Scientia Parasitologica, 2002, 1, 57-63
ActualităŃi privind epidemiologia, patogenia şi controlul zoonozelor protozoariene* E. ŞUTEU Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca
REZUMAT. Sinteza de faŃă prezintă aspecte actuale ale unor zoonoze cu prevalenŃă crescută şi cu morbiditate gravă, mai ales în colectivităŃi de copii, în ferme de animale imunodeficitare sau cu stări de poliparazitism. Epidemiologic, se observă creşterea emergenŃei infecŃiilor şi morbidităŃii, în comunităŃi umane cu sindrom HIV/SIDA, a toxoplasmozei, criptosporidiozei, giardiozei şi microsporidiozelor. În fermele de animale evoluează cu incidenŃă crescută sarcocistozele, criptosporidioza, giardioza, babesiozele ş.a. Există aspecte epidemiologice incomplet cunoscute, mai ales în cazul protozoozelor produse de agenŃi oportunişti. Datele patogenetice reflectă faptul că receptivitatea la om sau animal - cu mecanismele de apărare modificate - este diferită de ale celor cu apărarea integră. La acestea evoluează cu tablou clinic grav criptosporidioza, microsporidiozele, blastocistoza etc. Modelele experimentale pe animale şi în condiŃii naturale, în colectivităŃi de copii cu HIV/SIDA, dovedesc diferenŃă de patogenicitate între diverse suşe ale aceleiaşi specii de protozoar. Controlul acestor zoonoze se bazează pe îmbunătăŃirea arsenalului de molecule antiprotozoariene, îmbunătăŃirea mijloacelor de imunoprofilaxie specifice şi de ecoprofilaxie.
Omul de azi, cu mari posibilităŃi de a străbate spaŃii îndepărtate în timp rapid, şi-a format un ambient urban din care nu lipsesc cele mai diverse specii de animale, despre sănătatea cărora cunoaşte prea puŃin. Tot el: întreŃine în mari laboratoare de cercetări microorganisme patogene, parazite, în scopuri profilactice; experimentează fertilizări in vitro şi clonări. În colectivităŃi umane supravieŃuiesc persoane cu transplant de organe, cu handicap psihosomatic, cu imunodeficienŃe (HIV/SIDA). În cadrul acestor comunităŃi apar îmbolnăviri mai grave, unele cauzate de microorganisme oportuniste, precum: toxoplasmoza, enterocitozoonoza, blastocistoza, criptosporidioza ş.a. [7, 16, 21, 25, 34, 39, 48]. Să reŃinem şi contrastul dintre populaŃiile din Ńările avansate şi cele în curs de dezvoltare, ultimele cu stări de subnutriŃie şi risc crescut de morbiditate.
Schimbări numeroase au survenit şi în lumea animalelor datorită: exploatării acestora în sisteme intensive; formării de rase şi linii perfecŃionate, cu mare susceptibilitate la îmbolnăviri; aglomerării periurbane a câinilor comunitari, aproape sălbăticiŃi; importurilor de animale exotice, cu riscuri morbigene [12, 24, 46, 66, 67]. Ansamblul acestor modificări sociale, economice şi etologice, pe întreg globul, se reflectă asupra caracteristicilor epidemiologice şi patogenetice ale bolilor transmisibile şi a agenŃilor patogeni. Şi în evoluŃia şi supravegherea zoonozelor protozoariene s-au produs modificări importante, despre care vom referi în cele ce urmează [4, 11, 17, 23, 41].
*
Colegial şi prietenesc omagiu prof. dr. Iustin Cosoroabă, în aceste momente aniversare - pentru deosebitele realizări şi contribuŃii la progresul parazitologiei.
57
Scientia Parasitologica, 2002, 1, 57-63
Aspecte epidemiologice Vizează zoonozele cu evoluŃie mai gravă la om şi animale, în Ńară, dar şi starea acestora pe alte meridiane. Din screening-uri şi statistici spitaliceşti şi din comunităŃi umane, rezultă că unele zoonoze prezintă modificări evolutive determinate de multipli factori epidemiogeni. Se impune o cunoaştere mai exactă a cuantumului surselor de infecŃie la populaŃiile umane şi colectivităŃi animale, pentru a putea estima riscurile de difuzare şi contaminare. Rezultate recente relevă o emergenŃă crescută la om în: toxoplasmoză, giardioză, criptosporidioză, iar dintre zoonozele mai puŃin cunoscute, cauzate de microorganisme oportuniste - microsporidiozele, blastocistoza şi pneumocistoza [7, 16, 59, 27, 55]. Cu incidenŃă sporadică sunt: amebioza, babesioza şi leishmanioza [9, 10, 36, 50, 60]. Aceste zoonoze sunt cu prevalenŃă crescută şi la populaŃii de animale la care însă au incidenŃă crescută sarcocistozele, babesiozele, balantidioza şi blastocistoza [2, 6, 14, 22, 49, 61].
Toxoplasmoza Toxoplasmoza umană este semnalată cu prevalenŃă crescută la femeie, în diverse stări fiziologice. Indicii de seropozitivitate la femei, la vârsta fertilităŃii, sunt de 19-20%, dar riscul infecŃiei este crescut la cele seronegative sau cu titru mic de pozitivitate. Persoane din mediul urban pot atinge 65%, iar dintre mamele cu sarcini patologice 37-42,7% sunt seropozitive; dintre femeile cu mai multe avorturi, multicauzale, 30% sunt seropozitive; printre copiii cu malformaŃii, 26,9% sunt cu etiologie toxoplasmică şi cu infecŃii congenitale 31,2-62,7% [27, 28, 40, 50]. BărbaŃii sunt mult mai rar infectaŃi (14,2%). În colectivităŃi de copii cu afecŃiuni cronice, cu infecŃii HIV/SIDA, toxoplasmoza s-a diagnosticat la cei cu sindroame nervoase, pulmonare şi oculare [21], iar comorbiditatea cu HIV şi Toxoplasma variază între 0,6-40%, uneori cu decese [25, 34]. În pofida acestor situaŃii seroepidemiologice, izolările cu T. gondii din placente sunt de 8,7% [44]. Studii comparative din străinătate relevă incidenŃa între 24,5-35% la persoane din sector zootehnic şi de 28% la cele din ambianŃă fără animale [32]. În Grecia, în cazul sarcinilor adoptive, la femei sănătoase, seropozitivitatea a fost de 13,5%; în cupluri prenupŃiale 15% sunt protejate, iar 84,5% susceptibile; la copii cu oftalmopatii 24,6% cu etiologie toxoplasmică [Ferke, 29]. 58
Referitor la sursele de infecŃie la populaŃiile de animale, pisica reprezintă rezervorul principal. Screening-uri coproscopice arată o incidenŃă de 0,3-2,5%, însă cele serologice sunt de 13,4-68,3%; la bovine 0,6-41%, la ovine 9,5-25%, la suine 9-26%; la capre 30,5% [33, 22, 61, 62]. Relevăm faptul că, faŃă de investigaŃiile multiple realizate în medicina umană, cele din medicina veterinară din Ńară sunt foarte puŃine, fără a putea reflecta situaŃia acestei zoonoze. Sursele de contaminare ale omului prin consum de carne şi alte preparate de provenienŃă animală nu pot fi estimate actualmente, în absenŃa unei legislaŃii adecvate. Având în vedere că pentru sănătatea publică nou-născutul reprezintă sentinela ce relevă caracterul evolutiv epidemiologic, cu emergenŃă crescută se motivează iniŃierea unor măsuri active. În scop ecoprofilactic se impune controlul felinelor, în speŃă al pisicii, principala sursă de poluare a mediului [21, 25, 28, 33, 40].
Giardioza Sub aspect epidemiologic, este o zoonoză cu incidenŃă crescută la unele colectivităŃi de copii: 15-44%, în altele 37-77%. Indici similari de infecŃie sunt semnalaŃi şi în alte Ńări: 32,8-35%. În multe situaŃii manifestările clinice sunt expresia unei etiologii polifactoriale, a stărilor de poliparazitism [15, 31, 55, 67]. La populaŃiile de animale, în Ńară, incidenŃa este cu mare variabilitate: la câine 7,5-21%, la pisică 14-33%, la capre 10-38% [24, 61, 62, 64].
Criptosporidioza Datorită oportunismului criptosporidiilor, incidenŃa este scăzută, singulară, şi mai crescută, în asociaŃii poliparazitare: la copii între 2,25-16,3% şi respectiv de peste 37,5% la subiecŃi cu sindroame hepatobiliare, imunodeficitare [16, 60]. IncidenŃa la animale este cunoscută mai bine în câteva zone din sudul, vestul şi nord-vestul Ńării, mai ales la tineretul
Scientia Parasitologica, 2002, 1, 57-63
animalelor de rentă (miei, purcei, viŃei şi iezi etc.), la care indicii variază între 3-38% (Dărăbuş, 1997; Olteanu şi colab., 1983). În cazul acestei zoonoze mai trenează situaŃii epidemiologice neelucidate, datorită metodologiilor mai pretenŃioase de diagnostic şi stabilirii certe a genotipurilor de interes zoonotic. Până în prezent, sunt recunoscute cele de tip bovin şi uman, dar există aspecte confuze referitor la infecŃiile stridiilor, ca posibile rezervoare de infecŃie [11, 16, 35, 59]. Se cunosc suşe de C. parvum antropofile şi zoofile, dar s-au semnalat şi la om infecŃii cu C. baileyi recunoscută cu patogenitate la păsări - ceea ce reflectă că criptosporidioza prezintă particularităŃi epidemiologice incomplet cunoscute [11, 16, 46, 64]. *** Dintre zoonozele cu incidenŃă scăzută la om, sunt: amebioza şi balantidioza, iar sporadice: babesioza şi encefalitozoonoza. Ultimele două cu incidenŃă crescută la rumegătoare şi respectiv la iepure (875%) şi sporadic la pisică şi porc [18]. Babesioza s-a diagnosticat la persoane imunodeficiente, produsă de B. divergens şi B. microti [41, 56, 57]. InfecŃia cu E. cuniculi s-a diagnosticat la pacienŃi HIV/SIDA, confirmându-se şi riscul contaminării prin consum de ouă de găină [53]. Un aspect epidemiologic important este generat de emergenŃa zoonozelor produse de protozoare oportuniste la pacienŃi cu reactivitatea de apărare diminuată (infecŃii HIV/SIDA, transplante de organe, canceroşi), cum sunt microsporidiile (Enterocytozoon, Septata) şi Blastocystis spp (incerta sedis). Microsporidioza cu E. bieneusi determină tulburări intestinale, hepatobiliare şi pulmonare [19, 38, 39, 65]. Rezervoare de infecŃie în aceste cazuri pot fi porcul (la care s-a transmis experimental pe purcei gnotobiotici), câinele, pisica (infecŃie de 30-50%, la cei din ferme zootehnice), iepurele, bovinele şi primatele [17, 38, 39, 43, 54]. La purcei s-au identificat (metoda PCR) patru genotipuri, unele diferite, altele comune cu cele ce infectează omul [4, 54].
Blastocistoza InfecŃiile cu Blastocystis au fost neglijate mult timp, ca şi rolul lui patogen. S-au semnalat însă cazuri clinice la om, la pacienŃi cu alte suferinŃe şi la cei poliparazitaŃi, cu manifestări polimorfe şi incidenŃă de 14,6-28,2% [45, 48]. InfecŃiile la animale, relevate prin mijloace coproscopice, arată incidenŃe crescute la suine (purcei - 68-90%, scroafe - 93%), pui de găină (78-100%). Sunt semnalări şi la reptile
[2, 6]. Deci rezervoarele de infecŃie sunt reprezentate de om, primate, porc, păsări, şoarece [49]. De remarcat că unii autori consideră că la animale ar fi alte specii de Blastocystis, însă ultramicroscopic nu se confirmă această supoziŃie [6, 49]. Se impune să semnalăm că: deplasările tot mai repetate de animale, din regiuni tropicale spre cele temperate, au crescut riscul contaminărilor cu Leishmania, Babesia, Trypanosoma congolense şi Hepatozoon [5, 12]; s-au semnalat noi specii de protozoare la animale, cu ontogenie şi patogenitate incomplet cunoscute, al căror risc de contaminare pentru om nu se cunoaşte. Aşa sunt: Neospora hugesi, la cal şi transmisibil la şoarece şi gerbil şi Sarcocystis n.sp, la cal cu localizare hepatică [3, 5, 14, 20, 23].
Aspecte patogenetice Este cunoscut, în prezent, că barierele dintre rezistenŃă şi receptivitatea organismelor gazdă faŃă de agresiunea paraziŃilor nu sunt fixe, ci dependente multifactorial. Unii factori se corelează sistemelor complexe de apărare ale gazdelor (integritatea sau disfuncŃionalitatea acestora), altele de patogenicitatea agresorilor sau de circumstanŃe ambientale [22, 24, 37, 46, 66]. Cele mai numeroase şi recente cazuri de morbiditate şi comorbiditate sunt citate în cazul protozoarelor oportuniste (cu patogenitate condiŃionată) cu infecŃie asupra speciilor-gazdă, cu mecanismele de apărare slăbite, aşa cum se întâlnesc foarte des în colectivităŃi de copii şi în ferme de animale tinere. Un model este oferit de copiii imunodeficienŃi şi mai ales cei bolnavi de HIV/SIDA, a căror receptivitate sporită favorizează instalarea formelor clinice produse de germeni oportunişti. Microsporidiozele - nediagnosticate la copiii dezvoltaŃi normal - s-au semnalat în multe comunităŃi populaŃionale deficitare: enterocitozoonoza cu sindroame digestive, dischinezii hepatobiliare, oftalmopatii, pneumopatii şi miozite. Tot la aceştia au apărut infecŃii cu Septata şi Cyclospora [8, 13, 19, 31, 38, 39, 66, 67]. La animale, s-au 59
Scientia Parasitologica, 2002, 1, 57-63
diagnosticat la purcei, căŃei, pisică, predominant cu simptome digestive [43].
Relevăm, totuşi, principalele direcŃii în care se impune a concentra măsurile esenŃiale.
În cazul blastocistozei la copii, tulburările au fost predominant digestive, uneori fiind situaŃii de comorbiditate cu tablou simptomatic polimorf [4, 48]. La animale, deşi prevalenŃa infecŃiei este ridicată, trenează subclinic la tineret şi în situaŃii de poliparazitism cu izbucniri morbide [49].
Prin redresarea sanitară a comunităŃilor deficitare sub aspectul reactivităŃii generale şi specifice, o serie de protozoare oportuniste - microsporidii, flagelate, ciliate - îşi pierd rolul condiŃionat patogen. Pentru situaŃiile iminente morbidităŃii este necesară găsirea de noi molecule medicamentoase cu spectru larg, care să vizeze eficienŃa în encefalitozoonoză, blastocistoză, enterocitozoonoză, dar şi cu o mai mare eficacitate în formele clinice grave, precum în toxoplasmoza cerebrală, oculară, pulmonară, în protozooze hepatobiliare şi digestive [13, 16, 31, 45, 66, 67].
Criptosporidioza a fost semnalată cu simptome digestive şi generale la copii cu stări deficitare sau la cei cu evoluŃii asociate cu germeni multipli [16, 59, 60]. Boala are caracter zoopediatric, exprimată prin sindrom diareic, la nou-născuŃi [35, 59]. Sub aspect patogenetic, se observă că cele mai frecvente cazuri, atât la om cât şi la animale, cu manifestări clinice grave, sunt în stări de comorbiditate, în care cauzalitatea polifactorială (poliparazitism, germeni oportunişti) are impact grav asupra organismelor gazdă imunodeficitare [21, 25, 33, 34]. În acest context, au apărut forme evolutive grave de toxoplasmoză cerebrală, oculară şi pulmonară [65, 66, 67], ca şi la animale tinere, provocate de infecŃii asociate cu Cryptosporidium, E. coli, rotaviruşi; sau în amebioză cu helmintoze. La om cu mecanisme de apărare deficitare a fost posibilă izbucnirea gravă (cu icter, anemie şi febră) a babesiozei, produsă de specii zoofile (B. divergens şi B. microti) [41, 56, 57]. ColectivităŃile de copii imunodeficitari au devenit, din păcate, adevărate modele în care s-au produs infecŃii şi morbiditate datorită receptivităŃii exagerate faŃă de germeni oportunişti: Enterocytozoon, Cyclospora şi Septata. Pe de altă parte, pe animale gnotobiotice sau de laborator, imunodepresate experimental, s-a testat patogenitatea diferitelor protozoare condiŃionat patogene. Astfel, s-a găsit un model pe purcel pentru a dovedi difuzarea microsporidiilor (E. bieneusi) în sistemul biliar (Lee, 2000), de interes pentru contaminarea omului. Epidemiologic, sunt interesante şi modelele evolutive pe animale de laborator ale protozoarelor oportuniste sau mai puŃin cunoscute, cum sunt: Encephalitozoon cuniculi, Nosema ocularum, Neospora ş.a. [51, 53, 54, 58].
Controlul zoonozelor Este evident progresul, din ultimii ani, în domeniile imunoprofilaxiei, supravegherii surselor de contaminare şi terapiei unora dintre aceste zoonoze. 60
În probleme de imunoprofilaxie se întrevăd progrese prin aplicarea unor vaccinuri, în special în zoonozele la animale: aşa sunt cele aplicate în toxoplasmoză (Toxovaccin, 1988), în babesioză canină (Pirodog, 1986) [26]. Vaccinarea experimentală a unor grupe de pisici, în ferme de suine, a avut ca efect, după 3 ani de supraveghere, reducerea incidenŃei seropozitivităŃii purceilor de la 72,6% la 0,05%; a şoarecilor de la 44% la zero, iar la pisici s-a redus OPG de la 5% la cazuri sporadice [42]. Vaccinarea unor loturi de oi anti-Toxoplasma, din zone infectate, folosind tulpină achistogenă de T. gondii, aplicată la jumătatea perioadei de gestaŃie, s-a soldat cu naşteri de miei sănătoşi. Rezultate pozitive s-au obŃinut pe animale de laborator folosind imunizarea prin administrarea de H. hammondi, cu imunoprotecŃie încrucişată antitoxoplasmică [1, 30, 42, 47, 52, 53]. Cele mai recente experimentări, pe noi principii, utilizând plasmide DNA, precum proteina P30, SAG1, de T. gondii, s-au dovedit de perspectivă [1]. Controlul acestor zoonoze implică şi o componentă ecologică, referitoare la cunoaşterea cuantumului de poluare cu elemente infestaŃionale, a aplicării măsurilor cu acŃiune sanogenă în cadrul ecosistemelor [37].
Scientia Parasitologica, 2002, 1, 57-63
Bibliografie
1.
Angus C.W., Klivington E.D., Dubey J.P., Kovacs J.P., 2000 – Immunization with a DNA plasmid the SAGI (P30) protein of T. gondii is immunogenic and protectiv in rodent. J. Infect. Dis. 181, 317. galli.
14. Dais C.R., Barr B.C., Pascoe J.R., Olander H.Y., Dubey J.P., 1999 – Hepatic Sarcocystis in a horse. J. Parasitol. 85, 5, 965-968. 15. Davies N.J., Harrison G.C., Goldsmid I.M., 1993 – A case of giardiosis in a dog in Tasmania, a canal of disease or incidental finding. Austr. Vet. J. 70, 1, 32-33.
2.
Belova L.M., 1992 – Blastocystis Parazitologicheskii Sbornik 37, 151.
3.
Bergeron N., Fectean G., Villeneuve A., Girard C., Pare J., 2001 – Failure of dogs to shed oocysts after being fed bovine fetuses naturally infected by Neospora caninum. Veterinary Parasitol. 97, 2, 145.
16. Dărăbuş Gh., Olariu R., Cosoroabă I., Negrescu Adina, Oprescu I., Morariu S., Iacobiciu I., 2001 – Cercetări epidemiologice privind parazitismul cu Cryptosporidium parvum (suşa umană). Rev. Rom. Parazit. XI, 2, 62.
4.
Bleitenmoser A.C., Mathis A., Weber R., Deplazes P., 1999 – High prevalence of Enterocytozoon bieneusi in swine with four genotypes that differ from those identified in humans. Parasitology 118, 5, 447-453.
17. Del Agiula C., Izquierdo F., Navajas R., 1999 – Enterocytozoon bieneusi in animals: rabbits and dogs as new hosts. J. Eukaryot, Microbiol., 46, 85-96.
5.
Bourgeade A., Danis M., 1994 – Les maladies transmissible dans le pays en development en 1993. Méd. Malad. Infect. 24, 21.
6.
Chen X Q., Singh M., Ho L.C., Tlow W.L., Ong H.B., New G.Y., Goh L.E., Yap E.H., 1998 – Blastocystis in animals in Singapore. Singapore Vet. J. 21/22, 55-63.
7.
Choutet P., Besnier J.M., Barin F., 1994 – SIDA actualités en 1993. Méd. Mal. Infect. 24, 6-11.
8.
Chupp G.L., Alroy J., Adelman L.S., 1993 – Myositis due to Pleistophora (microsporidia) in a patient with AIDS. Clin. Infect. Dis., 16, 15-21.
9.
Codarcea Mariana, Gorun Elena, Muja Eugenia, Ilie Margareta, Neagu Melania, 2000 – Encefalita toxoplasmică în cadrul infecŃiei SIDA. Rev. Rom. Parazit. X., 1, 51-53.
10. Coroiu Zoe, Bele Judith, Tomescu S., 2000 – ConsideraŃii asupra riscului de infestare cu T. gondii la femei de vârstă fertilă. Rev. Rom. Parazit., X, 1, 85. 11. Curcă D., Codreanu-Bălcescu Doina, 2001 – Date noi privind Criptosporidioza. Rev. Rom. Parazit. X, 2, 6. 12. Daugschies A., 2001 – Import von Parasiten durch Tourismus and Tierhandel. Dtsch. Tierärztl. Wschr., 108, 8, 348-352. 13. Davis R.M, Font R.L., Keisler M.S., 1990 – Corneal microsporidiosis. A case report including ultrastructural observations. Ophtalmology, 97, 953-957.
18. Deplazes R., Mathis A., Müller C., Weber R., 1996 – Molecular epidemiology of Encephalitozoon cuniculi and first detection of Enterocytozoon bieneusi in fecal samples of pigs. J. Eukaryotic microbiology. 43, 5, 93. 19. Desportes I., Le Charpentier Y., Galian A., 1985 – Occurence of a new microsporidian. Enterocytozoon bieneusi, n.sp., in the enterocytes of a human patient with AIDS. J. Protozool., 32, 250-254. 20. Dijkstra T., Eysker M., Schares G., Couraths F.J., Wonda W., Barkema H.W., 2001 – Dogs shed Neospora canis oocysts after ingestion of naturally infected bovine placenta but not after ingestion of colostrum spiked with N. caninum tachyzoites. Intern. J. Parasitol. 31, 8, 744-752. 21. Drăgan M.I., Tudor A.M., Jugulete G., Mărdarescu M., Petrea S., 2000 – Aspecte clinice şi paraclinice ale toxoplasmozei la copii cu infecŃie HIV/SIDA. Rev. Rom. Parazit. X, 1, 8788. 22. Dubey J.P., Weigel R.M., 1996 – Epidemiology of T. gondii în farm ecosistems. J. Eukaryotic Microbiology, 43, 5, 124. 23. Dubey J.P., Liddell S., Mattson D., Speer C.A., Howe D.K., Jenkins M.C., 2001 – Caracterization of the Oregon isolate Neospora hughesi from a horse. J. Parasitol. 87, 2, 345-353. 24. Dulceanu N., Terinte Cristina, 1994 – Parazitologie veterinară. Vol. I., Edit. Moldova, Iaşi.
61
25. Duiculescu D., Rădoi R., Ungureanu E., Oprea C., Ene L., Voicu E., Popa L.G., 2000 – Toxoplasmoza cerebrală la copiii cu HIV. Rev. Rom. Parazit. X, 1, 87. 26. Eckert J., Deplazes P., 1997 – Vaccines against parasitoses of domestic animals. Allat. Magy. Lapja, 3, 322. 27. Fazakas B., 2000 – Toxoplasmoza umană în raza de activitate a Centrului Universitar Tg. Mureş, pe perioada 1981-2000. Rev. Rom. Parazit. X, 1, 43-44. 28. Fazakas B., Tetcu Domnica, Fuiorete BogdanaLetiŃia, 2001 – ObservaŃii privind toxoplasmoza la om. Rev. Rom. Parazit. XI, 2, 55. 29. Ferke Atalia, 2000 – IncidenŃa anticorpilor antiToxoplasma la femei fecundate in vitro. Rev. Rom. Parazit. 10, 1, 54. 30. Frenkel J.K., Pfefferkorn E.R., Smith D.D., Fishback J.L., 1991 – Prospective vaccine prepared from a new mutant of T.gondii for use in cats. Amer. J. Vet. Res., 52, 5, 759. 31. Gorun Elena, Mătuşa Rodica, Ilie Margareta, Tănase Doina, CreŃu Ioana, Caravasile Viorica, 2001 – Studiul asupra poliparazitismului intestinal la copii cu infecŃii HIV/SIDA. Rev. Rom. Parazit.XI, 1, 56. 32. Gupta S.L., Chhabra M.B., Gautam O.P., 1985 – Toxoplasma prevalence and human occupational groups. Int. J. Zoonosis, Taiwan, 12, 143. 33. Haba H., Aosai F., Norose K., Kobayashi M. şi col., 2000 – Prevalence of T.gondii and other intestinal parasites in cats in Chiba Prefecture, Japan. Jap. Trop. Med. Hyg. 28, 4, 365. 34. Ilie Margareta M., Gorun Elena, Mătuşa Rodica, 2001 – ObservaŃii asupra cazurilor de toxoplasmoză cerebrală la copii cu infecŃie HIV în evidenŃa secŃiei contagioase I ConstanŃa. Rev. Rom. Parazit.XI, 2, 106. 35. Johnson E.H., Windsor J.J., Muirhead D.S., King G.J., Busaidy Al.R., 2000 – Confirmation of the prophylactic value of paromomycin in a natural autbreak of caprine cryptosporidiosis. Vet. Res. Communic. 24, 1, 63. 36. Junie Monica, Coroiu Zoe, Costache Carmen, Strant Mirela, 2000 – MalformaŃii congenitale cu etiologie toxoplasmică. Rev. Rom. Parasitol. X, 1, 44. 37. Karanis P., 2000 – Parasitaire Zoonosenerreger im Trink-/Tränk-wasser - Dtsch. Tierärztl. Wschr., 107, Heft 8, 311-315.
62
Scientia Parasitologica, 2002, 1, 57-63 38. Kondova I., Monsfield K., Buckholt M.A., Stein B., Widmer G., Carville A., Lackner A., Tzipori S., 1998 – Transmission and serial propagation of Enterocytozoon bieneusi from human and rheuss macaq, ues in gnotobiotic piglets. Infect.Immun. 66, 5515-5519. 39. Lee J.H., 2002 – Using pig biliary, system, in vivo propagation of E.bieneusi, an AIDS - related zoonotic pathogen, J. Vet. Sci. 1, 2, 105-111. 40. Lengyel Judith, Coroiu Zoe, 1997 – IncidenŃa toxoplasmozei în Transilvania. Rev. Rom. Parazitol. VII, 2, 41. 41. Lewis D., Young F.R., 1980 – The transmission of a human strain of Babesia divergens by I.ricinus tiks. J. Parasitol. 66, 2, 359. 42. Mateus Pinilla, N.E., Dubey J.P., Chromonski L., Weigel M.R., 1999 – Acfield trial of the efectiveness of a feline T.gondii vaccine in reducing T.gondii expose for swine. J. Parasitol., 85, 5, 855. 43. Mathis A., Breitenmoser A.C., Deplazes P., 1999 – Detection of new Enterocytozoon genotipes in fecal samples of farm dog and cat. Parasitology, 6, 189-193. 44. Mayer H.F., Boehninger I.K., 1969 – Nuevos sillamientos de T.gondii de material humano y animal. Veterinaria Correntes, 4, 51. 45. Munteanu Elena, Bocet T., 1989 – ObservaŃii privind patru cazuri atipice de blastocitoză. Bacteriol. Virusol. Parazitol. Epidemiol. 3, 285289. 46. Niculescu Al., Didă I., 1998 – Parazitologie veterinară, Edit. Ceres, Bucureşti. 47. O’Connell E., Wilkins M.F., Te Punga W.A., 1988 – Vaccination against toxoplasmosis in sheep. New Zeeland Vet. J. 36, 1. 48. Olariu R., Dărăbuş Gh., Iacobiciu I., Dana I., Korek Andrea., GhiŃulescu Peişa, 2001 – ContribuŃii la studiul blastocistozei diagnosticate în cadrul Laboratorului din Spitalul Municipal Timişoara. Rev. Rom. Parazit. XI, 2, 59. 49. Pakandl M., 1991 – Occurence of Blastocystis sp. in pigs. Folia parazitol. 38, 297-301. 50. Pavel Agneta, Panaitescu D., Târsia E., Hozan Manuela şi col., 1997 – Aspecte discutabile ale toxoplasmozei congenitale. Rev. Rom. Parazitol. VII, 2, 39. 51. Popa Loredana, Dumitrescu Rodica, Pop Mariana, Stroe R., Mihai Anda, CreŃu Carmen, 2000 – Studii serologice cu privire la incidenŃa infecŃiei cu virusul citomegalic şi infestaŃiei cu T.gondii. Rev. Rom. Parazit. X., 1, 86.
52. Reddacliff G.L., Parker S.Y., Dubey J.P., Nicholls P.J., Johnson A.M., Cooper D.W., 1993 – On attempt to prevent acute toxoplasmosis in macropodes by vaccination with H hammondi. Aust. Vet. J. 70, 1, 33. 53. Reetz J., 1994 – Natőrliche Őbertragung von Mikrosporidien (E.cuniculi) Őber des Hőhnerei. Tierärztl Praxis. 22, 2, 147-150. 54. Rinder H., Thomschke A., Dengjel B., 2000 – Close genotype relationship bet ween Enterocytozoon bieneussi from humans and pigs and first detection in cattle. J. Parasitol. 86, 185188. 55. Roşu Lucica, Voiculescu C., Dobrescu Doina, Şoşea D., Enache L.S., Dincă Elena L., 2001 – Studiul privind incidenŃa giardiozei la copii, cu infecŃie gripală. Rev. Rom. Parazit. XI, 2, 99. 56. Roth E.F., jr., 1981 – Babesia microti: biochemestri and function of hamster erythrocytes infected from a human source. Exper. Parasitology, 51, 116. 57. Schältens R.G., Braff E.V., Heany G.R., Gleason N., 1968 – A case of babesiosis in man in the United States. Amer. J. Trop. Med. Hyg. 17, 810. 58. Sevinc F., Birbane F.M., Sevinc M., Dik B., Altinäz F., 2000 – The seroprevalence in cattle of T.gondii detected bi IHA and IFA tests in the region of Kenya. Türkine Parasit. Dergisv. 24, 2, 76.
Scientia Parasitologica, 2002, 1, 57-63 zoonotic agents in cat less than 1 year old in Central New-York State. J. Vet. Intern. Med. 15, 1, 33. 60. Stancu M., 2001 – InvestigaŃii privind criptosporidioza la copii cu diferite afecŃiuni Rev. Rom. Parazit. XI, 2. 61. Şuteu I., Cozma V., Negrea O., Gherman C., Mircean Viorica, 1996 – Protozooze abortigene şi neonatale la animale. Edit. Ceres, Bucureşti. 62. Şuteu I., Cozma V., 1998 – Bolile parazitare la animalele domestice. Edit. Ceres, Bucureşti. 63. Urban B., Laurier L., Talize F., Pastoret P.P., 2001 – Les molecules orphelines en médicine vétérinaire. Ann. Méd. Vét. 144, 1, 5. 64. Zanc Virginia, Cristea Mariana, 2001 – Parazitoze oportuniste la pacienŃi cu SIDA. Rev. Rom. Parazit. XI, 2, 53. 65. Webwr R., Kuster H., Keller R., Bachi T., Spycher M.A., Briner J., Luthy R., 1992 – Pulmonary and intestinal microsporidiosis in a patient with the acquired immunodeficiency syndronic. Am. Rev. Respir. Dis. 146, 16031605. 66. Gherman I., 1997 – Parazitologie modernă, Edit. Olimp, Bucureşti.
clinică
67. Olteanu Gh. şi colab., 1999 – Parazitozoonoze. Probleme la sfârşit de mileniu în România. Edit. ViaŃa Medicală, Bucureşti.
59. Spain C.V., Scarlett J.M., Wade S.E., McDonough P., 2001 – Prevalence of enteric
63
