În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din

Activitatea de asistenţă tehnică din partea proiectantului este complet diferită de asistenţa ... ca element al etapei de ... a transmis punct de vede...

293 downloads 266 Views 132KB Size
În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea,

DECIZIE

Nr. ... / ... / ... Data: ... Prin contestaţia nr. ... înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ... depusă de ... cu sediul în ... ... ... având CUI ... împotriva documentaţiei de atribuire elaborată ... cu sediul în ... ... judeţul ... în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru Proiectul Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare pentru regiunea ... şi ...”, cod CPV ..., s-a solicitat modificarea cerinţei privind experienţa similară, astfel încât aceasta să aibă legătură cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR

DECIDE: În conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestaţia formulată de ... în contradictoriu cu ... şi dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 1

MOTIVARE În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia în analiză, ... reclamă conţinutul documentaţiei de atribuire elaborată de ... în cadrul procedurii de atribuire menţionată mai sus. Contestatoarea arată că obiectul contractului ce urmează a fi atribuit este Asistenţă tehnică din partea proiectantului care nu poate fi confundată cu noţiunea generală de asistenţă tehnică. Chiar autoritatea contractantă a lansat şi a atribuit contractul de Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor – Proiect – Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare pentru regiunea ... şi ... sub acelaşi cod CPV .... Activitatea de asistenţă tehnică din partea proiectantului este complet diferită de asistenţa tehnică pentru supervizare şi nu poate fi inclusă în acelaşi cod CPV. Ceea ce se numeşte asistenţă tehnică din partea proiectantului se referă, conform Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, la art. 22 lit. e) stabilirea, prin proiect, a fazelor de execuţie determinate pentru lucrările aferente cerinţelor şi participarea pe şantier la verificările de calitate legate de acestea; f) stabilirea modului de tratare a defectelor apărute în execuţie, din vina proiectantului, la construcţiile la care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerinţelor, precum şi urmărirea aplicării pe şantier a soluţiilor adoptate, după însuşirea acestora de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi la cererea investitorului. Activitatea de asistenţă tehnică din partea proiectantului vizează, aşadar, nu numai verificarea modului în care constructorul execută investiţia, ci şi verificarea, reproiectarea şi corectarea defectelor/greşelilor de proiectare constatate, fiind o ultimă etapă a proiectării. De altfel, însăşi autoritatea contractantă, prin cerinţele privind personalul (10 ingineri proiectanţi), confirmă faptul că obiectul contractului se referă la o activitate realizată de proiectanţi. Asistenţa tehnică pentru supervizare este realizată de diriginţi de şantier. Terminologia generală asistenţă tehnică nu trebuie să constituie un element derutant nici pentru autoritatea contractantă, nici pentru potenţialii ofertanţi, nici pentru Consiliu. ... apreciază că, solicitând experienţa specifică pentru asistenţă tehnică, şi nu pentru proiectare, autoritatea contractantă permite accesul unor operatori economici care au experienţă în dirigenţie de şantier, în management de proiect sau orice alt tip de asistenţă tehnică (poate fi şi asistenţă tehnică pentru dezvoltarea unui software, pentru pregătirea unor proiecte POS, pentru sprijin managerial etc.) care nu au nicio legătură cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit. Trecând sub acelaşi cod CPV ambele activităţi (atât asistenţa tehnică pentru supervizare, cât şi asistenţa tehnică din partea proiectantului) şi solicitând experienţa specifică în asistenţă tehnică, autoritatea contractantă solicită prezentarea unei experienţe specifice care nu are 2

nicio legătură cu obiectul contractului, încălcându-se prevederile art. 179 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Pe de altă parte, în măsura în care contractul care urmează a fi atribuit se referă numai la activitatea de asistenţă tehnică din partea proiectantului, nu se poate solicita experienţa numai pe ultima fază a proiectării. Fazele proiectării nu au limite distincte, în sensul că în timpul asistenţei tehnice proiectantul va desfăşura, în funcţie de necesităţi, de modificările/actualizările ce se impun, şi activitate de proiectare, deşi aceasta ar ţine, în mod normal, de o fază anterioară, finalizată în momentul începerii lucrărilor de execuţie. În economia unui contract de proiectare, această fază (asistenţa tehnică) reprezintă mai puţin de 5% din bugetul proiectării, fiind calculată ca element al etapei de proiectare. Nu trebuie ignorat faptul că, în general, contractele de proiectare includ, ca obligaţie a proiectatului, asigurarea de asistenţă tehnică, fără ca aceasta să fie cuantificată separat în oferta financiară. Având în vedere aceste aspecte, practic, singurul operator economic care ar fi putut realiza contractul de asistenţă – asumându-şi şi toată responsabilitatea pentru proiectul realizat, este proiectantul general, în cadrul contractului iniţial încheiat cu acesta trebuind să fie inclusă şi valoarea asistenţei tehnice a proiectantului. În măsura în care acest lucru nu este posibil, iar contractul a fost divizat în două faze ale aceleiaşi activităţi – proiectare – experienţa similară trebuie să se refere la proiectare (cod CPV ...), cu toată complexitatea pe care o presupune această activitate. Prin solicitarea unei experienţe specifice pe servicii de asistenţă tehnică de 1.500.000 lei din maximum două contracte se restrânge evident concurenţa, deoarece, conform informaţiilor disponibile în SEAP şi a celor obţinute pe internet, doar un operator economic din România ar putea răspunde acestei cerinţe. Valoarea experienţei similare ar reprezenta, în cazul unui IMM, aproape echivalentul mediei cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani ai respectivului operator (1.600.000 lei conform art. 16 din Legea nr. 346/2004). Pentru motivarea în drept a celor criticate, contestatoarea a invocat prevederile art. 2, art. 255, art. 256 şi art. 275 din OUG nr. 34/2006, iar în susţinere, a prezentat, în copie, fişa de date a achiziţiei. În punctul său de vedere asupra contestaţiei, înregistrat la Consiliu cu nr. 29927/06.09.2013, ... a solicitat, în principal, respingerea ca nefondată a cererii de modificare a cerinţei privind experienţa similară, şi, în subsidiar, admiterea cererii şi dispunerea măsurilor corective referitoare la încadrarea obiectului contractului în codul CPV care va fi stabilit de Consiliu. Autoritatea contractantă a apreciat că problemele care trebuie lămurite se rezumă la a stabili următoarele: - dacă obiectului contractului trebuie încadrat în codul CPV 71356200-0 servicii de asistenţă tehnică şi/sau în codul CPV ...; - dacă experienţa solicitată, specifică în materia asistenţei tehnice, are sau nu legătură cu obiectul contractului; 3

- dacă cerinţa valorică a contractelor care probează experienţa specifică este sau nu restrictivă. În ceea ce priveşte alegerea codului CPV, autoritatea contractantă a considerat că trebuie stabilit obiectul contractului şi, în funcţie de acesta, verificată încadrarea. Se redau cerinţele de la pct. 4.4.1 „Asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor” şi pct. 2.2 „Obiectivele prezentului contract” din caietul de sarcini. Raportat la obiectul complex al contractului, care nu se limitează doar la activităţi specifice care se încadrează în codul CPV ... Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice, autoritatea contractantă a susţinut că, în mod corect, a încadrat serviciile pe care doreşte să le achiziţioneze în genul proxim, mai larg, subsumat codului CPV ... servicii de asistenţă tehnică. Relativ la cerinţa privind experienţa similară aceasta a fost formulată conform cerinţelor din caietul de sarcini. Faptul că activităţile care se încadrează în codul CPV ... servicii de asistenţă tehnică sunt mai largi decât cele indicate de contestatoare prin codul CPV ... servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice nu are implicaţii asupra naturii serviciilor ce urmează a fi atribuite din moment ce s-a solicitat experienţa specifică a experţilor cheie, iar serviciile fac parte din acelaşi grup şi urmăresc aceleaşi principii. Autoritatea contractantă a subliniat faptul că într-o achiziţie publică cerinţa experienţei similare are un cadru permisiv, întrucât este rară situaţia unor achiziţii identice de servicii. Nu a fost solicitată experienţa identică, ci experienţa similară serviciilor de tipul celor descrise în caietul de sarcini. În ceea ce priveşte cuantumul valoric şi numărul maximal al contractelor care probează experienţa similară s-a arătat că se încadrează în prevederile Ordinului preşedintelui ANRMAP nr. 509/2011 potrivit cărora nu este restrictivă o cerinţă de tipul „prezentarea cel puţin a unui document/contract/proces - verbal de recepţie sau a unui număr maxim de documente/contracte/procese - verbale de recepţie care să confirme prestarea de servicii în valoare de ...”. Cerinţa a fost prevăzută astfel „Ofertantul trebuie să dovedească că, în ultimii 3 ani împliniţi la data termenului limită pentru depunerea ofertei, a prestat servicii duse la bun sfârşit (conform art. 13 din Ordinul 509/2011) în maxim două contracte care să cuprindă servicii de asistenţă tehnică, a căror valoare cumulată este de minim 1.500.000 lei (fără TVA)”. Cerinţa are legătură concretă cu obiectul contractului, iar nivelul acesteia este stabilit cu respectarea principiului proporţionalităţii, la cel necesar pentru a asigura îndeplinirea în condiţii optime a contractului, raportat la valoarea, natura şi complexitatea acestuia, astfel cum rezultă din caietul de sarcini. S-a menţionat că nu a fost interzisă asocierea sau susţinerea din partea unui terţ. În subsidiar, având în vedere că unele contracte cu obiect similar atribuite contestatoarei au primit încadrări în cu totul alte coduri decât cele indicate de contestatoare, cât şi faptul că alte contracte cu obiect 4

esenţial diferit au primit încadrarea în codul CPV indicat de contestatoare, în măsura în care Consiliul va considera că încadrarea contractului în codul CPV ... servicii de asistenţă tehnică este greşită ori insuficientă, autoritatea contractantă a solicitat dispunerea ca măsură de remediere a reîncadrării ori adăugării codului CPV apreciat ca fiind corespunzător, precum şi a cerinţei nr. 1 de la pct. III.2.2.a) „Capacitatea tehnică şi sau profesională” din fişa de date, doar în partea privind natura experienţei similare. Dosarul achiziţiei şi documentele necesare soluţionării cauzei au fost ataşate punctului de vedere, fiind înregistrate la Consiliu sub nr. 29927/06.09.2013. Prin adresa nr. 993/11.09.2013, înregistrată la Consiliu cu nr. 30367/11.09.2013, ... a transmis punct de vedere ca răspuns la punctul de vedere al autorităţii contractante, precizând referitor la atribuirea codului CPV ... Servicii de asistenţă tehnică, în care a fost încadrat obiectul contractului, că acesta face referire la asistenţă în general pentru (asistenţă tehnică de supervizare, asistenţă tehnică managementul proiectului, asistenţă tehnică pentru accesare fonduri etc.), ceea ce ar însemna că un ofertant care îndeplineşte cerinţele minime de calificare prevăzute în fişa de date prin contracte de asistenţă tehnică, ca de exemplu, pentru accesare fonduri nerambursabile, ar putea participa la licitaţie, deşi nu are experienţă în proiectare. Contestatoarea a susţinut că, din punctul de vedere formulat de autoritatea contractantă a reieşit că alegerea codului CPV ... Servicii de asistenţă tehnică este necorespunzătoare, având în vedere faptul că activitatea de asistenţă tehnică din partea proiectantului vizează nu numai verificarea modului în care constructorul execută investiţia, ci şi verificarea, reproiectarea şi corelarea defectelor/erorilor de proiectare constatate. În concluzie, asistenţa tehnică din partea proiectantului este doar ultima etapă a proiectării, această fază reprezentând mai puţin de 5% din bugetul proiectării, în cazul unui contract de proiectare, fiind calculată ca element al etapei de proiectare. Referitor la punctul de vedere formulat cu privire la experienţa similară, contestatoarea a precizat că încadrarea în mod eronat a activităţii de asistenţă tehnică din partea proiectantului cod CPV ... Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice în codul CPV ... Servicii de asistenţă tehnică, poate avea implicaţii asupra naturii serviciilor care urmează a fi atribuite, întrucât aceste servicii sunt servicii de proiectare şi asistenţă tehnică, care sunt interdependente, astfel că nu pot fi separate. Concluzionând, contestatoarea a considerat că cerinţa privind experienţa similară trebuie stabilită prin prezentarea a maxim 2 contracte din care să rezulte că ofertanţii au prestat servicii de proiectare care să fi inclus şi asistenţă tehnică şi proiectare, astfel încât să fie în concordanţă cu obiectul contractului. Prin adresa nr. 64998/12.09.2013, înregistrată la Consiliu cu nr. 30636/12.09.2013, autoritatea contractantă a transmis răspuns la adresa contestatoarei cu nr. 993/11.09.2013, precizând că nu a susţinut faptul 5

că încadrarea în codul CPV ... Servicii de asistenţă tehnică ar fi eronată, dimpotrivă, s-a arătat că obiectul contractului nu se limitează la activitatea nr. 1: furnizarea de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuţie, ci cuprinde şi activitatea nr. 2: revizuirea (actualizarea) studiului de fezabilitate şi a devizului general al proiectului. Întrucât activitatea nr. 2 nu mai poate fi încadrată în codul CPV ... Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice şi raportat la acest obiect complex al contractului, s-au încadrat serviciile pe care doreşte să le achiziţioneze în genul proxim, mai larg, subsumat codului CPV ... Servicii de asistenţă tehnică. Autoritatea contractantă a precizat că nu a solicitat experienţă identică, ci experienţă similară, respectiv experienţă în servicii care fac parte din acelaşi grup şi urmăresc aceleaşi principii. De aceea, un ofertant care dovedeşte experienţa similară, inclusiv prin contracte al căror obiect sau încadrare în cod CPV este similar, îndeplineşte criteriile. În încheiere, autoritatea contractantă a apreciat că un ofertant care poate avea experienţă similară dovedită pentru codul CPV ... Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice ar îndeplini această cerinţă, astfel încât consideră ca lipsită de obiect contestaţia. Contestatoarea a transmis răspuns la adresa nr. 64998/12.09.2013 a autorităţii contractante, în care a precizat că achiesează la punctul de vedere al acesteia şi solicită Consiliului să dispună măsura remedierii potrivit solicitărilor autorităţii contractante menţionate în punctul de vedere nr. 63495/06.09.2013, adresa nr. 64998/12.09.2013 şi punctul său de vedere nr. 993/11.09.2013, prin modificarea cerinţelor din fişa de date a achiziţiei cu privire la experienţa similară, astfel încât orice ofertant care a prestat servicii de proiectare, care să fi inclus şi asistenţa tehnică, să poată participa la licitaţie. Prin adresa nr. 66778/18.09.2013, înregistrată la Consiliu cu nr. 31461/19.09.2013, pornind de la faptul că autoarea contestaţiei a considerat eronat că operatorii economici cu experienţă similară în proiectare şi asistenţă tehnică, cu încadrare în codul CPV ... servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice nu ar îndeplini cerinţa experienţei similare, autoritatea contractantă a precizat că ofertantul care are experienţă similară dovedită pentru codul CPV amintit, îndeplineşte cerinţa, motiv pentru care apreciază că nu se impune modificarea cerinţelor, şi solicită respingerea contestaţiei. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine că, prin anunţul de participare nr. ... publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – SEAP la 20.08.2013, autoritatea contractantă, ... a iniţiat o procedură de licitaţie deschisă în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru Proiectul Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare pentru regiunea ... şi ...”, cod CPV ... (Rev. 2). Din informaţiile acestui document s-a reţinut că valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este de 1.779.351,80, fără TVA, criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut”, iar depunerea ofertelor a fost stabilită pentru data de 02.10.2013. 6

Nemulţumită de conţinutul documentaţiei de atribuire, respectiv de modul în care a fost impusă cerinţa de calificare privind experienţa similară, ... a înaintat contestaţia în analiză, solicitând modificarea acesteia. Din analiza cerinţei de calificare privind experienţa similară, prin raportare la modul în care aceasta a fost impusă, dar şi la obiectul contractului care urmează a fi atribuit, precum şi la punctele de vedere ale autorităţii contractante, inclusiv ale contestatoarei, Consiliul constată netemeinicia criticilor formulate de contestatoare împotriva cerinţei. S-a avut în vedere faptul că, prin fişa de date a achiziţiei, la cap. III.2.3.a) „Capacitatea tehnică şi/sau profesională”, s-a prevăzut: „Cerinţa nr. 1: Lista principalelor contracte de prestări de servicii executate în ultimii 3 ani. Ofertantul trebuie să dovedească că, în ultimii 3 ani împliniţi la data termenului limită pentru depunerea ofertei, a prestat servicii duse la bun sfârşit (conform art. 13 din Ordinul nr. 509/2011) în maxim două contracte care să cuprindă servicii de asistenţă tehnică, a căror valoare cumulată este de minim 1.500.000 lei (fără TVA)”. În referire la aceeaşi cerinţă de calificare, prin clarificarea nr. 61729/02.09.2013, publicată în SEAP la data de 02.09.2013, faţă de întrebarea „... Vă rugăm să clarificaţi dacă valoarea cumulată de minim 1.500.000 lei (fără TVA) se referă la valoarea totală a serviciilor prestate în cele 2 contracte sau exclusiv la valoarea serviciilor de asistenţă tehnică din cadrul acestor contracte”, autoritatea contractantă a formulat următorul răspuns „Se va respecta cerinţa nr. 1 de la cap. III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, conform căreia ofertantul trebuie să dovedească că, în ultimii 3 ani împliniţi la data termenului limită pentru depunerea ofertei, a prestat servicii duse la bun sfârşit în maxim două contracte a căror valoare cumulată este de minimum 1.500.000 lei (fără TVA), care să cuprindă servicii de asistenţă tehnică”. Se determină astfel că cerinţa de calificare privind experienţa similară presupune prestarea de servicii în cadrul a maximum 2 contracte a căror valoare cumulată să fie de minimum 1.500.000 lei (fără TVA) şi care să cuprindă servicii de asistenţă tehnică. Astfel, valoarea celor maxim două contracte ce pot fi prezentate pentru dovedirea cerinţei în discuţie trebuie să fie de 1.500.000 lei (fără TVA), iar acestea trebuie să cuprindă servicii de asistenţă tehnică. Prin urmare, fiind acceptată prezentarea a maximum 2 contracte care să fi cuprins servicii de asistenţă tehnică, asigurând astfel posibilitatea prezentării de contracte de proiectare care să fi cuprins şi servicii de asistenţă tehnică, astfel cum doreşte contestatoarea, cerinţa de calificare care a făcut obiectul contestaţiei, nu poate fi considerată restrictivă. Pe de altă parte, pentru faptul că autoritatea contractantă a stabilit un prag valoric (1.500.000 lei) mai mic decât valoarea estimată a contractului de servicii care urmează a se atribui (1.779.351,8 lei), se constată respectarea prevederilor art. 9 lit. a) din HG nr. 925/2006 [În sensul prevederilor art. 8 alin. (1), se prezumă că cerinţele minime de calificare sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea 7

contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit, dacă se impune îndeplinirea unor condiţii cum ar fi: ... a) suma valorilor/cantităţilor de produse furnizate, servicii prestate şi lucrări executate, incluse în contractul/contractele prezentat/prezentate de către operatorul economic ca dovadă a experienţei lui similare, să fie mai mare decât valoarea/cantitatea de produse/servicii/lucrări ce vor fi furnizate/presate/executate în baza contractului care urmează să fie atribuit]. Prezintă relevaţă în ceea ce priveşte obiectul contractului care urmează a se atribui cele precizate la pct. 4.4.1 „Asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor” din caietul de sarcini, unde s-a indicat: „Prestatorul are următoarele obligaţii (nelimitative): participarea la predarea amplasamentelor şi a bornelor de reper pentru lucrări; participarea la trasarea generală a lucrărilor/constructiei; definitivare Plan de Control al Calităţii Lucrărilor şi Fazele Determinante iniţial inaintea avizării/reavizării acestuia la Inspectoratul de Stat în Construcţii teritorial şi efectuarea corecţiilor necesare la solicitarea inspectorilor de specialitate; verificarea cotei terenului de fundare, cu efectuarea demersurilor necesare în cazul identificării unor caracteristici/capacităţi necorespunzătoare; participarea la controlul lucrărilor în toate fazele determinante; elaborarea de soluţii tehnice prin dispoziţii de şantier, pe parcursul derulării lucrărilor, în cazul modificării soluţiilor stabilite iniţial în proiect, inclusiv întocmirea planşelor revizuite (modificatoare) aferente acestor dispoziţii; urmărirea dispoziţiilor de şantier până la aprobarea acestora de către Autoritatea Contractantă, cu efectuarea tuturor corecţiilor solicitate; elaborarea documentaţiilor aferente modificărilor, în format tipărit, parte scrisă şi desenată (memoriu tehnic/justificativ, antemăsurători şi liste cantităţi, planşe modificatoare, detalii de execuţie semnate şi stampilate în original şi în format electronic scanat cu semnături şi stampilate, inclusiv de către verificatori de proiect); aceste modificări nu vor schimba scopul şi obiectul proiectului iniţial; elaborarea documentaţiilor necesare pentru actualizarea/ prelungirea valabilităţii oricăror autorizaţii de construire şi/sau desfiinţare, avize ale deţinătorilor de utilităţi sau pentru obţinerea autorizaţiei de amplasare în zona drumurilor naţionale, pentru contractele de execuţie lucrări (cu excepţiile menţionate); participarea proiectantului la testele la terminare, respectiv punere în funcţiune (faza “trial operation”), cu emiterea unor propuneri (către Beneficiar) în ceea ce priveşte rezolvarea/optimizarea eventualelor părţi de proiect ce nu funcţionează în parametrii solicitaţi; participarea la recepţiile la terminarea lucrărilor, elaborarea punctului de vedere (referatul proiectantului) asupra modului de execuţie a lucrărilor; participarea proiectantului, prin elaborarea de soluţii tehnice privind remedierile, pe parcursul perioadei de notificare a defectelor (daca este cazul) şi rezolvarea/optimizarea eventualelor părţi de proiect ce nu funcţionează în parametrii solicitaţi; colectarea documentaţiei privind proiectarea care va fi inclusă în cartea tehnică a construcţiei cu toate documentele prevăzute de reglementările legale, inclusiv preluarea de la Antreprenori a 8

documentaţiilor elaborate pe parcursul execuţiei şi a desenelor „As-Built”, precum şi documentele privind recepţia lucrărilor şi transmiterea acestora către Autoritatea Contractantă; participarea la recepţiile finale pentru fiecare contract de lucrări, finalizate până la 30.11.2015; elaborarea rapoartelor trimestriale de îndeplinire a activităţilor în termen de 14 zile de la data încheierii fiecărui trimestru contractual; emiterea raportului de activitate în 14 zile de la data emiterii Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor pentru fiecare contract de lucrari; alte atribuţii conform legislaţiei în vigoare. Totodată, în referire la obiectul contractului care urmează a se atribui au fost reţinute cele precizate de autoritatea contractantă la pct. 2.2 „Obiectivele prezentului contract”, din caietul de sarcini: „Prestatorul va îndeplini acest contract având calitatea de Proiectant, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, pentru perioada de execuţie şi recepţionarea finală a unei investiţii, fiind permanent orientat către finalizarea cu succes a contractului. (...) Având în vedere complexitatea Proiectului, care necesită soluţionarea la un nivel ridicat al diverselor probleme tehnice şi financiare, este imperios necesar asigurarea unei asistenţe tehnice din partea Proiectantului pentru contractele de execuţie lucrări, prezentate mai jos în cadrul Activităţii nr. 1. (...) Activitatea nr. 1: Furnizarea de Asistenţă Tehnică din partea Proiectantului pe parcursul execuţiei. Serviciile Prestatorului vor viza asistenţa tehnică din partea Proiectantului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, acordată pe perioada executării lucrărilor pentru contractele de lucrări tip execuţie, menţionate mai jos (...) Documente care trebuie prezentate de Prestator, Autorităţii Contractante sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare privind responsabilităţile proiectantului pe întreaga durată de desfăşurare a unui proiect, respectiv (nelimitativ): procesele verbale de lucrări ascunse, pentru faze determinante, la terminarea lucrărilor şi la finalizarea acestora, dispoziţii de şantier, şi alte documente ce trebuiesc întocmite şi aprobate pe perioada furnizării serviciilor ce fac parte din această activitate, liste cantităţi, devize pe obiecte, planşe modificatoare, detalii de execuţie semnate şi ştampilate în original, inclusiv de verificatorii de proiect etc. Activitatea nr. 2: Revizuirea (actualizarea) Studiului de Fezabilitate şi a Devizului General al Proiectului În timpul derulării contractelor, modificările faţă de Studiul de Fezabilitate sau Documentaţia de atribuire, aprobate anterior semnării contractelor, vor fi justificate conform prevederilor legale, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere procedural, respectiv al legislaţiei achiziţiilor publice şi aprobate în aceleaşi condiţii ca şi documentaţia iniţială. Orice actualizare a Studiului de Fezabilitate presupune elaborarea unui memoriu tehnic pe baza soluţiilor tehnice adoptate, a măsurătorilor 9

etc., elaborate ulterior aprobării Studiului de Fezabilitate care a stat la baza aprobării Aplicaţiei de finanţare şi care să justifice aceste modificări, fără a determina schimbarea scopului şi obiectului proiectului iniţial. Rezultatul aşteptat este revizuirea (actualizarea) Studiului de Fezabilitate şi a Devizului General al Proiectului, care include Devizele Generale pe fiecare UAT şi Devizele Generale pe fiecare Contract, în vederea asigurării corespondenţei între prevederile Studiului de fezabilitate iniţial abrobat şi documentaţia tehnică pentru toate contractele de lucrări şi servicii din cadrul Proiectului „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul ... şi ...”. Având în vedere obiectul contractului care urmează a se atribui, descris în cele de mai sus, contrar celor pretinse de contestatoare, Consiliul constată că cerinţa de calificare privind experinţa similară este în legătură cu obiectul acestui contract, potrivit prevederilor art. 179 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Faţă de cele reţinute, nefiind constatate încălcări ale legislaţiei în materia achiziţiilor publice la stabilirea cerinţei de calificare privind experienţa similară, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 Consiliul respinge ca nefondată contestaţia formulată de ... în contradictoriu cu ... şi dispune continuarea procedurii de atribuire. PREŞEDINTE COMPLET, ...

...

MEMBRU COMPLET,

MEMBRU COMPLET,

...

Redactată în 4 exemplare originale, conţine 10 (zece) pagini.

10