 20g/planta . 4.3. Irigarea. În perioadele secetoase se efectuează udări cu norme de 350-400 mc apă /ha, prin aspersiune sau prin brazde. Dacă se aplică udarea prin picurare consumul de apă se reduce cu 2030%, însă vor fi udate numai plantele de coacăz, intervalul dintre rânduri rămânând în afara ariei de udare. În general se aplică 4-6 udări pe sezon în funcţie de zona de cultură şi de precipitaţiile căzute în timpul vegetaţiei. 4.4. Dirijarea creşterii şi fructificării plantelor. În fiecare an se fac tăieri ale tufelor care au ca scop în primii ani după plantare să formeze în scurt timp o tufă viguroasă capabilă să dea rod din anul al 3-lea, prin asigurarea şi păstrarea unui număr corespunzător de tulpini care să asigure an de an producţii mari şi constante de fructe prin realizarea echilibrului între partea vegetativă şi cea generativă a plantelor. La aplicarea tăierilor trebuie avut în vedere faptul că această plantă –coacăzul negru-emite în fiecare an lăstari din zona coletului, iar cele mai multe şi mai mari fructe se obţin pe tulpini tinere de 2 şi 3 ani. De aceea, toate tulpinile care au vârsta de 4 ani se elimină de la nivelul solului , lăsând un număr egal de tulpini noi de 1 an , în locul acestora. Formarea tufei are loc etapizat: în anul doi o plantă are în medie 3-4 tulpini primare şi pe fiecare cel puţin 2 ramuri secundare, în total 5-6 tulpini de ordinul II, care se scurtează la 3-4 muguri. Celelalte creşteri în plus se taie de la punctul de inserţie. În primăvara anului al 3-lea pe cele 5-6 ramuri de ordinul II se vor găsi cel puţin 12 creşteri de ordinul III şi chiar mai multe dacă se adaugă şi lăstarii apăruţi din zona coletului. Ramurile de prelungire şi cele laterale se scurtează cu 1/5 . La fel se procedează şi cu creşterile apărute de la baza tulpinii. Până în toamnă tufa este complet formată, iar prin tăierile din anul 4 se aleg 18-20 tulpini de diferite vârste, cele de prisos se elimină de la nivelul solului. După anul 4 se efectuează tăieri de fructificare care constau în eliminarea creşterilor mici, slabe, debile şi înlocuirea lor cu tulpini de un an pornite de la baza tulpinii ce trebuie înlocuită. Se elimină toate ramurile rupte, bolnave şi cele bătrâne de 4 ani, precum şi cele care îndesesc centrul tufei şi cele care împiedică efectuarea lucrărilor de întreţinere a plantaţiei. Pentru a prelungi capacitatea de producţie a coacăzului negru se efectuează tăieri de reântinerire a tufelor prin îndepărtarea tuturor tulpinilor cu vârsta mai mare de 1 an. În anul următor se reţin în tufă 12-16 tulpini care se scurtează cu 1/3 din lungimea lor, pentru a provoca ramificarea. Începând din anul al 3-lea plantele reintră în procesul de fructificare, iar tăierile de fructificare se execută în continuare conform celor prezentate mai înainte. Reântinerirea se face după 8-9 ani de fructificare, astfel încât planta să producă economic timp de 14-16 ani, după care plantaţia se defrişează şi se poate înlocui cu o altă specie de arbuşti fructiferi, cum sunt zmeur, mur, cătină, afin, scoruş negru, etc. 4.5. Protecţia plantelor contra dăunătorilor şi patogenilor. Pentru cultura ecologică combaterea se face cu produse admise pentru cultura organică, ca de exemplu produse pe bază de cupru: soluţie albastră de Sulfat de cupru în doză de 3% aplicată toamna în noiembrie şi la începutul lunii martie înainte de dezmugurit, Champion sau Super Champ în doză de 0,3% aplicate începând de la dezmugurire şi până la finele lunii iunie ( ultima stropire cu 12 zile înainte de cules, produse pe bază de sulf ( Microthiol special, Thiovit Jet, Kumulus, etc.)în doză de 0,3%, aplicate înainte de înflorit şi după legarea fructelor. Pentru combaterea insectelor dăunătoare se aplică biopesticide ca de exemplu NemAzal sau Bionid în doză de 5% în timpul vegetaţiei, începând de la creşterea lăstarilor, la intervale de 15-20 zile până în iunie (ultima stropire cu 12 zile înainte de cules). După cules se mai aplică un tratament cu unul din cele două produse. În timpul repausului vegetativ, la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie, înainte de dezmugurit se aplică o stropire cu un produs pe bază de ulei mineral ( parafină) sau vegetal (rapiţă, denumit Toil în doză de 1,5%). Pelicula de ulei aşezată pe plantă are rolul de a distruge prin asfixiere formele de rezistenţă ale dăunătorilor care iernează sub formă de ou, nimfă, larvă învelită în cocon sau carapace. În concluzie se aplică câte 6-7 stropiri în timpul vegetaţiei la intervale de 15-20 zile şi câte 2-3 stropiri în perioada de repaus vegetativ. Combaterea ecologică a sfredelitorului tulpinilor se realizează şi prin utilizarea capcanelor cu feromoni sexuali în doză, mărită de tip AtraTyp L, în număr de 10 capcane pentru suprafaţa de 1 ha , fie prin tratamente cheie, la sfârşitul lunii mai şi imediat după recoltarea fructelor, fie cu insecticidul ecologic Bionid în concentraţie de 5 % în 1000 l soluţie /ha. Amplasarea capcanelor feromonale se face la sfârşitul lunii mai. Combaterea dăunătorului se complexează cu intervenţii fitotehnice, cum sunt tăierea şi arderea tulpinilor debilitate şi atacate . Igiena culturală în plantaţia ecologică este una din măsurile care previne apariţia şi dezvoltarea dăunătorilor şi patogenilor. Aceasta constă în tăierea, strângerea şi arderea ramurilor şi lăstarilor uscaţi şi bolnavi, iar frunzele căzute pe sol toamna se încorporează în sol odată cu prăşitul şi mulcitul. 2

Pentru cultura clasică recomandam următoarea schemă de tratamente: Tr. Frnofaza Boala şi Produse de protecţia plantelor recomandate dăunătorul 1. Început -Păd. din San- - acetamiprid (Mospilan 20 SG - doza 0,45 Kg/ha dezmugurit José, afide, + ulei vegetal (Toil - conc. 0,5%) acarieni, (forme hibernante), - fungicide pe bază de: propiconazol, penconazol insecte sau sulf defoliatoare

2.

3.

4.

Începutul înfrunzitului (martie, dec. II-III) Aprilie

Mai

- Făinare Patogeni micotici și bacterieni Ţânţarul frunzelor de coacăz (G1), cotarul agrişului, afide Făinare, antracnoză - Sfredelitorul tulpinilor de coacăz, ţânţarul frunzelor (G2)

- fungicide pe bază de cupru

- insecticide pe bază de: clorpirifos + cipermetrin tiacloprid

- fungicide pe bază de: propiconazol, penconazol, tiofanat metil, miclobutanil - insecticide pe bază de: clorpirifos + cipermetrin, clorpirifos.

- Acarieni - acaricide pe bază de: pyridaben,milbemectin

5.

Iunie

Rugină, făinare, antracnoză - Păduchele din San-José, sfredelitorul tulpinilor de coacăz, ţânţarul frunzelor (G3) Făinare, rugină, antracnoză,

- unul din fungicidele recomandate la Tratamentul 3. - insecticide pe bază de: clorpirifos + deltametrin, clorpirifos + cipermetrin, clorpirifos, acetamiprid

- unul din fungicidele recomandate la Tratamentul 3.

5. Recoltarea fructelor. Recoltarea coacăzelor se declanşează în momentul când ultimele fructe din vârful ciorchinilor se colorează din verde în roşcat. În general culesul începe din a 3-a decadă a lunii iunie şi durează până la mijlocul lunii iulie, în funcţie de zonă. Declanşarea culesului se face şi în funcţie de modul de valorificare a fructelor. De exemplu pentru fabricarea gemului recoltarea se face când bacele din vârful ciorchinilor virează în culoarea roşie, iar pentru sucuri sau congelare când acestea sunt complet negricioase. În mod obişnuit coacăzele negre se culeg în ciorchine, pe timp răcoros şi uscat, în ambalaje care merg direct la beneficiar. În aceste condiţii şi la temperatura de 3-5 C fructele suportă un transport de 6-8 ore în ambalaje mari de 5-6 kg şi până la 12 ore în ambalaje mici, de 1,0-1,5 kg. Se recomandă ca fructele pe măsură ce sunt recoltate să fie răcite la temperatura mijlocului de transport (maşini izoterme). Când coacăzele se recoltează prin scuturare prin vibrare, manuală sau mecanică, ele se separă de rahis în momentul recoltării. În acest caz fructele se pun în ambalaje în strat mai subţire , maxim 12 cm pentru a evita presarea şi zemuirea acestora. Coacăzele culese în timpul maturării se pot păstra în încăperi răcoroase timp de 8-10 zile, iar în depozite frigorifice cu temperatura de 0-1 C şi 90 % umiditate relativă, până la 30-35 zile. De la coacăzul negru se mai pot valorifica mugurii şi frunzele pentru diferite preparate în industria farmaceutică şi cosmetică. 3

4