P O E Z I A
T Î N Ã R Ã
ÎNTRU DRAGOSTE DE NEAM ROMÂNESC ugen Rãuþã, elev din Basarabia istoricã, trãieºte întru bucuria ºi dragostea versului românesc. L-am cunoscut în toamna tîrzie a anului 2011, în Ismail. Venise special din satul lui, aflat între Reni ºi Ismail, spre a se întîlni cu români din þarã. Am vorbit atunci destul de puþin. Era seara, grupul nostru se grãbea. Eugen m-a rugat sã-i trimit cãrþi pentru profesorii lui. Am fost uimitã de faptul cã nu cerea cãrþi pentru el. Probabil aºa a îndrãznit mai uºor. Mi-a spus cu mîndrie cã este preºedintele Asociaþiei Culturale „Baºtina”, recomandîndu-se drept folclorist, etnograf ºi ziarist. Profund impresionatã de tot ce am aflat despre Eugen, imediat ce am ajuns acasã, i-am trimis, prin poºtã, un pachet cu cãrþi – limba ºi literatura românã, manuale, beletristicã. A primit pachetul dupã aproape douã luni. La Polul Nord, cred cã ajungea mai repede pachetul meu cu cãrþi. În sfîrºit ... Mi-a confirmat primirea printr-un mail: „Vreau sã vã spun cã am primit cãrþile. Sunt foarte interesante pentru mine. Aºa cãrþi n-are nimeni din sat, nici chiar profesorii noºtri. Vã mulþumesc mult”. Cred cã, tot atunci sau imediat dupã, am primit de la Eugen mai multe poezii, creaþii proprii. Ca poet, s-a caracterizat singur: „Felul meu de a mã exprima în versuri este simplu, sincer ºi pãtrunzãtor. Versurile mele se bazeazã pe folclor”. Caracterizare sumarã, dar realã. Titlurile celor opt poezii primite spun direct tematica poeziei scrise de Eugen Rãuþã. Predominã poezia de dragoste: Prima dragoste, O, frumuseþe!, Scrisoare iubitei, Tu eºti o floare rarã, Douã inimi. Sentimentul sincer ºi admiraþia faþã de iubitã, „o floare în culori scãldatã”, prezente în poezia Prima dragoste, transmit un aer proaspãt al unei noi primãveri. Pare o poezie scrisã cu uºurinþã, ceea ce ne dã certitudinea cã autorul are talent, fiindu-i necesarã totuºi o aprofundare a tainelor ascunse, de cele mai multe ori, în spatele marilor capodopere ale liricii româneºti ºi universale. Pentru exemplificare, redãm
E
34
în întregime poezia Prima dragoste: „O! Prima dragoste curatã Cu primul, rãtãcit cuvînt, În cer, aripa ta ce-arãtã ªi ce-ai gãsit tu pe pãmînt. Poate, o zi albã-nsoritã, Un suflet strîns, cuprins de gînd, O noapte, poate, nedormitã, Ori, poate, chiar ºi nopþi la rînd. O pãsãricã observatã În zborul ei, cu-atît avînt. O floare în culori scãldatã, A tot frumosului veºmînt. Ori, poate-o clipã neuitatã, Doi ochi aprinºi, atrãgãtori, Ce m-au uimit de prima datã ªi m-au vrãjit de-atîtea ori. O clipã-fulger, o sãgeatã, Ce m-a strãpuns pe neºtiut, Sã facã inima sã batã Nicicînd vreodatã sã te uit”. O altã temã, ataºamentul ºi dragostea pentru plaiurile natale, este prezentã în poeziile Meleag natal, Lîngã nucul de acasã, Au sãdit în zori talente. Caracterul declaratic-patetic este evident: „Frumos este meleagul Cel înfloritor. Gustoasã-mi este pîinea Scoasã din cuptor. Frumoasã este limba Pe care o iubesc. Drag mi-este pãmîntul Pe care locuiesc. Dragi îmi sunt pãrinþii Revista românã nr. 2 (68) / 2012
Pe care îi iubesc ªi-n inimã cu drag Îi port ºi îi cinstesc” (Meleag natal). Cum este firesc, mama este fiinþa dragã, prezentã permanent în suflet „cu sfîntul ei nume” (Lîngã nucul de acasã). Poezia Au sãdit în zori talente are în vedere atît pe pãrinþii cît ºi pe dascãlii care „s-au trudit pînã acum, Ne-au ferit de vicii lente Ce-au cãlcat pe-al nostru drum”. „Cu zîmbetul pe faþã”, aceºtia ºi-au învãþat copiii sã cînte „sfinte poeme”. Finalul poeziei este o îngemãnare de binecuvîntate dorinþe „Sã priviþi cu drag la viaþa Ce-o trãiþi mereu cu noi, Sã iubiþi sfînta speranþã Cã ne scapã de rãzboi. Sã fiþi stele de pe cerul Ce-n sclipiri suntem iar noi, Noi cu drag rostim poemul Ce vã laudã pe voi”. Exemplele date sunt probe concludente cã poeziile lui Eugen Rãuþã promit. Printr-o versificaþie uºoarã, parcã alcãtuitã în joacã – de multe ori joaca este plinã de farmec ºi fantezie – Eugen Rãuþã dovedeºte o anumitã orientare spre marile teme ale poeziei. Imagini artistice deosebite, „Picurã în inimã Cîntec lin ºi soare”,
Revista românã nr. 2 (68) / 2012
„O frumuseþe purã Ascunsã sub o geanã Trece peste timpuri”, dovedesc o cãutare spre esenþa liricului. Uºurinþa cu care surprinde ºi aºeazã în versuri sentimente ºi trãiri esenþiale ale curgerii timpului ne duc cu gîndul cãtre o maturitate ce nu este întotdeauna caracteristicã vîrstei pe care o are. Considerãm cã, aparent, lasã impresia scrierii poeziei ca pe o joacã, deºi aceasta nu este decît un ºiretlic cu care poate atrage cu uºurinþã cititorul cãtre un tãrîm foarte personalizat al poeziei lui. Cu siguranþã vom mai auzi de creaþiile lui Eugen Rãuþã. Din tot sufletul îi dorim mult succes pe tãrîmul marii poezii. Închei revenind la locul de baºtinã al lui Eugen Rãuþã, care provine dintr-un sat românesc din Basarabia istoricã, astãzi în sudul Ucrainei, în regiunea Odesa, dintr-un sat unde s-a pãstrat un grai românesc cu un parfum aparte tocmai pentru cã limba românã a fost interzisã. La Adunarea Generalã a Despãrþãmîntului Astra „Mihail Kogãlniceanu”, Iaºi, din 31 martie 2012, foarte plastic în exprimare, domnul Petru ªchiopu din Ismail a zugrãvit realitatea românilor din zonã în felul urmãtor: „Situaþia noastrã este greu de explicat… E ca ºi cum ai fi trimis dupã ceva într-un zgîrie nori… Tu te forþezi ºi urci, ºi urci, tot urci, ajungi în vîrf ºi þi se spune cã cheia de la încãperea în care este ceea ce trebuie sã iei se aflã jos. Cobori în goanã, ajungi jos ºi eºti întrebat aºa, cumva naiv: – Da nu te-ai întîlnit pe scãri cu careva, cã noi tocmai am trimis cheia sus…”. Aceasta este situaþia. Ce facem pentru schimbarea ei? Ce facem pentru românii talentaþi (ºi nu numai) din Basarabia istoricã?
Luminiþa CORNEA
35
