Uniţi pentru copii - UNICEF Romania

Uniţi pentru copii BULETIN INFORMATIV TRIMESTRIAL AL UNICEF ROMÂNIA - NR 4, 2009

Copiii romi în România:

provocări vechi şi noi

Să fim uniţi pentru copii! Acest număr al buletinului informativ prezintă provocările cu care se confruntă comunităţile de romi din România. Potrivit unor date estimative, romii reprezintă aproximativ 10% din populaţia ţării. Cu toate că, de cele mai multe ori, este greu să obţinem informaţii clare cu privire la situaţia lor, există suficiente date care arată că romii sunt extrem de defavorizaţi în comparaţie cu populaţia majoritară în ceea ce priveşte veniturile, locurile de muncă, sănătatea şi educaţia. În general, familiile de romi au mulţi copii, rata şomajului este mai ridicată, locurile de muncă intră în principal în categoria muncilor necalificate, iar condiţiile de trai se află sub medie. Romii se confruntă frecvent cu segregare în şcoli, discriminare în societate şi risc crescut de sărăcie. Guvernul şi societatea civilă au demarat multe iniţiative de-a lungul anilor, dar şi în prezent, iniţiative ce abordează problema excluderii sociale a romilor. Agenţia Naţională pentru Romi din cadrul Guvernului şi câteva ONG-uri rome şi non-rome lucrează intens la implementarea unei game variate de iniţiative: politice, economice, sociale şi culturale. UNICEF şi alte organizaţii au susţinut în permanenţă măsurile destinate să amelioreze situaţia copiilor romi. Memorandumul Comun privind Incluziunea Socială încheiat în cadrul procesului de aderare la UE stabileşte clar paşii ce trebuie făcuţi, în opinia Guvernului, pentru a crea o societate în care romii se pot bucura de aceleaşi oportunităţi şi standarde de trai ca şi restul populaţiei. Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 defineşte acţiuni prioritare, precum crearea de locuri de muncă, şcolarizarea tuturor copiilor, creşterea numărului de cursuri profesionale, acces mai mare la servicii medicale şi promovarea măsurilor anti-discriminare. Cu toate că, într-adevăr, s-au înregistrat progrese şi există în mod cert multă voinţă şi cele mai bune intenţii la nivelul societăţii, totuşi mai este un drum lung de parcurs înainte ca romii să se poată bucura de statutul egal în societate la care aspiră. Acest număr încearcă să ofere o nouă perspectivă asupra situaţiei romilor. Două activiste vorbesc despre ce înseamnă să fii rom şi ce anume poate asigura incluziunea socială. Într-un alt articol, ne punem întrebarea de ce nu auzim vocea copiilor romi. Aşadar, acest buletin informativ vorbeşte, de fapt, despre cum putem învăţa să ascultăm vocea romilor şi ce cred ei că trebuie făcut … spre deosebire de a le spune ce să facă. Poate dacă abordarea noastră ar deveni mai participativă şi mai incluzivă, am vedea progrese mai rapide în ceea ce priveşte construirea unei societăţi ce garantează acelaşi nivel de sănătate, educaţie, egalitate şi protecţie romilor ca şi celorlalţi cetăţeni. „Participarea” este unul din principiile fundamentale ale Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului. Poate a sosit momentul să învăţăm să o punem în practică mai des şi să facem în aşa fel încât participarea romilor să devină o componentă standard în procesul de definire şi de implementare a tuturor iniţiativelor menite să le îmbunătăţească situaţia. Acest număr prezintă şi eforturile reuşite ale UNICEF România de a strânge fonduri pentru copiii dintr-o altă ţară. În parteneriat cu postul TV Antena 2, s-a făcut un apel pentru donaţii pentru procurarea de tablete de zinc care să ajute la combaterea diareei în Bangladesh, unde 47 din 1.000 de copii mor înainte de a împlini vârsta de 1 an, adesea din cauza diareei. Sperăm ca acesta să fie primul dintr-un lung şir de apeluri la generozitatea publicului şi a sectorului privat din România, ale căror donaţii pot susţine cauza supravieţuirii şi dezvoltării copiilor din ţările mai sărace. Edmond McLoughney Reprezentant UNICEF România

2

În acest număr

2

Introducere În deschiderea acestui număr al buletinului informativ Uniţi pentru copii, reprezentantul UNICEF în România, Edmond McLoughney, afirmă că doar ascultându-i pe romi vom putea întrerupe cercul vicios al discriminării şi al defavorizării.

3

Focus

Eugen Vasile Crai este de părere că trebuie să privim dincolo de problemele evidente dacă dorim să schimbăm cu adevărat viaţa copiilor romi din România.

5

Opinii

Feministă, activistă, romă ... Nicoleta Biţu analizează modul în care pot coexista valorile tradiţionale rome, pe de-o parte, şi drepturile omului şi egalitatea de gen, pe de alta.

6

Interviu

Pregătindu-se să plece cu o bursă Fulbright în Statele Unite, studenta de etnie romă Cristiana Grigore ne destăinuie cum i-a îmbogăţit viaţa educaţia şi cum pot beneficia de astfel de oportunităţi şi alţi membri ai comunităţii sale.

8

Perspectivă regională UNICEF lucrează la o gamă variată de iniţiative ce abordează dificultăţile cu care se confruntă milioane de romi în întreaga Europă.

Bangladesh - Călătorie în infernul copiilor

10

Jurnalista şi realizatoarea TV, Alessandra Stoicescu, a fost martoră la lupta pentru supravieţuire a copiilor în spitalele, satele şi străzile din Bangladesh. Uniţi pentru copii este publicat trimestrial de UNICEF România, Blvd. Primăverii nr. 48A, 011975, sector 1, Bucureşti, România T: +40 21 201 7872; F: +40 21 317 5255 E: [email protected] www.unicefromania.ro Despina Andrei - Manager Divizie Sector Privat şi Parteneriate T: + 40 21 201 7858; E: [email protected] Eugen Crai - Specialist Politici Sociale şi Advocacy T: + 40 21 201 7862; E: [email protected] Dr. Voica Pop - Specialist Programe Pentru Protecţia Copilului şi Sănătate T: + 40 21 201 7854; E: [email protected] Codruţa Hedeşiu - Coordonator Relaţii Externe şi Presă T: + 40 21 201 7864; E: [email protected] Luminiţa Costache - Consultant Program Educaţie T: +40 21 201 7863; E: [email protected] Notă: Punctele de vedere exprimate în articolele acestei publicaţii aparţin autorilor şi nu reflectă, în mod necesar, opinia UNICEF.

UNIȚI PENTRU COPII: BULETIN INFORMATIV TRIMESTRIAL AL UNICEF ROMÂNIA - NR 4, 2009

COPIII ROMI de ce nu le auzim vocea?

de Eugen Vasile Crai - Specialist Politici Sociale şi Advocacy, UNICEF România

Cu toate că viaţa comunităţilor rome din ţară se îmbunătăţeşte pe zi ce trece, mai sunt încă multe de făcut pentru copiii de etnie romă … Este foarte greu să îţi găseşti un loc de muncă când nu ai o educaţie potrivită. Fără un loc de muncă, este greu să realizezi ceva în viaţă, să îţi cumperi o casă sau chiar să fii liber … acest lucru este de la sine înţeles. Dar când vine vorba de copiii romi, situaţia este mai complicată. Un studiu 1 realizat anul trecut în 90 de şcoli din Bucureşti şi în alte nouă judeţe a arătat că, în 67% din aceste instituţii, copiii romi erau segregaţi. Un alt 2 studiu din 2007 a relevat că, în comunităţile rome din România, 23% dintre respondenţi nu aveau niciun fel de studii, iar 27% au absolvit doar şcoala primară. Doar 20% din copiii romi frecventează învăţământul preşcolar în comparaţie cu 52% din copiii familiilor majoritare sau aparţinând altor grupuri etnice.

UNICEF România/ Benno Neeleman/ Cartierul Ferentari din Bucureşti

Unii se grăbesc să dea vina pe părinţi. Studiile sociologice arată că rezultatele şcolare ale unui copil sunt direct influenţate de nivelul de educaţie al mamei. Având în vedere numărul redus al fetelor rome care merg la şcoală şi care ajung la un nivel educaţional superior, perspectivele sunt extrem de întunecate. Deşi este mai uşor să dăm vina pe părinţi sau pe „subcultura sărăciei”, ar fi indicat să analizăm situaţia mai îndeaproape. Oricine a trecut prin procedura birocratică de înscriere a copilului în sistemul de învăţământ ştie exact la ce ne referim. Pentru admiterea copilului în învăţământ, angajaţii şcolilor cer părinţilor frecvent mai multe documente decât cele stipulate prin lege. De exemplu, deseori aceştia pretind să li se prezinte un certificat de naştere, deşi legea nu o cere. Un alt exemplu este examenul medical, un adevărat obstacol pentru o comunitate în care majoritatea membrilor nici măcar nu au auzit vreodată de un medic de familie şi, mai mult, niciun medic de familie nu a auzit de ei …

UNICEF România/ Benno Neeleman/ Cartierul Ferentari din Bucureşti

Problemele cu care se confruntă copiii romi sunt numeroase şi complexe şi nu există soluţii rapide. Toate studiile referitoare la condiţiile de locuit din comunităţile rome arată că, în cazul copiilor romi, acestea se află sub nivelul standard, prezentând riscuri directe pentru sănătatea lor. Starea de sănătate a copiilor romi face ca mulţi dintre ei să nu meargă la şcoală sau să o abandoneze ulterior. Sărăcia extremă afectează şi rata de cuprindere şi frecvenţa şcolară. O familie numeroasă ce trăieşte în sărăcie, cum este cazul multor familii rome din ţară,


3

celorlalte categorii de copii vulnerabili. Cu toate acestea, din diverse motive, rezultatele nu au apărut atât de repede pe cât ne-am fi aşteptat. UNICEF, în strânsă colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi un grup de ONG-uri rome şi non-rome, a demarat câteva programe cu scopul de a ajuta copiii romi să meargă la şcoală deoarece prin educaţie pot ieşi din cercul vicios al excluderii (începând cu primul pas: acces la programe de educaţie timpurie şi de educaţie parentală). Pentru a realiza o schimbare durabilă, am susţinut următoarele măsuri: 1. Întărirea capacităţii ONG-urilor rome în domeniul drepturilor, educaţiei şi protecţiei copilului;

UNICEF/ Hartley/ Copii din Copşa Mică

reuşeşte cu greu să acopere costurile ascunse ale educaţiei. Îmbrăcămintea, cărţile, încălţămintea ş.a.m.d. sunt deseori prea scumpe pentru aceste familii, fiind pentru ei mai degrabă obiecte de lux decât bunuri de primă necesitate. În familiile fără venit, adulţii încearcă uneori să depăşească situaţia dificilă trimiţându-şi copiii la muncă de mici. Copiii mai mari sunt deseori însărcinaţi să aibă grijă de fraţii lor mai mici. Acestea sunt doar câteva din nenumăratele probleme din sfera sănătăţii şi protecţiei ce ţin copiii romi departe de şcoală. Dar, trebuie să ne îndreptăm atenţia şi asupra unor provocări mai subtile. Oare sunt cu adevărat pregătite şcolile să primească copiii romi? Sunt pregătiţi ceilalţi copii să socializeze cu colegii lor de etnie romă? Am un profesor care spune: „Aţi observat că, în momentul în care intră un ţigan, toată lumea spune că miroase urât?” şi îmi vine să strig în gura mare, „Domnule profesor, acum, de exemplu, vă puteţi da seama că 3 este un ţigan în clasă?” [Mărturie, student rom] Impactul dramatic al stigmatului ataşat comunităţilor rome afectează drastic copiii romi. Studiul realizat în 4 2007, denumit „Romii...în căutarea stimei de sine”, arată modul în care interiorizează acest stigmat copiii şi adulţii romi, reducându-şi în consecinţă aspiraţiile. Şi profesorii au aşteptări scăzute din cauza diferitelor stereotipuri negative întâlnite des în societate. Acest lucru are un puternic efect secundar asupra propriilor aşteptări şcolare ale copiilor romi. O colegă de-a mea credea chiar că locuiesc într-un cort (în timpul liceului) […] I-am spus „Vino să mă vizitezi, să vezi unde stau,” şi a trebuit să vină pentru 5 a se convinge că nu locuiam în cort! [Mărturie, student rom] Răul provocat de nedreptatea socială a discriminării i-a marcat profund pe copiii romi. Cu toţii, fără nicio scuză, avem datoria de a schimba acest lucru. Acum zece ani, au fost întreprinse primele eforturi publice şi s-au făcut de atunci multe demersuri pozitive în sfera îmbunătăţirii situaţiei copiilor romi şi a promovării drepturilor acestora şi ale tuturor

4

2. Sprijinirea elaborării unor strategii locale şi centrale pentru a stimula cererea şi oferta de servicii sociale adresate copiilor romi; 3. Sprijinirea realizării unor studii inovatoare, de referinţă care să monitorizeze situaţia copiilor romi; 4. Calitatea serviciilor şi disponibilitatea acestora. A fost testat un proiect pilot, „Zone prioritare de educaţie”, în cadrul căruia au fost înfiinţate centre de zi educative în majoritatea comunităţilor vulnerabile şi s-au oferit oportunităţi de formare a cadrelor didactice rome şi nerome care lucrează în comunităţile de romi; 5. Conţinutul materialelor didactice - sprijin acordat programelor de alfabetizare şi conceperea de manuale şcolare şi materiale auxiliare pentru copiii romi; 6. Bunăstarea socio-economică a copiilor romi sprijin acordat proiectelor cu scopul de a reduce numărul căsătoriilor şi sarcinilor timpurii; promovarea participării copiilor romi la viaţa publică şi lupta împotriva exploatării copilului prin muncă; 7. Sensibilizare socială şi combaterea discriminării sprijin acordat campaniilor de advocacy desfăşurate pentru a promova garantarea de şanse egale copiilor romi, pentru a monitoriza segregarea copiilor romi în sistemul de învăţământ şi stabilirea de planuri de desegregare. Pentru a înregistra progrese se recomandă trei demersuri importante: a) să se acorde prioritate implementării politicilor create şi adoptate de autorităţile române competente; b) să se extrapoleze cele mai bune practici ţinând cont de particularităţile şi diversitatea comunităţilor rome (nu există o abordare unică care să se potrivească în orice situaţie, dar în condiţii similare, se pot adopta intervenţii similare) şi c) să se monitorizeze situaţia copiilor romi şi a progresului înregistrat prin intervenţiile realizate. 1 Monitorizarea aplicării măsurilor împotriva segregării şcolare în România - 2008, UNICEF, Romani CRISS 2 Barometrul incluziunii sociale a romilor - FSD Romania 3 Romii… în cautarea stimei de sine, UNICEF, Centrul Rromilor “Amare Rromentza”, 2007, pg. 91 4 Ibidem 5 Ibidem, pg. 91


LOIALITĂŢI CONFLICTUALE Activismul pentru drepturi şi identitatea romă de Nicoleta Biţu - Coordonator Programe, Romani CRISS

Fiecare dintre noi jucăm în fiecare zi diferite roluri sociale pe care ni le-am asumat. Aceste roluri conţin diferite identităţi şi statusuri. Luând, de exemplu identitatea mea de femeie romă crescută şi educată în România, mă duc către mai multe roluri pe care mi le-am asumat, în mod responsabil sau nu, şi care, câteodată intră în conflict unul cu altul. Sunt cetăţean român şi vreau să fiu activă la construirea unei societăţi diferite decât cea în care trăiesc conştient în ultimii 17 ani, anii precedenţi fiind unii inconştienţi din punct de vedere civic. Şi asta o fac prin două dimensiuni de exprimare: una de apărare a drepturilor omului pentru cetăţenii români din comunităţile de romi şi, cealaltă, de promovare a egalităţii de gen în interiorul mişcării de mobilizare a romilor. Sunt româncă prin naşterea mea din doi părinţi cetăţeni români, educaţia pe care am primit-o acasă, limba română fiindu-mi limba maternă, prin şcoala pe care am făcut-o în sistemul românesc de educaţie, prin paşaportul pe care îl deţin, prin cărţile pe care le-am citit. Sunt romă prin naşterea mea din doi părinţi romi, unul vorbitor de limba romani, celalalt nu; cu rădăcini în neamuri de lăutari şi căldărari, un neam cu un fel de a fi un pic «aristrocat», iar celălalt, cu un fel de a-şi trăi fatalitatea sorţii şi o supunere/ cuminţenie exagerată dată de privarea lui de libertatea mişcării, fiind sedentarizat şi folosit la munci agricole; prin limba romani, învăţată trunchiat şi neconstant de la una din rădacinile mele de neam, prin asumarea acestei identităţi cu toate stigmele ce sunt în ea, prin muzica şi obiceiurile din neamurile mele, prin experienţele de rasism la care am fost supusă, copil fiind, prin «culoarea mea neagră» internalizată ani la rândul, prin suferinţa la auzul cuvântului ţigan, copilă şi adult fiind, şi lista ar putea continua.

când copilă şi adolescentă fiind nu înţelegea de ce femeile sunt bătute de soţii şi fraţii lor, nu înţelegea de ce verişoarele ei se căsătoreau devreme, nu înţelegea de ce «cămaşa virginităţii» trebuia arătată lumii întregi; sunt o femeie pentru că îndeplinesc rolul de fiică, mamă şi soţie. Spuneam într-o întâlnire organizată de Institutul Intercultural Timişoara la Bucureşti, chiar în săptămâna în care se celebra dezrobirea romilor, că rolurile noastre multiple ne dau identităţi multiple. La afirmaţia mea dl Călin Rus a răspuns cu o remarcă ce mi-a dat o altă cheie pentru a analiza posibilele conflicte dintre identităţile mele: a sugerat să folosim apartenenţe multiple în loc de identităţi multiple. Această cheie îmi permite acum să spun că între apartenenţa mea la grupul femeilor ce militează pentru egalitate de gen şi la grupul activiştilor/activistelor pentru drepturile omului intră în contradicţie apartenenţa mea la comunitatea/minoritatea naţională de romi . Cum pot să împac toate aceste apartenenţe? sau când se poate şi când nu? Conştientă de faptul că unele practici culturale în comunităţile de romi încalcă drepturile copiilor, fie băieţi, fie fete, dar în acelaşi timp conştientă că anularea unor practici din cultura tradiţională poate duce la o pierdere a ceea ce enunţam mai sus ca fiind identitate, mă întreb câteodată până unde merge ideologia feministă şi până unde merge cea culturală, identitară etnică. Soluţia ar trebui să stea în eforturile de a construi o cultură romani, modernă, care îşi negociază valorile cu valorile drepturilor omului, indiferent dacă acesta e femeie sau bărbat. O cultură care să înceapă să fie transmisă nu numai oral copiilor noştri, dar şi în scris prin cărţi, istorie, istorii

Sunt femeie prin naştere şi prin rolurile sociale pe care mi le-am asumat, sau pe care le-am învăţat, sau care mi-au fost impuse; sunt o femeie ce militează în plus pentru egalitate de gen şi parteneriat pentru că atunci Ovidiu Rom/Davin Ellicson/ Copil rom din localitatea Vizureşti


5

personale. O cultură care să fie deschisă inovaţiei. O cultură în care definiţia «rom ciacio/ romni ciaci» (rom adevărat / romă adevarată) să nu se limiteze numai la neamul fiecăruia dintre noi, ci să meargă dincolo de aceste graniţe, înspre construirea unui sentiment de apartenenţă la neamul romilor. O cultură romani în care solidaritatea între noi trece dincolo de familiile noastre. O cultură romani în care copiii îşi trăiesc copilăria şi nu sunt forţaţi să îşi asume responsabilităţi mai mari decât pot duce. O cultură romani în care limba şi istoria sunt învăţate atât acasă în familie dar şi în şcoală, dar nu ca un steag fluturat de guverne în care să arate cât şi cum se preocupă de educaţia copiilor de romi. Poate că toate astea ar fi posibile dacă am fi mai deschişi la a învăţa din experienţa altor grupuri marginalizate, dar nu într-un mod dogmatic, poate asta ar fi posibil dacă am accepta că putem învăţa multe din mişcarea de mobilizare a femeilor, nemârâind numai când auzim cuvântul egalitate de gen sau feminism. Recunoaşterea şi acceptarea acestor apartenenţe multiple poate ne-ar face să legăm discursurile de emancipare, drepturi, egalitate de gen şi identitare cu nume, feţe şi istorii de oameni.

DESPRE CUM E SĂ FII ROM ÎN ROMÂNIA Cristiana Grigore este o tânără de etnie romă, în vârstă de 24 de ani, care a obţinut recent o bursă Fulbright. În curând, va merge în Statele Unite ale Americii pentru a face un masterat la o universitate renumită. Fiind una dintre puţinele absolvente de facultate de etnie romă care îşi acceptă identitatea etnică, putem spune că iese cu totul din tipare. Totuşi, a trecut prin toate experienţele prin care trec romii, este mândră de etnia sa şi fericită să vorbească despre ce înseamnă aceasta. Răspunsurile sale te fac să reflectezi, în special dacă faci parte din categoria celor care cred că au toate răspunsurile la problemele romilor. Cum e să fii rom? Când aveam vreo 22 de ani, am început să îmi accept identitatea de rom. De atunci, am reuşit să mă percep ca un individ care este din întâmplare rom şi să evit stereotipurile negative referitoare la romi, prin prisma cărora, din păcate, sunt percepuţi majoritatea romilor de către cei din jur sau, în unele cazuri, chiar de ei înşişi. Îmi aduc aminte ce şoc am avut când mama mea mi-a spus pentru prima dată că sunt romă. Aveam în jur de şase ani pe atunci şi a fost ca şi cum mi-ar fi spus că sufeream de o boală în fază terminală. Tot ce auzisem despre romi în curtea şcolii sau altundeva erau numai lucruri negative: că „ţiganii sunt leneşi şi murdari” sau chiar mai rău. Aşadar, când am aflat că eram unul dintre „ei”, am fost de-a dreptul bulversată. Era prea mult pentru mine şi nu reuşeam să fac faţă situaţiei, aşa că am trăit într-o fază de negare până când am reuşit să îmi accept identitatea etnică, cam după zece ani. La momentul recensământului din 2002, aproximativ 500.000 de cetăţeni au declarat că sunt romi. Totuşi, majoritatea estimărilor demografice sugerează că

UNICEF/Pirozzi/Baiat rom împreună cu vărul său

Cristiana Grigore, bursieră Fulbright

6


trăiesc cel puţin două milioane de romi în România. De unde această diferenţă? E adevărat că majoritatea romilor îşi neagă rădăcinile etnice. Sunt într-o fază de negare, aşa cum am fost şi eu. Lumea nu neagă neapărat faptul că sunt romi, ci mai degrabă stereotipurile negative pe care ni le-a ataşat societatea. Este esenţial să separăm identitatea unei persoane de stereotipurile negative, dar mulţi nu reuşesc acest lucru şi trăiesc aşadar într-o fază de negare. Un exemplu: „dacă eşti rom, fă ca romii”! În cazul meu, dobândirea unei educaţii decente m-a ajutat să găsesc forţa interioară de a accepta cine sunt. Dar, majoritatea celor din etnia mea nu profită de şansele oferite de educaţie. Pe viitor, mi-ar plăcea să lucrez în cadrul unor programe de formare care să contribuie la dezvoltarea stimei de sine a romilor şi să-i ajute să iasă din stereotipuri. Dacă tot veni vorba de educaţie, de ce sunt atât de mulţi romi care nu merg la şcoală, în ciuda tuturor iniţiativelor de promovare a educaţiei în rândul romilor? Aceste iniţiative sunt bine intenţionate, dar deseori abordarea lor este greşită. Există tendinţa de a vorbi cu un aer de superioritate, de a le spune romilor care este problema lor şi ce să facă. Prin urmare, se întâmpină rezistenţă indiferent cât de sărac eşti, nimănui nu îi place să i se dea ordine. Percepţia romilor despre o problemă poate fi diferită de cea a unui politician sau a unui coordonator de proiect. Comunitatea romă nu este suficient implicată în identificarea şi definirea unor soluţii. După părerea mea, s-ar putea obţine rezultate mai bune dacă s-ar adopta o abordare mai umilă faţă de comunitate. Să fie întrebaţi care cred ei că este răspunsul la problemă, şi nu să li se impună o anumită soluţie. Să se ofere alternative la care să se gândească, în loc să se dea instrucţiuni rigide bazate pe modele distonante sau pe presupuneri. Este de asemenea foarte important să se dea dovadă de răbdare şi să se acorde comunităţilor timpul necesar pentru a cântări alternativele. Este, cred eu, de la sine înţeles că nu vom vedea o creştere a ratei şcolarizării romilor dacă nu se obţine înţelegere şi sprijin din partea părinţilor şi a comunităţii. După părerea mea, singurul mijloc de a primi acest sprijin este de a-i implica cu multă răbdare şi de a nu impune schimbarea. Cu toate acestea, aproape toate proiectele prin care se doreşte creşterea ratei şcolarizării au termene şi bugete strânse ce nu lasă loc răbdării, flexibilităţii sau implicării părinţilor şi comunităţii. Care crezi că ar fi cel mai eficient mod prin care pot fi convinşi părinţii romi să îşi trimită copiii la şcoală, cel puţin pentru cei 10 ani de învăţământ obligatoriu? Cred că o metodă bună de a-i convinge este folosirea mediatorilor şcolari de etnie romă. Îmi dau seama că poate varia foarte mult calitatea acestor mediatori şi că aceştia nu au avut întotdeauna succes. Totuşi, ideea în sine este bună, având în vedere că ei înţeleg mentalitatea romilor. În plus, munca lor presupune contactul direct cu părinţii şi familiile la domiciliul acestora, ceea ce oferă ocazia de a comunica. Poate ar fi de ajutor să se desfăşoare cursuri de formare şi să se acorde

Ovidiu Rom/ Amarjit Sidhu/ Fetiţă de la şcoala 147 din Bucureşti

facilităţi mediatorilor, dar eu cred că există potenţial pentru a realiza o schimbare semnificativă, potenţial ce trebuie analizat pentru a afla ce funcţionează cel mai bine. Cu toate acestea, nu aş opta pentru acordarea unor stimulente băneşti părinţilor pentru a-i încuraja să îşi trimită copiii la şcoală. S-a încercat deja această metodă în trecut fără succes. Dar stimulentele nebăneşti, cum ar fi uniforme, ghiozdane, caiete, calculatoare şi stilouri, ar putea avea un impact important. Ar trebui de asemenea să vedem cum putem face mai atrăgătoare şcoala pentru copiii romi. Printre soluţii se numără includerea limbii Romani, inclusiv a culturii rome, ca materie de studiu în programa şcolară şi asigurarea că profesorii romi sunt bine pregătiţi. Sentimentul că romii sunt discriminaţi în şcoli poate fi un alt obstacol ce trebuie eliminat. Care crezi că este cel mai important lucru ce poate îmbunătăţi situaţia romilor? Aş spune educaţia. Aceasta oferă şanse în viaţă copilului. Fără educaţie, nu există şanse reale, iar copilul este sortit să devină un adult ce va trăi probabil în sărăcie, cu un nivel de trai scăzut şi o stimă de sine redusă. În cazul meu, educaţia mi-a schimbat viaţa. Deşi provin dintr-o familie modestă, educaţia mi-a dat forţa şi încrederea în mine de care am avut nevoie pentru a-mi da seama cine sunt şi cum pot contribui în societate ca membru cu drepturi egale. M-a învăţat să fiu mândră de identitatea mea etnică.


7

PERSPECTIVĂ REGIONALĂ

Romii în Europa „Nu cerem să ni se acorde un tratament preferenţial ne dorim doar aceleaşi şansele ca toţi ceilalţi” de Gordon Alexander - Specialist Politici Regionale, Birou Regional UNICEF pentru Europa Centrală şi de Est/ Comunitatea Statelor Independente

Romii, cu o populaţie estimată între opt şi douăsprezece milioane de persoane răspândite pe întreg continentul, reprezintă una dintre cele mai mari şi mai vulnerabile minorităţi din Europa.1 De la sosirea lor în Europa pentru prima dată în secolul al XIV-lea, romii au fost persecutaţi şi discriminaţi. Sentimentul anti-rom şi xenofobia sunt şi astăzi larg răspândite, romii reprezentând în prezent un grup etnic ce se confruntă cu cel mai ridicat nivel de sărăcie şi de excludere socială din Europa. Dintre ţările în care UNICEF desfăşoară programe, 11 state din Europa de Est şi de Sud-Est au o minoritate romă numeroasă (Bulgaria, România, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Macedonia, Croaţia, Turcia şi Moldova). Şi în Ucraina şi Rusia există o populaţie romă consistentă, dar se cunosc prea puţine la ora actuală despre situaţia acestora. În Europa de Sud-Est, 2 se estimează că trăiesc 3,7 milioane de romi, aproximativ 1,7 milioane din ei (46%) fiind copii. Estimările Băncii Mondiale privind numărul total al romilor sunt aproape de cinci ori mai mari decât datele de recensământ. În timp ce populaţiile majoritare prezintă o tendinţă de scădere în ţările studiate, populaţiile rome cresc într-un ritm rapid. În Bulgaria, Macedonia, România şi Serbia, procentul cetăţenilor cu o vârstă sub 19 ani este între 22% şi 29% la nivelul întregii populaţii, în comparaţie cu 41% - 47% în cazul romilor. Populaţiile rome sunt mult mai tinere decât populaţiile majoritare datorită efectului combinat al natalităţii ridicate şi al speranţei de viaţă mai scăzute. Având în vedere că minorii reprezintă între 40% şi

UNICEF/ Femeie şi fată îmbrăcate în costume tradiţionale la o nuntă din suburbiile oraşului Skopje, capitala Macedoniei

8

50% din populaţia romă, trebuie acordată o atenţie specială condiţiilor în care cresc aceştia pentru a le asigura dreptul de a se dezvolta la potenţialul lor maxim. Romii nu se bucură de aceleaşi oportunităţi educaţionale ca şi restul populaţiei. Prin urmare, au şanse reduse de a participa activ la viaţa socială, economică şi politică în ţara lor, devenind vulnerabili la exploatare, şomaj, sărăcie şi abuz. Rata alfabetizării femeilor rome este semnificativ mai mică decât în cazul bărbaţilor de aceeaşi etnie, remarcându-se astfel o problemă de inegalitate de gen în ceea ce priveşte accesul la educaţie. Aceasta este o problemă gravă având în vedere că bunăstarea familiei şi a copiilor este strâns legată de nivelul de educaţie al mamei.3 Organismele internaţionale de apărare a drepturilor omului, cum este Comitetul pentru Drepturile Copilului şi Comitetul pentru Eliminarea Discriminării Rasiale (CEDR), au semnalat în mod repetat violări ale acestor drepturi în cazul romilor în Observaţiile Concludente pe care le-au adresat statelor europene. În acelaşi timp, procesul de extindere a Uniunii Europene a atras atenţia asupra situaţiei romilor, atât în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor omului, cât şi recunoaştere faptului că nu se poate crea o Europă incluzivă din punct de vedere social fără incluziunea romilor şi a altor categorii vulnerabile din societate. În concluziile sale din decembrie 2007, Consiliul European a menţionat romii pentru prima dată în mod expres şi a cerut statelor membre şi Uniunii Europene să facă apel la orice mijloc pentru a ameliora situaţia acestora. În plus, a cerut Comisiei Europene să analizeze politicile şi instrumentele existente şi să raporteze Consiliului progresele înregistrate.4 În 2005, nouă state din Europa Centrală şi de SudEst, în colaborare cu Banca Mondială, PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), Institutul pentru o Societate Deschisă şi ONG-uri rome, au lansat Decada de Incluziune a Romilor, angajându-se să amelioreze condiţiile de trai ale romilor şi să combată discriminarea împotriva lor. Ulterior, alte trei noi state s-au alăturat iniţiativei, inclusiv Spania, primul stat UE „cu vechime”. UNICEF a devenit membru oficial în 2007. Activităţile desfăşurate în cadrul Decadei Romilor se axează pe planuri naţionale de acţiune ce vizează patru domenii


de copii şi tineri la nivelul populaţiei rome le permite să joace rolul generaţiei schimbării. Voinţa şi leadership-ul politic, mai ales la nivel local, esenţiale pentru realizarea schimbărilor sociale necesare, lipsesc adeseori. Procesul de dezvoltare durabilă trebuie să pornească de la o generaţie de copii care are acces la învăţământ preşcolar, educaţie, asistenţă medicală şi la toate serviciile şi oportunităţile de care se bucură copiii din populaţia majoritară.

UNICEF/ Maxime Vengerov împreună cu un grup de refugiaţi admirând o tânără care cântă la vioară în Pristina/ Kosovo

prioritare: locuinţe, locuri de muncă, sănătate şi educaţie. Toate sunt domenii importante pentru comunitatea romă, dar o abordare atât de categorică ignoră într-o mare măsură o serie de probleme fundamentale, cum sunt discriminarea şi statutul neclar privind cetăţenia multor familii rome. Copiii şi tinerii, deşi reprezintă cel mai mare grup al populaţiei rome, intră în sfera domeniului educaţiei şi oarecum al sănătăţii, dar ar trebui să facă obiectul unor strategii complete şi să devină o prioritate pentru a putea ieşi din ciclul privaţiunilor în care sunt prinse multe comunităţi rome. Decada Romilor cunoaşte un moment de ascensiune. Ţările incluse în această iniţiativă şi activiştii romi fac lobby pentru o politică europeană privind romii, în timp ce reprezentanţii romilor se fac tot mai des auziţi, criticând eşecul guvernelor de a înregistra progrese. Procesele de suport reciproc, cu guverne care învaţă din experienţa altor ţări, devin tot mai active. La nivel european, cu România şi Bulgaria ca state membre - două ţări cu minorităţi rome numeroase UE nu mai poate ignora sau trata problematica romilor în principal ca o problemă externă. Uniunea Europeană are nevoie de o strategie coerentă, pe termen lung. Aceasta a fost tema primului Summit UE privind Romii, ce a avut loc în septembrie 2008 la Bruxelles, şi care a recunoscut că politicile naţionale nu sunt suficiente pentru a schimba situaţia romilor, fiind nevoie de acţiuni la nivel european. Eşecul statelor de a asigura femeilor şi copiilor romi drepturile cuvenite a fost un subiect cheie pe agenda summit-ului. Reuniunea a subliniat şi importanţa măsurilor antidiscriminare şi necesitatea de a implica într-o mai mare măsură societatea civilă, în general, şi comunitatea romă, în particular. Cu toate acestea, s-au produs puţine schimbări tangibile în viaţa romilor din Europa, existând o discrepanţă semnificativă între strategii şi planuri de acţiune, pe de-o parte, şi implementarea efectivă a acestora, pe de altă parte. Copiii sunt incluşi în puţine politici şi strategii actuale, în afara de cele ce privesc desegregarea în educaţie, deşi numărul mare

În baza parteneriatului din cadrul Decadei de Incluziune a Romilor, UNICEF se va axa pe asigurarea educaţiei de calitate, în încercarea de a pune capăt privaţiunilor transmise de la o generaţie la alta. O nişă importantă pentru UNICEF, asupra căreia lucrează în strânsă colaborare cu Fondul pentru Educaţia Romilor (FER), va fi dezvoltarea şi educaţia timpurie a copilului, cu acţiuni secundare şi în alte domenii, cum sunt protecţia copilului şi participarea tinerilor. Toate acestea trebuie incluse într-o strategie generală care să promoveze politici eficiente pentru toţi copiii şi să garanteze respectarea şi exercitarea drepturilor copiilor romi, asemenea altor copii. La ora actuală, UNICEF lucrează la redactarea unei strategii regionale privind romii (incluzând ţări cu minorităţi rome importante din afara Uniunii Europene, precum Moldova, Turcia şi posibil şi Federaţia Rusă). UNICEF pune mare preţ pe parteneriate, atât la nivelul Decadei de Incluziune a Romilor, cât şi la nivel naţional, colaborând cu guverne şi comunitatea romă însăşi şi doreşte să acorde prioritate copiilor pentru a sublinia potenţialul lor de agenţi ai schimbării. Intenţia strategică a UNICEF este să se asigure că se acordă o atenţie susţinută copiilor în cadrul Decadei de Incluziune a Romilor şi să creeze un spaţiu pentru diseminarea celor mai bune practici reflectate în intervenţii sistemice pentru copiii romi ca parte dintrun răspuns mai larg, menit să elimine dezavantajele cu care se confruntă romii, inclusiv discriminarea. UNICEF, prin mandatul său privind Convenţia Drepturilor Copilului, doreşte să realizeze schimbări pozitive la nivelul bunăstării şi condiţiilor de trai ale copiilor romi, în cooperare cu guvernele şi comunitatea romă. Dacă reuşim să oferim copiilor şi comunităţilor abilităţi şi resurse în domeniul educaţiei ca un prim pas, există şanse ca ciclul sărăciei şi al defavorizării să fie întrerupt odată pentru totdeauna. 1

OSI, Acces egal la educaţie de calitate pentru romi, Volum 1, 2007 2 Inclusiv: Albania, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România şi Serbia, Ruperea cercului vicios al excluderii - copiii romi din Europa de Sudest, UNICEF Serbia, 2007 3 UNICEF Serbia, op.cit. 4 Comisia Europeană (2008): instrumente şi politici comunitare pentru incluziunea romilor. Document de lucru al personalului Comisiei. Bruxelles: Comisia Europeană.


9

BANGLADESH CĂLĂTORIE ÎN INFERNUL COPIILOR

de Alessandra Stoicescu by Alessandra Stoicescu

UNICEF România/ Copii în mahala, Dhaka

Aer fierbinte şi greu mirositor, roiuri de ţânţari care te învăluie, o continuă forfotă aparent haotică, o mare de ricşe şi tot atâtea poveşti dramatice câte perechi de picioare trag neobosit povara. Plus ochii copiilor. Sute de ochi negri, cu privire pătrunzătoare şi înţeleaptă de parcă ar fi trăit sute de ani. Sunt imaginile care mi-au rămas în minte din Bangladesh. Am plecat acolo cu mintea transformată în cufăr plin de statistici şi informaţii adunate de pe internet. Populaţie estimată - 154 de milioane. Peste 40% trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi, 84% supravieţuiesc cu sub doi dolari pe zi. 200 de copii sub 5 ani mor zilnic din cauza deshidratării severe în urma bolilor diareice. Cu toate acestea memorate credeam că nimic nu mă poate surprinde. Adunasem informaţiile încă din clipa în care UNICEF mi-a propus să plecăm într-o misiune umanitară în acea ţară, să fac un documentar şi să strângem bani pentru copiii din Bangladesh. Destui mi-au spus că nu e nevoie să ajungi acolo ca să vezi durere şi că pruncii României au în continuare mare nevoie de ajutor şi de voci care să ceară bani pentru ei. Le-am răspuns tuturor că, în România, dramele sunt excepţia şi nu regula şi că, ne convine sau nu, trebuie să admitem că, aşa, cu toate bubele şi bolile noastre, suntem acum capabili să ne ajutăm, singuri. Nu trebuie decât să vrem! Sincer, n-am stat pe gânduri pentru că simţeam nevoia să înţeleg şi să văd alte lumi, şi, de ce nu, să-i ajut şi pe alţi români să-şi privească ţara dintr-un loc cu mult mai văduvit. Uite aşa am ajuns pe un tărâm de unde cartierul Ferentari poate fi privit ca o zonă aspiraţională, una a bunăstării şi chiar a luxului. Bangladesh este una dintre ţările suprapopulate ale lumii şi pe cât de mulţi sunt locuitorii, pe atât sunt de săraci. Pentru milioane, împinsul ricşei este serviciul care începe undeva la 5 dimineaţa şi se încheie mult după apus. Subţiri, cu muşchii picioarelor încordaţi, aparent lenţi şi resemnaţi, aceşti bărbaţi îşi conduc ricşele exact în ritmul vieţii lor. Privindu-i, ştii că trag după ei nu încărcătura vremelnică, ci familii cu câte 5, 6 copii. Că de ei depind multe vieţi nevăzute. Că un accident înseamnă foame, moarte....

10

UNICEF România/ Alessandra Stoicescu în satul Matlab

Pe copiii lor i-am găsit în spitale, zăcând şi abia trăgându-şi sufletul. Nu mai au putere să plângă. Gem şi te privesc în ochi, cerând să-i ajuţi cumva ... Pneumonia şi diareea sunt bolile de care nu scapă aproape nici unul. Moartea le stătea la căpătâi. O simţeam şi nu eram pregătită pentru asta. Oricât de tare îmi doream să fiu, m-a cuprins la un moment dat panica, teama că nu pot face suficient pentru a-i ajuta, deşi era atât de simplu, atât de ieftin. Cu un euro puteam plăti tratamentul pentru un copil bolnav de diaree. Dar pentru care? Cine eram eu să aleg? M-a liniştit doar faptul că speram că documentarul pe care îl voi face va impresiona românii şi va putea salva multe vieţi. Am ajuns în Bangladesh în mijlocul unei neaşteptate epidemii de Rotavirus - un virus care provoacă diaree, vărsături, febră şi, de prea multe ori, aduce moarte. Afectează în special copiii sub 5 ani dar şi adulţii occidentali al căror sistem imunitar nu este pregătit. Mi-a fost teamă pentru mine şi recunosc că în primele ore atingeam cu reţinere acei copii. Apoi am uitat complet de mine. S-a întâmplat în secunda în care unul dintre copii a venit de-a buşilea în pat spre mine şi s-a căţărat în braţele mele. Mama şi bunica băiatului mi-au spus că nu mai fusese aşa vesel de ceva timp. Cu greu l-am dezlipit de mine sau... cu greu m-am dezlipit eu de el. L-am aşezat în braţele mamei şi am început să povestim amândouă. Am aflat că îi muriseră doi copii la naştere şi că acesta era speranţa ei, băiatul pentru care ar fi făcut orice ca să trăiască. Pe un alt pat de spital, o altă mamă îşi hrănea copilul şi ne privea cu interes. M-am îndreptat către ea să-i aflu povestea. Băiatul are 2 ani şi 3 luni, la internare avea o formă de diaree cu hemoragie, acum era ceva mai întremat şi medicii i-au spus că va fi bine. Am întrebat-o de ce, deşi zâmbeşte, are o tristeţe nedefinită. Mi-a răspuns că acesta


În aprilie 2009, UNICEF împreună cu Antena 2 au lansat campania de strângere de fonduri „2 pentru viaţă” pentru procurarea tabletelor de zinc pentru copiii sub 5 ani din Bangladesh care suferă de deshidratare severă provocată de diaree.

UNICEF România/ Copil în lupta pentru supravieţuire la spitalul ICDDRB din Dhaka

este cel de-al cincilea copil al ei. Ceilalţi patru au murit! Unul la naştere, ceilalţi 4 înainte să împlinească doi ani şi jumătate. De ce? De diaree sau pentru că aşa a vrut cerul... Cerul din Bangladesh, o mare gri pe care, din cauza poluării, cu greu vezi soarele. Dar îl simţi pentru că e cald, năpraznic de cald. Cu ochii pe acest cer am plecat către slum mahalalele ale căror poveşti au fost premiate cu un Oscar şi care sunt casă pentru peste 50 de milioane de oameni. Sunt ascunse printre străduţe şi, deşi intrarea este cât uşa unui apartament, se deschid apoi precum rănile săpate de puroi. Culoare ce abia au 70 de centimetri şerpuiesc printre barăci din tablă şi stâlpi de bambus. În locuinţele de maximum 15 metri pătraţi locuiesc câte 10 oameni. Într-unul dintre aceste spaţii văd un bărbat care şterge pe jos... Mă apropii şi realizez că fiul său de un an îşi făcuse nevoile acolo... Mirosul greu te sufocă dar, în cele din urmă, te obişnuieşti. Încerc să îl protejez pe cameraman care mergea cu spatele, filmând. Mi-o ia înainte una dintre femei care, cu multă grijă, îl atinge pe gleznă şi îi îndrumă paşii ca să evite o groapă. Toţi ne privesc cu speranţă şi ne cheamă în casele lor. Să filmăm şi să spunem lumii povestea lor. Poate vor primi ajutor...Nu cerşesc însă. În niciunul dintre aceste locuri nu mi s-a cerut nimic. Cerşetoria e şi aici o industrie care are locul său bine stabilit - în intersecţii. Circulând cu maşina în traficul haotic sigur vei vedea la geam fie o bătrână cu chipul ars, fie o femeie cu un copil în braţe ... dar toate astea nu pot şoca un bucureştean, nu-i aşa?

UNICEF România/ Alessandra Stoicescu împreună cu un copil bolnav la spitalul din Matlab

Am lăsat capitala Dhaka în urmă şi am plecat către un sat aflat la 100 de kilometri depărtare.

Diareea încă reprezintă una din cauzele principale de morbiditate şi mortalitate pentru cele 18 milioane de copii sub 5 ani din Bangladesh. 69.000 de copii sub 5 ani mor în fiecare an din cauza acestei boli şi 1.350.000 de copii sub 5 ani suferă de cel puţin un episod sever de diaree. Tratamentul este foarte simplu, ieftin şi la îndemână. Sărurile de rehidratare orală (SRO) şi terapia de rehidratare orală (TRO) adoptată de UNICEF şi OMS, şi-au demonstrat eficacitatea în tratamentul bolilor diareice la copii. Totuşi, folosirea zincului ca terapie adjuvantă, în combinaţie cu sărurile de rehidratare orală (SRO) asigură un tratament foarte eficient reducând semnificativ numărul de decese în rândul copiilor. Zincul poate salva viaţa unui copil care suferă de diaree şi poate preveni infecţii ulterioare. Tratamentul complet cu zinc pentru un copil costă 1 euro. Alessandra Stoicescu, realizator-prezentator TV al principalului buletin de ştiri de la Antena 1, împreună cu cameramanul Silviu Neagu s-au alăturat echipei UNICEF pentru a realiza un documentar despre situaţia copiilor care suferă de diaree din Bangladesh. La 30 aprilie 2009, postul de televiziune Antena 2 a găzduit un teledon, intitulat „2 pentru viaţă”, pentru a strânge fondurile necesare tratamentului cu zinc pentru copiii din Bangladesh. Emisiunea a fost prezentată de Cristian Brancu. Au fost prezenţi în teledon şi au susţinut cauza UNICEF domnul Cristian Diaconescu, Ministrul Afacerilor Externe şi Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel, Director al Institutului de Boli Infecţioase "Dr. Matei Balş" din Bucureşti. Alessandra Stoicescu şi Silviu Neagu au vorbit de experienţa lor trăită în timpul filmării documentarului în Bangladesh împreună cu echipa UNICEF. După o lună de campanie au fost strânşi 217.000 de dolari. Aceste fonduri vor salva viaţa a peste 200.000 de copii din 14 districte din Bangladesh. UNICEF România aduce mulţumiri zecilor de mii de români care au donat pentru această cauză.

Ştiam că voi intra într-o comunitate de nomazi, 600 de oameni care trăiesc pe bărci. Un barcagiu care ţinea în braţe un copil de nici doi ani ne-a luat de pe mal şi ne-a condus către “casele” lor. Pe drum ne-a spus că trăiesc de pe-o zi pe alta şi că, în fiecare an, mor şi dintre ai lor copii câte doi, trei. Pneumonia şi diareea sunt boli pe care nu le pot învinge. Şi fiul lui fusese la un pas de moarte şi atunci se aflau la 200 de kilometri de orice spital. A vâslit către viaţă şi l-a salvat. A fost o cursă împotriva morţii pe care el a câştigat-o. Dar în fiecare zi 200 de copii din Bangladesh pierd această cursă.


11

Uniţi pentru copii - UNICEF Romania

Recommend Documents