MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE Universitatea Transilvania din Braşov Şcoala Doctorală Interdisciplinară Departament: Discipline Fundamentale, Profilactice şi Clinice
Doctorand: Andrea-Elena NECULAU
Evoluţia istorică a organizării sanitare româneşti - repere istorice analizate prin prisma determinismului social şi politic din perioada de la începutul secolului al XIX-lea şi până la jumătatea secolului XX
The Historical Evolution of Healthcare Organization în Romania– historical benchmarks analyzed through the social and political determinants from the early nineteenth century until the midtwentieth century Rezumatul tezei de doctorat pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor în domeniul fundamental Ştiinţele medicale, domeniul Medicină - Summary of PhD thesis -
Conducător ştiinţific Prof. univ. dr. med. Liliana ROGOZEA
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE Universitatea Transilvania din Braşov Şcoala Doctorală Interdisciplinară Departament: Discipline Fundamentale, Profilactice şi Clinice COMPONENŢA - Comisiei de doctorat Numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Transilvania” din Braşov Nr. 7155 din 18.12.2014 PREŞEDINTE
1. Prof. Univ. dr. Victoria Burtea – Universitatea Transilvania din Braşov
COND. ŞTIINŢIFIC
2. Prof. Univ. dr. Liliana Rogozea - Universitatea Transilvania din Braşov
REFERENŢI
3. Prof. Univ. dr. Viorela Enăchescu – Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova 4. Prof. Univ. dr. Cristina Borzan – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca 5. Prof. Univ. dr. Dan Dumitraşcu - Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: 23.01.2015, ora 12:00, sala KP18. Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le transmiteţi în timp util, pe adresa
[email protected] sau
[email protected] Totodată vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de doctorat. Vă mulţumim.
CUPRINS 1. Introducere ........................................................................................................................ 10 2. Premizele sociale şi istorice ale apariţiei sistemului sanitar românesc ........................ 14 2. 1 Evenimente istorice care au marcat perioada sfârşitului de secol XVIII şi începutului de secol XIX în Principatele Române ........................................................ 14 2. 2. Starea socială a populaţiei în provinciile româneşti la începutul secolului XIX ....... 19 2. 3. Iluminismul medical şi rolul său în dezvoltarea principalelor curente de sănătate publică în Europa începutului de secol XIX ................................................................. 25 3. Legislaţia sanitară ............................................................................................................ 32 3. 1. Primele legi sanitare în provinciile româneşti ........................................................... 32 3. 2. Legislaţia sanitară modernă în Principatele Române ................................................. 36 3. 2. 1. Regulamentele organice .................................................................................... 36 3. 2. 2. Legislaţia după Unirea Principatelor Române de la 1859 ................................. 39 3. 2. 3. Legea Cantacuzino din 1910 ............................................................................. 48 3. 4. Legislaţia sanitară după unirea de la 1918 ................................................................. 54 3. 4. 1. Legile sanitare în Transilvania după 1918 ........................................................ 54 3. 4. 2. Legea sanitară şi de ocrotire din 1930 prima lege sanitară a României Mari ... 57 3. 5. Istoricul asigurărilor sociale în ţara noastră - cadrul legislativ .................................. 64 3. 5. 1. Legislaţia de asigurări sociale în Vechiul Regat ............................................... 64 3. 5. 2. Legislaţia de asigurări sociale în Transilvania .................................................. 65 3. 5. 3. Legislaţia asigurărilor sociale după Unirea Principatelor ................................. 66 3. 5. 4. Mutualitatea liberă ............................................................................................ 66 3. 6. Controlul şi legiferarea farmaciilor (spiţeriilor) ........................................................ 67 3. 7. Legislaţia privind reglementarea practicii medicale .................................................. 70 3. 8. O privire de ansamblu asupra legislaţiei între 1830-1938 ......................................... 71 4. Finanţarea sistemului sanitar românesc - o evoluţie istorică ....................................... 73 4. 1. Generalităţi privind finanţarea sistemelor sanitare .................................................... 73 4. 2. Finanţarea sistemelor de sănătate din lume- perspective istorice .............................. 73 4. 3. Finanţarea sistemelor de sănătate din România-perspective istorice........................... 7 4. 4. Donaţiile caritabile - prima formă de finanţare în sănătate ....................................... 78 4. 5. Finanţarea de la bugetul statului ................................................................................ 80 4. 6. Finanţarea prin intermediul asigurărilor sociale ........................................................ 85 4. 7. Alte surse care alimentează bugetul de stat ............................................................... 88
5. Asistenţa medicală în spitale............................................................................................ 91 5. 1. Factori care au influenţat dezvoltarea asistenţei spitaliceşti ...................................... 91 5. 2. Primele spitale în lume - un recurs la istorie ............................................................. 93 5. 3 Dezvoltarea instituţiilor spitaliceşti în perioada timpurie în provinciile româneşti .... 96 5. 4. Spitale construite din iniţiativă privată în Principatele Române - evoluţie istorică şi semnificaţie pentru dezvoltarea ştiinţelor medicale ..................................... 97 5. 5. Spitalele din Transilvania, Basarabia, Bucovina până la Unirea de la 1918 ........... 108 5. 6. Spitale construite din iniţiativa statului ................................................................... 110 5. 7 Asistenţa medicală spitalicească după 1930 ............................................................. 113 5. 8. O imagine de ansamblu asupra spitalelor la începutul secolului XX ...................... 115 5. 9. Particularităţile asistenţei medicale spitaliceşti în România în perioada de la formarea primelor spitale până la naţionalizarea din 1949 .................. 121 6. Asistenţa medicală curativă înafara spitalelor ............................................................ 123 6. 1. Practica medicinii înafara spitalelor - imagine istorică ........................................... 123 6. 2. De le asistenţa medicală privată la cea publică........................................................ 126 6. 3. Acoperirea cu medici - oglinda accesului la servicii medicale ................................ 130 6. 4. Medicul public - de la asistenţa curativă, la cea profilactică ................................... 133 6. 5. Asistenţa medicală de specialitate în ambulator ...................................................... 135 6. 6. Practica medicală văzută prin prisma rapoartelor sanitare ...................................... 136 6. 7. O zi din viaţa unui doctor de plasă .......................................................................... 140 7. Asistenţa medicală de urgenţă ....................................................................................... 143 7. 1. Primele forme de asistenţă medicală de urgenţă ...................................................... 143 7. 2. Societatea Salvarea .................................................................................................. 143 7. 3. Asistenţa de urgenţă în spitale ................................................................................. 148 8. Organizarea asistenţei medicale preventive ................................................................. 151 8. 1. Conceptul de prevenţie în evoluţia istorică.............................................................. 151 8. 2. Carantinele ............................................................................................................... 152 8. 3. Poliţia sanitară.......................................................................................................... 155 8. 4. Acţiuni de prevenţie a îmbolnăvirilor în Vechiul Regat .......................................... 157 8. 5. Acţiuni specifice de prevenire a îmbolnăvirilor - vaccinarea .................................. 159 8. 6. Instituţii sanitare cu rol în prevenirea îmbolnăvirilor .............................................. 161 8. 7. Participarea României la procesului internaţional de apărare antiepidemică .......... 163 8. 8. Proiecte inovative în asistenţa preventivă- Plasele sanitare model, centrele sanitare urbane ............................................................................................... 166
9. Organizarea asistenţei medico-sociale ......................................................................... 171 9. 1. Cadrul istoric al asistenţei medico-sociale............................................................... 171 9. 2. Forme timpurii de asistenţa medico-socială ............................................................ 172 9. 3. Instituţii cu caracter medico-social după unificarea administrativă a provinciilor româneşti .............................................................................................. 175 9. 4. Asistenţa medico-socială a bolnavilor de tuberculoză ........................................... 179 9. 5. Asistenţa medico - socială a bolnavilor cu boli venerice......................................... 181 9. 6. Asistenţa medico-socială a cu dizabilităţi ................................................................ 182 9. 7. Asistenţa medico-socială a bolnavilor psihici şi cu deficienţă mintală (alienaţilor) .................................................................................................. „183 9. 8. Asistenţa medicală în stabilimentele balneare ......................................................... 184 9. 9. Asistenţa medico-socială în reţeaua Asigurărilor Sociale. 186 10. Discuţii ........................................................................................................................... 189 11. Concluzii ........................................................................................................................ 199 Bibliografie .......................................................................................................................... 201 Anexa 1. Regulamente sanitare în perioada 1875-1905....................................................... 223 Anexa 2. Schema serviciilor medicale într-un judeţ, cf. Legii sanitare din 1930 .............. 226
Cuvinte cheie: istorie sistem sanitar, sănătate publică, finanţare, spitale, medico-social
CONTENTS 1. Introduction ...................................................................................................................... 10 2. Historical and social premises at the beginning of the Romanian healthcare system 14 2.1. Historical events that have marked the end of the XVIIIth and the beginning of the XIXth Century .......................................................................................................... 14 2. 2. The social situation of the population from Romanian provinces at the beginning of the XIXth Century .................................................................................... 19 2. 3. Medical enlightenment and its roles în the development of the main public health trends in Europe at the beginning of the XIXth Century ................................... 25 3. Sanitary laws ..................................................................................................................... 32 3.1. The first sanitary laws in Romanian Provinces .......................................................... 32 3. 2. The modern sanitary laws în Wallachia and Moldavia.............................................. 36 3. 2. 1. The Organic Regulations .................................................................................. 36 3. 2. 2. Sanitary laws after the first Unification from 1859 .......................................... 39 3. 2. 3. The Cantacuzino law from 1910 ....................................................................... 48 3. 4. The sanitary laws after the 1918 Unification ............................................................ 54 3. 4. 1. The sanitary laws in Transylvania after 1918 ................................................... 54 3. 4. 2. The sanitary law from 1930-the first law of United Romania .......................... 57 3. 5. The history of Social Insurance in our country – legislative framework................... 64 3. 5. 1. Social Insurance laws in the Old Kingdom ....................................................... 64 3. 5. 2. Social Insurance laws in Transylvania .............................................................. 65 3. 5. 3. Social Insurance laws after the 1918 Unification ............................................. 66 3. 5. 4. Free mutuality .................................................................................................. 66 3. 6. Pharmacy regulations and laws.................................................................................. 67 3. 7. Medical profession regulations .................................................................................. 70 3. 8. An overview of sanitary laws from 1830-1938 ......................................................... 71 4. Healthcare system financing - a historical evolution..................................................... 73 4. 1. General aspects of healthcare financing .................................................................... 73 4. 2. Health care financing în the world - a historical perspective .................................... 73 4. 3. Health care financing in Romania- a historical perspective ...................................... 77 4. 4. Charity – the first form of financing in healthcare .................................................... 78 4. 5. State budget financing .............................................................................................. 80 4. 6. Social Insurance financing ......................................................................................... 85
4. 7. Other sources of financing healthcare ....................................................................... 88 5. Medical Care în Hospitals................................................................................................ 91 5. 1. Factors that have influenced the development of hospital care ................................. 91 5. 2. First hospitals în the world – a historical review ....................................................... 93 5. 3 The early development of hospitals în the Romanian Provinces ................................ 96 5. 4. Hospitals built out of private initiative- historical evolution and significance for the development of medical sciences ................................................. 97 5. 5. Hospitals from Transylvania, Bessarabia, Bucovina till the Unification of 1918. ................................................................................................... 108 5. 6. Hospitals built from the State budget ...................................................................... 110 5. 7 Hospital care after 1930 ............................................................................................ 113 5. 8. A general view on hospitals at the beginning of the XXth Century ......................... 115 5. 9. Particular aspects of Romanian hospital care from the early times to the nationalization from 1949. ......................................................................................... 121 6. Out of hospitals medical care ........................................................................................ 123 6. 1. The practice of out of hospitals medicine – a historical review .............................. 123 6. 2. From private to public care ...................................................................................... 126 6. 3. Coverage with medical personnel – an image about access to care ........................ 130 6. 4. The public doctor – from curative to preventive care .............................................. 133 6. 5. Out of hospitals specialist care ................................................................................ 135 6. 6. Medical practice seen through the medical reports ................................................. 136 6. 7. One day from the life of a county doctor ................................................................ 140 7. Emergency medical care ................................................................................................ 143 7. 1. First forms of emergency care ................................................................................. 143 7. 2. The „Rescue Society” .............................................................................................. 143 7. 3. Emergency care în hospitals .................................................................................... 148 8. Organisation of preventive care .................................................................................... 151 8. 1. The historical evolution of the concept of prevention ............................................. 151 8. 2. The quarantines ........................................................................................................ 152 8. 3. Sanitary police ......................................................................................................... 155 8. 4. Preventative actions in the Old Kingdom ................................................................ 157 8. 5. Specific preventative measures- immunizations...................................................... 159 8. 6. Sanitary Institutions with roles in preventive care................................................... 161 8. 7. Romanian participation to the international process of anti-epidemic defence ....... 163
8. 8. Innovative projects in preventive care ..................................................................... 166 9. Social component of medical care organisation ........................................................... 171 9. 1. The historical framework of social care .................................................................. 171 9. 2. Early form of social care .......................................................................................... 172 9. 3. Institutions for social care after the unification of the Romanian Provinces ........... 175 9. 4. Medical and social care of tuberculosis patients ..................................................... 179 9. 5. Medical and social care of patients with venereal diseases ..................................... 181 9. 6. Medical and social care of patients with disabilities ............................................... 182 9. 7. Medical and social care of mentally ill patients ..................................................... 183 9. 8. Rehabilitation care .................................................................................................. 184 9. 9. Medical and social care în the Social Insurance System. ....................................... 186 10. Discussions..................................................................................................................... 189 11. Conclusions ................................................................................................................... 199 Bibliography ....................................................................................................................... 201 Appendix 1. Sanitary rules between 1875-1905 .................................................................. 223 Appendix 2. The scheme of medical services in a county after the sanitary law from 1930226
Keywords: health care system history, public health, health financing, hospitals, social care
REZUMAT Capitolul 1. Introducere
Lucrarea reprezintă o trecere în revistă şi o analiză a momentelor importante care au marcat începuturile sistemului de sănătate din România. Putem considera perioada de circa un secol, de la apariţia Regulamentelor Organice (1831-1832) şi până în anul 1938, anul instalării Dictaturii Regale a lui Carol al II-lea, ca fiind cea în care sistemul de îngrijiri din România s-a format şi s-a consolidat. Acest interval a coincis, de altfel, şi cu momente istorice importante pentru formarea statului unitar român modern. Scopul lucrării este de a analiza într-un mod unitar numeroasele informaţii disparate privind naşterea sistemului de îngrijiri din România, asigurând înţelegerea fenomenelor şi a mecanismelor care au dus la formarea unui sistem de sănătate, cu toate elementele componente date de definiţiile actuale. Pentru a răspunde obiectivului cercetării amanalizatsurse primare şi secundare din domeniul menţionat. Sursele de informare privind începuturile sistemului medical românesc sunt atât cele istorice cât şi cele de istoria medicinei care provin din arhiva Bibliotecii digitale a Bucureştilor, Biblioteca de Istoria Medicinei din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naţionale ale statului. Documentele analizate aparţin spaţiului locuit de români, atât cel din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, cât şi, din spaţiul rezultat prin unirea din 1859, respectiv prin marea unire din 1918, care a dus la formarea statului naţional unitar român. .
Capitolul 2. Premizele sociale şi istorice ale apariţiei sistemului sanitar românesc
La începutul secolului al XIX-lea, în ţara noastră, nu se putea vorbi despre un sistem de sănătate. Pentru a înţelege care au fost premizele „organizării sanitare” în ţara noastră, am analizat momentul începutului de secol XIX din punct de vedere istoric, social, politic, precum şi din perspectiva dezvoltării sănătăţii publice în Europa.
Evenimente istorice care au marcat perioada sfârşitului de secol XVIII şi începutului de secol XIX în Principatele Române Sfârşitul de secol XVIII a fost unul agitat de tendinţele marilor imperii de a cuceri prin războaie noi pieţe economice, în special pentru asigurarea accesului la porturi maritime, dar şi de a cuceri noi teritorii care ofereau resurse naturale importante pentru economie. Diferitele strategii şi pacte încheiate între marile puteri au fost desfăşurate deasupra capului statelor mici, care, pe lângă faptul că jucau rol de aliat succesiv cu una sau alta dintre puterile beligerante, trebuiau să ducă lupta pentru dobândirea propriei independenţe, un deziderat naţional. În acest capitol sunt prezentate domniile fanariote şi influenţa lor negativă pentru ţara noastră, dar şi aspectele pozitive, legate de instituirea primelor forme de asistenţă medicală publică. Sunt expuse aspectele istorice ale instaurării protectoratului rusesc şi influenţa războaielor şi a marilor epidemii asupra stării de sănătate a populaţiei din Principatele Române dar şi influenţa Imperiului Austro-Ungar în instituirea de măsuri sanitare în Transilvania şi Bucovina.
Starea socială a populaţiei în provinciile româneşti la începutul secolului XIX Acest subcapitol înfăţişează o radiografie a societăţii româneşti în jurul anului 1800. Societatea românească se caracteriza printr-o structură de tip feudal, fiind concentratămai ales în mediul rural. Astfel la 1800, găsim în Transilvania un procent de urbanizare de 7,1%, în Moldova de 5,8%, iar în Ţara Românească 5,7% (Murgescu, B 2010, pag. 61). Slaba dezvoltare a industriei şi a burgheziei a constituit un element de înapoiere, o frână în dezvoltarea societăţii, în comparaţiecu alte state europene. Populaţia din provinciile româneştinu avea la acel moment acces la un sistem de îngrijire a sănătăţii. Cei înstăriţi îşi permiteau să plătească medici particulari care erau aduşi din străinătate. Populaţia săracă era nevoită să recurgă la vindecătorii locali, care nu aveau pregătire medicală de bază. Pe teritoriul Principatelor Române nu exista nici o şcoală medicală. Medicii străini veneau în ţara noastră fiind interesaţi în special pentru cultivarea unei clientele private. Medicii publici erau cei chemaţi să intervină în condiţiile declanşării de epidemii. Principalul segment de populaţie afectat au fost cei săraci, cu o alimentaţie deficitară,
ocupaţi cu munci istovitoare, trăind în locuinţe insalubre, aglomerate, în ignoranţă şi fără posibilitatea de acces la îngrijire medicală şi medicamente (Bolovan, I 2007, pag. 237).
Iluminismul medical şi rolul său în dezvoltarea principalelor curente de sănătate publică în Europa începutului de secol XIX Iluminismul medical s-a bazat pe ideile „democratice” ale lui Jean Jaques Rousseau (Spielman, J 1980, pag. 295) care s-a opus absolutismului feudal şi inegalităţii sociale generată de acestea. Iluminismul a lansat ideea de egalitate în drepturi a oamenilor, drepturi cetăţeneşti, naţiune şi identitate naţională, toleranţă prin cultură şi educaţie. Medicii iluminişti considerau că e de datoria lor să se implice în reforme sanitare. Un fapt despre care se vorbea în perioada amintită era că dezvoltarea şi prosperitatea unei societăţi se bazează pe favorizarea factorilor pozitivi de stimulare a creşterii demografice. Revoluţia industrială declanşată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în majoritatea ţărilor Europei, începând cu Anglia, Franţa şi Germania a creat, pe lângă progresul economic şiprobleme sociale. S-a înţeles de timpuriu în rândul medicilor, politicienilor, filozofilor, economiştilor vremii, că bolile aveau rădăcini sociale şi că era important să se intervină în educaţie, asigurarea de locuinţe şi sanitaţie publică. De aceea a existat o preocupare de rezolvare a problemelor medico-sociale care de fapt au structurat şi formele incipiente de abordare a sănătăţii publice în statele Europene.
Capitolul 3. Legislaţia sanitară
În acest capitol este analizat procesul de dezvoltare a legilor sanitare pe perioadade aproximativ 100 de ani, pornind de la Regulamentele organice până la legea sanitară din anul 1930 cu modificările ei. Am coborât cu demersul istoric şi în secolul al XVIII-lea pentru a descrie premizele istorice, din punct de vedere al cadrului legislativ, cu scopul dea înţelege care au fost condiţiile ce au precedat şi determinat evoluţia legislaţiei sanitare. Matricea de analiză a cuprins următoarele capitole: structuri centrale şi locale de conducere, asistenţa medicală extraspitalicească, cea spitalicească, de urgenţă, preventivă, medicosocială, farmaceutică, modalitatea de finanţare a serviciilor.
Primele legi sanitare în provinciile româneşti Primele normative sanitare au apărut odată cu nevoia statului de a reacţiona în faţa a două mari probleme: sărăcia şi boala. Cele două fiind asociate prin definiţie, societatea a reacţionat din nevoia de a se apăra şi de a elimina pericolul generat de bolile infecţioase cu caracter epidemic. Cadrul legislativ s-a dezvoltat apoi pentru a oferi un sistem de apărare antiepidemică, util ca formă de răspuns a statului la ameninţările marilor valuri epidemice. În Transilvania cadrul legislativ este cel al Imperiului Austro-Ungar care încă din 1752 reglementează o reţea de sănătate publică. Prima lege sanitară cu valabilitate în Transilvania a fost Planum regulationis in re sanitatis din 1755. În Ţara Românească şi Moldova primele legi sanitare sunt reprezentate de către pitacurile şi hrisoavele emise de domnitori. Începând cu secolul al XVIII-lea se remarcă o cristalizare a primelor forme de conducere sanitară specializată.
Legislaţia sanitară modernă în Principatele Române Regulamentele organice Regulamentele organice au fost adoptate în cele două provincii române, la 1 iulie 1831 în Ţara Românească şi 1 ianuarie 1832 în Moldova. Ele au fost considerate precursori ai Constituţiei moderne a ţării. Regulamentele Organice conţin doar prevederi sanitare legate de carantine şi de practica medicinei publice. Structurile centrale de conducere sanitară au fost încorporate în cadrul Ministerului Trebilor din Lăuntru (Negulescu, P & Alexianu, G 1944, pag. 69). Apartenenţa serviciului sanitar la Ministerul de interne era justificată de nevoia de conlucrare strânsă între forţele de poliţie şi structurile sanitare pentru apărarea antiepidemică a ţării.
Legislaţia după Unirea Principatelor Române de la 1859 În perioada imediat următoareRegulamentelor Organice, acestea sunt completate printr-o serie de legi menite să reglementeze funcţionarea Eforiei Spitalelor, înfiinţarea farmaciilor, a Comitetului carantinelor, legi menite să controleze prostituţia, lege pentru vaccinarea contra variolei. Eforia Spitalelor Civile a luat fiinţă în urma unei decizii a Generalului Kisseleff din
2 aprilie 1832, prin reunirea Fundaţiunilor Colţea, Pantelimon şi Iubirea de OameniFilantropia. Eforia Spitalelor Civile a reprezentat o instituţie de binefacere care s-a constituit cu scopul acordării de asistenţă medicală gratuită tuturor bolnavilor „fără distincţie de naţionalitate şi religie” (Găleşescu, Al 1900, pag. 5). Unirea administraţiilor sanitare din cele două principate române s-a produs prin Decretul Domnesc de la 25 August 1862, care înfiinţează Direcţiunea generală a serviciului sanitar, coordonată de Carol Davila în calitate de Inspector General (Bordea, I 1924, pag. 40). Alături de Carol Davila, în calitate de viceinspector al serviciului sanitar, a fost numit doctorul Iacob Felix (1832 - 1905). Legea sanitară din anul 1874 este considerată prima lege sanitară din Principatele Române. Legea reglementa activitatea structurilor centrale şi locale cu atribuţii de inspecţie sanitară şi este clar specificat în textul ei, care sunt nivelurile la care se implică administraţia centrală şi cele la care administraţia locală este responsabilă.
Legea Cantacuzino din 1910 Unul din cele mai importante momente în dezvoltarea legislaţiei sanitare din România îl reprezintă anul 1910, când a fost promulgată legea care poartă numele doctorului Ioan Cantacuzino (1863 - 1934). Legea prevedea o mai bună împărţire teritorială a activităţii sanitare prin înfiinţarea circumscripţiilor sanitare prevăzute cu dispensare. Activitatea spitalelor, igiena publică sunt şi ele reglementate. Maniera de gestiune a fondurilor era centralizată.
Legislaţia sanitară după unirea de la 1918 Administrarea centralizată a tuturor resurselor sanitare după Unire a fost dificilă, în special în condiţiile de după primului război mondial. Provinciile nou alipite, Transilvania, Bucovina, Basarabia au rămas o perioadă sub coordonarea unor Inspectorate sanitare a căror funcţionare era reglementată de acte normative ale Austriei şi Ungariei. Anul 1921 este de fapt cel care aduce prevederea reglementară de supunere unitară a tuturor structurilor sanitare la legislaţia din Vechiul Regat prin Legea sanitară emisă la 22 iunie 1921, privind trecerea la Ministerul de Interne a spitalelor, ospiciilor, azilelor şi tuturor aşezămintelor sanitare din teritoriile alipite (Modificare la legea sanitară, 1921). Anul 1922 este cel care aduce modificarea structurilor centrale sanitare prin
înfiinţarea Ministerului Sănătăţii Publice a Muncii şi Ocrotirilor Sociale.
Legea sanitară şi de ocrotire din 1930 prima lege sanitară a României Mari Legea sanitară din 1930 (Monitorul Oficial nr. 154, 1930) vine să împlinească ideile progresiste ale igienei sociale aduse în special de şcoala medicală de la Cluj prin personalitatea profesorului Iuliu Moldovan (1882-1966) (Lupu, O 1981, pag. 527). Elaborarea legii, sprijinită de doctorii Dumitru Mezincescu (1880-1961) şi Iacob Iacobovici (1879-1959) se încadra într-un plan mai vast prin care statul să-şi poată îndeplini obiectivele de ocrotire a sănătăţii populaţiei. Legea sanitară din 1930, complexă şi cuprinzătoare, considerată de înaintaşii noştri ca fiind imposibil de aplicat la momentul respectiv, constituie un exemplu de modernism demn de luat în consideraţie şi în ziua de azi. Perioada care a urmat legii din 1930 a fost una agitată, o perioadă caracterizată de revenirea lentă din criza economică precum şi de pregătirile pentru creşterea capacităţii de apărarea ţării înainte de război. Climatul de instabilitate politică este sugerat de numărul mare de miniştri care se succedă la conducerea sistemului sanitar. Lipsa de continuitate în politica sanitară era deplânsă în acea perioadă. Se vorbea despre necesitatea unei politici de perspectivă care să asigure stabilitatea şi creşterea sistemului sanitar. Acest lucru nu a putut fi însă realizat datorită izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Legea sanitară din 1930 cu modificările ei ulterioare a rămas în vigoare până la abrogare, fiind înlocuită delegea 189 din anul 1943.
Istoricul asigurărilor sociale în ţara noastră - cadrul legislativ Legislaţia de asigurări sociale în Vechiul Regat În paralel cu eforturile de dezvoltare ale asistenţei medicale publice în România, a apărut domeniul protecţiei sociale şi medicale a lucrătorilor din industrie. România, fiind o ţară predominant agrară, asigurările sociale s-au structurat mai târziu decât în alte ţări europene. În anul 1912 este adoptată Legea pentru organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti cunoscută drept legea Neniţescu, după numele ministrului Dimitrie Neniţescu (1861-1930) al comerţului şi industriilor de atunci. Această lege este considerată punctul de pornire pentru sistemul social de asigurare din România.
Legislaţia de asigurări sociale în Transilvania În Transilvania asigurările sociale au funcţionat pe baza legii maghiare XIX din anul 1907 „pentru asigurarea salariaţilor industriali şi comerciali în caz de boală şi accident (Darea de seamă asupra activităţii Casei Centrale a Asigurărilor Sociale pe anii 1912-1934, 1935, pag. 8). Legea prevedea obligativitatea şi uniformitatea cotizaţiilor. Organul central era Casa Regnicolară care avea ca structuri locale Casele cercuale. Reprezentarea în structurile de conducere era paritară, atât patronii cât şi muncitorii fiind reprezentaţi în mod egal, Statul având doar rol de mediere. În Bucovina funcţionau legile austriece din 1887 privind asigurarea lucrărilor contra accidentelor şi cea din 1888 pentru asigurarea în caz de boală a lucrătorilor. În Bucovina au existat mai multe Institute de Asigurare independente care se reasigurau la un fond comun de asigurare. În anul 1919, după unire, s-a înfiinţat Institutul Provizoriu de la Cernăuţi cu scopul asigurării perioadei intermediare până la armonizarea legislaţiei cu cea a întregii ţări.
Legislaţia asigurărilor sociale după Unirea Principatelor După Unirea din 1918 legislaţia asigurărilor sociale s-a armonizat prin asimilarea prevederilor existente în Vechiul Regat. În anul 1933, legea Ioaniţescu aduce noi reglementări în domeniul asigurărilor sociale. Numită şi „Legea pentru unificare a asigurărilor sociale” a avut ca scop uniformizarea aplicării regimului asigurărilor sociale în România. Ea prevedea principiul contributivităţii şi cel al solidarităţii pentru asigurările sociale. Fondul comun al asigurărilor era format din cotizaţii, contribuţii suplimentare şi din subvenţii de la stat (Darea de seamă asupra activităţii Casei Centrale a Asigurărilor Sociale pe anii 1912-1934, 1935, pag. 62).
Controlul şi legiferarea farmaciilor La începutul secolului al XVIII-lea nu existau reglementări specifice pentru practica farmaceutică. De abia în a doua jumătate a acestui secol, odată cu reforma generală a organizării şi legislaţiei sanitare, a devenit o necesitate (Izsak, S 1979, pag. 204) normarea artei preparării leacurilor şi a vânzării acestora. Legislaţia sanitară a prevăzut pe rând
modalitatea de înfiinţare a farmaciilor, pregătirea superioară a farmaciştilor, legi menite să raţionalizeze
consumul
de
medicamente,
reglementarea
preţului
de
vânzare
al
medicamentelor.
Legislaţia privind reglementarea practicii medicale Legislaţia referitoare la profesia medicală a fost în atenţia statului încă de la începuturile practicii medicale. În secolul XVIII, în Moldova, găsim însemnări prin care se atribuia sarcina de verificare a autenticităţii formării profesionale, Arhiatrosului, prin eliberarea „Cărţii la mână”. Odată cu legea sanitară din anul 1874 vorbim de obţinerea dreptului de liberă practică. Legile sanitare au prevăzut şi regulamente de ocupare a posturilor publice prin concurs, pregătirea continuă a medicilor (1910) şi înfiinţarea Colegiului Medicilor, în 1930.
O privire de ansamblu asupra legislaţiei între 1830-1938 Legislaţia sanitară modernă a apărut odată cu organizarea statală şi a încercat să răspundă astfel marilor provocări ale modernizării societăţii şi nevoilor medicale crescânde. Deşi au evoluat cu sisteme legislative diferite, provinciile româneşti au parcurs etape de unificare legislativă pentru armonizarea cadrului de desfăşurare a asistenţei medicale. Legislaţia sanitară în evoluţia ei, a permis crearea cadrului general conducător pentru dezvoltarea sistemului sanitar. Legile s-au „maturizat” pe măsură ce înţelegerea problematicii organizării sanitare a evoluat. Ele au prevăzut înfiinţarea unei reţelele de instituţii medicale care au pătruns, în timp, până în teritoriile cele mai defavorizate ale ţării pentru a acoperi nevoile de asistenţă medicală ale populaţiei. Legile au constituitinstrumente metodologice pentru aplicarea de măsuri antiepidemice şi de igienă publică dar de multe orierau şi documente ştiinţifice din care forul medical avea de învăţat.
Imaginea 25. Timeline evenimente istorice
Capitolul 4. Finanţarea sistemului sanitar românesc- o evoluţie istorică În acest capitol este prezentată o analiză a modalităţilor de finanţare ale sistemului sanitar românesc. Această analiză ne-a arătat că a existat o tendinţă a mecanismelor de a se suprapune şi de a se completa. Finanţarea privată, cu origini străvechi, s-a concretizat în ridicarea de spitale şi de aşezăminte medico-sociale. Finanţarea de stat a apărut odată cu implicarea statului în apărarea antiepidemică şi asistenţa săracilor. Ulterior, cele două forme s-au completat reciproc. Întâlnim astfel spitale finanţate în mod privat de către Eforia Spitalelor cărora statul le-a acordat subvenţii pentru asistenţa săracilor. De asemenea, statul a sprijinit atât spitale cât şi aşezăminte medico-sociale înfiinţate de către organizaţii şi asociaţii particulare, cum ar fi cele pentru combaterea tuberculozei. Pe de altă parte, spitale construite de stat au primit sprijin din partea Eforiei în situaţia în care administrarea lor era defectuoasă (vezi spitalul din Craiova). Finanţarea prin asigurări sociale, a apărut mai târziu şi nu a cuprins decât o mică
parte din populaţie. Casa de asigurări a finanţat prin mecanisme diferite accidentele de muncă, bolile şi bătrâneţea. Ulterior aceste fonduri s-au contopit, iar asigurările, s-au extins treptat la tot mai multe categorii sociale, fără ca ele să ocupe locul pe care acest sistem de finanţare îl ocupa în celelalte ţări europene. Marea problemă a sistemul sanitar a fost însă subfinanţarea sa. După cum am arătat şi în situaţia bugetelor din perioada regulamentară, dar şi ulterior, subfinanţarea determina dificultăţi în aprovizionarea cu medicamente, în plata medicilor, dar şi în capacitatea de a construi noi structuri sanitare şi de a le dota modern. Aşa se explică de ce coexistenţa iniţiativei particulare în finanţare sanitară a avut un rol foarte important pe care merită să-l evidenţiem.
Capitolul 5. Asistenţa medicală în spitale
Apariţia spitalelor trebuie analizată din perspectiva spectrului mai larg al condiţiilor socio-economice în care au apărut, a cadrului general oferit de sistemul sanitar precum şi a locului fiecărui spital în cadrul sistemului spitalicesc. Iniţial, spitalele au fost folosite pentru adăpostul şi izolarea pacienţilor şi doar ulterior, în secolul al XVIII-lea au devenit instituţii strict medicale, acordând servicii de îngrijire prin medici, chirurgi şi moaşe. În jurul spitalelor s-a dezvoltat de timpuriu învăţământul medical. Acest lucru a făcut ca spitalele să devină locuri unde inovaţia medicală şi noile tehnologii să pătrundă. Treptat, în spitale s-au dezvoltat specialităţile medicale în aşa fel încât la jumătatea secolului al XIX-lea întâlnim atât spitale cu mai multe specialităţi, cât şi spitale monodisciplinare. În cadrul sistemului de sănătate, spitalele au avut o poziţie prioritară. Numărul de spitale necesare şi numărul de paturi nu a fost iniţial reglementat. Oricine avea dorinţa de sprijini comunitatea prin construirea unui spital o putea face. Normarea spitalelor în funcţie de nevoile societăţii apare odată cu primele iniţiative ale statului care s-au concretizat, de exemplu, în construirea de spitale rurale (vezi Legea pentru construirea de spitale rurale din 1881). Spitalele au fost construite, fie de către donatori privaţi, fie de către de către stat sau
de către societăţi de asigurare. Un rol în construcţia de spitale l-au avut şi asociaţiile de caritate, cultele religioase, de cele mai multe ori din dorinţa de a proteja anumite categorii sociale defavorizate sau membrii comunităţilor lor religioase. Pentru ţara noastră, un caz particular îl reprezintă administrarea unită a spitalelor sub Eforia Spitalelor Civile şi Epitropia Casei Spitalelor Sfântului Spiridon, instituţii independente de stat, care au avut în subordinea lor un număr important de spitale. Eforia Spitalelor Civile şi Epitropia au administrat un capital privat şi au reuşit să dezvolte asistenţa din spitale datorită influenţei medicilor progresişti care i-au fost pe rând efori. Un alt model de spital este spitalul public înfiinţat de către stat. Pe acest model s-au construit spitalele judeţene şi cele rurale. De remarcat însă că, în ciuda faptului că reţeaua de spitale de stat s-a dezvoltat numeric la începutul secolului XX, spitalele Eforiei au funcţionat şi s-au dezvoltat ca centre medicale de referinţă care au inclus şi învăţământul universitar medical până când au fost naţionalizate, în anul 1948.
Capitolul 6. Asistenţa medicală curativă înafara spitalelor
În acest capitol este descrisă activitatea medicilor publici în ambulator. Capitolul identifică din punct de vedere istoric evoluţia profesiei medicale, a învăţământului medical din ţara noastră pentru a înțelege cum s-au format resursele medicale şi care au fost problemele legate de specializarea acestora. Urmărim în acest capitol felul cum s-a organizat practica în ambulator, momentul când au apărut principalele structuri de tip „dispensar” şi policlinică, rolul atribuit medicilor publici şi acoperirea cu servicii pe acest segment, cu scopul de descrie accesibilitatea la servicii sanitare a populaţiei în perioada studiată. Este surprinsă dezvoltarea componentei publice a medicinei de ambulator prin descrierea primilor medici aflaţi în slujba statului şi a rolului acestora. Formarea şi înmulţirea numărului medicilor publici, la nivel de plase, oraşe a avut un rol pozitiv în îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Rolul acestor medici era de a acorda consultaţii populaţiei, de a distribui medicamente, de a întreprinde acţiuni antiepidemice în focarele de îmbolnăvire, de a adopta măsuri de igienă, de a întocmi acte medico-legale, de a redacta statistici medicale.
Acoperirea cu medici - oglinda accesului la servicii medicale Principala problemă a asistenţei medicale din ambulator era lipsa medicilor. Alexandru D. Xenopol (1847-1920) susţine că în anul 1833, în Bucureşti erau 27 de medici, toţi străini citând Buletinul Oficial nr. 45/ 18 sept. 1863 (Xenopol, AD 1915, pag. 25). În anul 1859-1860 documentele vremii atestă un număr de 144 de medici, 68 de chirurgi şi felceri, 51 spiţeri şi 121 de moaşe în urban şi 9 medici pentru rural, 16 chirurgi şi 20 de moaşe raportat la 2.400.921 de locuitori (Berindei, D 1985, pag. 295), În anul 1863 se regăsesc în ţară 206 medici cu titlul de doctori în medicină, 21 licenţiaţi în medicină, 50 medici din şcoala bucureşteană, 61 subchirurgi, 621 agenţi sanitari şi 212 moaşe. Raportat la populaţia de atunci revenea 1 medic la 14.224 locuitori (Bordea, I, 1924, pag. 707). În acelaşi an (1863), în Transilvania (Bologa, V 1927, pag. 19), sunt menţionaţi 94 de doctori în medicină, 157 de chirurgi şi 561 de moaşe. Reveneau 1 medic la 21.500 de locuitori şi un chirurg la 13.000 de locuitori. Acoperirea cu medici a populaţiei în anul 1933 se menţine deficitară. În acest an sunt menţionaţi un număr de 234 de medici de circumscripţii urbane care corespunde raportat la populaţia ţării la o medie de un medic la 12.482 locuitori (Banu, G 1935, pag. 290). Regiunile cu cei mai puţini medici urbani erau Dobrogea şi Basarabia (Tighina 1 medic de 31.913 locuitori), iar cele cu cei mai mulţi medici erau Banatul şi Bucovina. Medicii de circumscripţii rurale erau şi ei prea puţini faţă de necesar. La numărul total de 1.137 de medici se regăseşte o proporţie de 1 medic la 13.603 locuitori (Banu, G 1935, pag. 295). În ciuda limitărilor importante de acces la asistenţă medicală, mai ales în anumite regiuni ale ţării, asistenţa medicală a progresat atât în ceea ce priveşte conţinutul actului medical, prin acumulare de cunoştinţe despre etiologia bolilor.
Capitolul 7. Asistenţa medicală de urgenţă Asistenţa medicală de urgenţă s-a practicat iniţial în mod nesistematizat. Vizitele la domiciliu ale medicilor privaţi reprezentau o primă formă de răspuns la nevoile medicale cu caracter de urgenţă ale cetăţenilor. Aceste vizite nu erau însă accesibile populaţiei sărace motiv pentru care încă de la înfiinţarea instituţiei medicului public după jumătatea secolului al XIX-lea se specifică şi obligaţia acestora de a răspunde solicitărilor la domiciliu ale celor
nevoiaşi. Constituirea primei forme de transport medical specializat se datorează înfiinţării „Societăţii de Salvare” în anul 1906 de către doctorul Nicolae Minovici. Funcţionarea ei, din fonduri private, a asigurat transportul bolnavilor şi a răniţilor pe timp de război, într-un efort civic de o însemnătate unică pentru medicina românească.
Asistenţa de urgenţă în spitale Recunoaşterea necesităţii unui serviciu de urgenţă care să poată face faţă cazurilor care necesitau un ajutor imediat, a determinat, în urma eforturilor conjugate ale ministrului Ioaniţescu, a secretarului general Constantin Deculescu (1932-1933) şi a doctorului Nicolae Minovici directorul Societăţii Salvarea (Deculescu, C 1983, pag. 775), înfiinţarea Spitalul de Urgenţă Bucureşti. Şi sistemul de asigurări sociale a avut un spital specializat pentru asistenţa de urgenţă „Spitalul de Chirurgie, accidente de muncă şi mecanoterapie”. Activitatea de urgenţă, în ţara noastră a avut un caracter de avangardă în Europa. Aşa cum am văzut, a cuprins un sistem integrat, care a cuprins transportul victimei de la locul accidentului până la spital.
Capitolul 8. Organizarea asistenţei medicale preventive Asistenţa medicală preventivă a reprezentat o componentă importantă a sistemului de sănătate. Ea s-a structurat iniţial în jurul ideii de apărare antiepidemică. Aceste măsuri au constat în înfiinţarea de carantine atât la hotarele ţării cât şi la sursa focarului de boală. În timp, prin observaţii clinice dar mai ales statistice, s-a făcut oabordare structurată alegăturii cauzale între acţiunea unor factori de risc şi apariţia bolii. Prevenţia, cu înţelesul de profilaxie, a devenit preocuparea medicilor din prima jumătate a secolului XX. Grija pentru creşterea unor generaţii sănătoase, printr-un stil de viaţă sănătos, o alimentaţie sănătoasă, o igienă riguroasă, a determinat dezvoltarea asistenţei igienico-sanitare în teritoriu, coordonată metodologic de către Institutele de sănătate publică. Legislaţia sanitară a stabilit cadrul de acţiune al medicinei preventive şi a fost completată de numeroase regulamente care au stabilit măsurile de igienă publică, regulile de igienă în spitale, precum şi atribuţiile medicilor igienişti în teritoriu. România a contribuit prin reprezentanţi de seamă la combaterea bolilor infecţioase.
Proiecte inovative în asistenţa preventivă- Plasele sanitare model, centrele sanitare urbane
Ideea de a înfiinţa dispensare rurale model a apărut din dorinţa de a identifica mijloace de îmbunătăţire a îngrijirilor preventive în special la nivelul populaţiei din mediul rural. Plasele sanitare model au fost gândite cu scopul de a descărca medicul de circumscripţie de anumite atribuţii de prevenţie, să-l perfecţioneze pe el şi personalul auxiliar în acordarea acestui tip de servicii şi prin aceasta să ofere un acces mai bun al populaţiei la serviciile profilactice. Un accent deosebit s-a pus pe sistematizarea activităţii personalului mediu sanitar, pe perfecţionarea instrumentelor de culegere a datelor şi de raportare a acestora. În Bucureşti, s-au înfiinţat Centre sanitare urbane al căror obiectiv era de a servi drept unităţi operative pe lângă Institutul de Igienă precum şi ca centre metodologice pentru învăţământul medical de igienă.
Capitolul 9. Organizarea asistenţei medico-sociale Încă de timpuriu a fost sesizată necesitatea acordării de sprijin unor categorii sociale care, fie prin fragilitatea legată de vârstă, cum ar fi copiii şi vârstnicii, fie prin invalidităţi cu caracter permanent sau prin boli care creează o stare de dependenţă prelungită de îngrijirile medicale cum ar fi tuberculoza, cancerul sau bolile psihice, necesitau o atenţie deosebită din partea societăţii. Acestora li se adaugă şi categoriile marginale ale societăţii care prin obiceiurile de viaţă, prin sărăcia în care trăiau se expuneau şi deveneau vectori pentru bolile transmisibile Domeniul medical şi cel social au fost în strânsă corelaţie prin faptul că boala şi sărăcia s-au asociat întotdeauna, iar intervenţia societăţii trebuia să rezolve ambele probleme dintr-o dată. Pentru acest motiv, cele două domenii s-au dezvoltat în paralel, într-o primă etapă într-un mod nestructurat, până în momentul când statul a preluat iniţiativa legislativă şi le-a organizat. În spectrul organizaţiilor medico-sociale se înscriu în cursul secolului al XIX-lea structuri de tip orfelinate, dispensare pentru boli cronice cum ar fi tuberculoza, cancerul, dispensare pentru boli dermatovenerice, spitale de tip azil pentru bolnavii psihici, sanatorii
pentru diferitele tipuri de bolnavi. Instituţiile de asistenţă medico-socială au fost înfiinţate şi finanţate de către organizaţii de caritate, de către societăţile de asigurare şi de către stat.
Instituţii
cu
caracter
medico-social
după
unificarea
administrativă
a
provinciilor româneşti În anul 1920, odată cu unificarea administraţiilor sanitare, în Transilvania erau 6 maternităţi, 7 azile de copii cu coloniile respective, 3 institute de nevăzători, 2 institute de surdo-muţi şi unul pentru înapoiaţi mintal finanţate de Stat. După anul 1922, activitatea medico-socială este preluată de Direcţia Generală a Asistenţei Sociale din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi al Ocrotirilor Sociale şi numărul acestor instituţii a crescut continuu. Acest lucru s-a datorat şi stării României după ieşirea din primul război mondial având în vedere numărul important de soldaţi infirmi, văduve de război şi copii orfani faţă de care Statul avea responsabilitatea pentru protejarea lor. În anul 1936 în România erau înregistrate 288 de instituţii pentru copii şi tineri adică aproape un sfert (22%) din totalul instituţiilor din ţară. 37,9% din bugetul de asistenţă socială era destinat acestei categorii (Manuilă, S 1936) iar din acesta 49,2% revenea iniţiativei particulare iar 44,9% statului. Instituţiile de asistenţă de tip închis erau cele mai numeroase. Asistenţa balneară, aflată la graniţa dintre medical şi social prin serviciile oferite, a cunoscut o dezvoltarea specială în perioada de la începutul secolului XX când a început valorificarea sistematică a potenţialului curativ al staţiunilor balneoclimaterice din România.
Capitolul 10. Discuţii Curentele de idei care au circulat la diferite momente din istorie au pătruns în societate şi, preluate de către elitele conducătoare, au generat sisteme legislative care au structurat asistenţa medicală. Pornită iniţial din spiritul carităţii, asistenţa medicală a devenit sistem de sănătate în măsura în care conceptele s-au clarificat şi nevoile medicale ale societăţii au fost identificate. În perioada timpurie, provinciile româneşti s-au aflat sub influenţele ideologice ale secolului al XVIII-lea, derivate din apogeul epocii iluministe şi a Revoluţiei franceze, dar şi
sub influenţa modelului cultural „românesc”, bazat pe ceea ce exista în conştiinţa colectivă românească şi anume biblica „iubire a aproapelui”. În viziunea acestui secol şi a celui următor, omul devenea elementul cheie al societăţii reprezentând prin „sănătatea” sa fizică şi morală un factor de progres. Statul a intervenit în apărarea sănătăţii indivizilor prin măsuri directe adresate populaţiei (carantine, izolarea) dar şi prin măsuri de sanitaţie publică şi urbanism menite să contracareze mizeria. Din punct de vedere al influenţelor politice, putem spune că evoluţia din 1830 până în 1938 a cuprins cele mai semnificative momente istorice ale ţării de la Unire şi cele două războaie mondiale. Climatul de instabilitate a făcut ca nici o putere politică să nu-şi poată duce la îndeplinire ideile şi au imprimat un caracter fragmentat actului legislativ. Cadrul legislativ în baza căruia s-a dezvoltat sistemul sanitar, a fost întotdeauna generos şi avangardist. Dacă luăm în calcul de exemplu măsurile antiepidemice dedicate diferitelor tipuri de boli în legile sanitare din anii 1874 şi 1910 şi regulamentele aferente acestora, asistăm la adevărate cursuri de igienă care vin să completeze şi cunoştinţele celor îndemnaţi să le aplice. Legile nu au fost o problemă prin ele însele, ci mai degrabă prin decalajul atât la nivel conceptual, cât şi la nivel tehnic executiv faţă de realitatea din ţară. Aşa cum specifică istoricul Constantin Bărbulescu în articolul „Note despre legislaţia sanitară în Vechiul Regat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX” (Bărbulescu, C 2010, pag 35), „legislaţia sanitară pare mai degrabă un proiect pentru România modernă, decât o normă a cărei aplicare ar fi posibilă în momentul legiferării”, eventual „o ficţiune pe cale să devină realitate”. În timpul Regulamentelor Organice (1831-1832), structurile sanitare create nu au acoperit decât apărarea antiepidemică prin carantine şi o teritorializare a activităţii medicilor publici. Pe de altă parte, începutul reglementării asistenţei publice pe care l-au dat Regulamentele Organice, arată asumarea obligaţiei Statului în asigurarea sănătăţii cetăţenilor săi. Transilvania, parte a Imperiului Austro-Ungar a beneficiat mult mai de timpuriu (sfârşit secol XVIII) de măsuri de apărare antiepidemică, ea fiind situată la graniţa de est a Imperiului cu Imperiul Otoman şi a constituit un cordon carantinal eficient. Legea sanitară din anul 1874 prevedea cuprinderea conducerii administraţiei sanitare sub cea a Ministerului de interne, pentru că sănătatea era văzută ca o problemă de „ordine internă” legată de pericolul crescut al bolilor contagioase de „import”. Particularitatea legii sanitare din anul 1874 este dată de reglementarea măsurilor de sanitaţie publică, de
cuprinderea măsurilor de igienă a alimentaţiei, de supraveghere a industriilor insalubre, contra bolilor venerice. Acest fapt reprezintă o reflecţie a curentelor de igienă publică din întreaga Europă. Legea sanitară din 1874 era puternic influenţată de situaţia actuală din Principatele Române. Lumea medicală era pestriţă, formată din medicii nou formaţi la şcoala lui Davila, din câţiva medici români formaţi la şcolile străine precum şi din medicii străini existenţi la care se adăugau personalul mediu calificat cum ar fi moaşele, felcerii. Existau prin urmare diferenţe de cunoştinţe medicale care trebuiau uniformizate. Cadrul legislativ intervine în acest sens, prin structura sa explicativă, devenind astfel un instrument de formare profesională. (Vezi şi regulamentele sanitare). Deşi se dorea pătrunderea asistenţei medicale în teritoriu, acest lucru s-a realizat cu dificultate, datorită lipsei de personal. Legea sanitară din 1893, care este o modificare a legii din 1874, precizează atribuţiile medicilor de la fiecare nivel al sistemului sanitar descriindu-le mai clar şi mai complet. În acelaşi timp, pentru prima dată, este reglementată activitatea în spitale. Măsurile de igienă publică sunt detaliate şi practica medicinei şi a farmaciei sunt reglementate. Legea sanitară din anul 1910 a definit o perioadă „centralizatoare” în sistemul sanitar. Ea a fost dorită în acest fel de către medicii din sistem, care erau nemulţumiţi de faptul că se aflau la discreţia aparatului administrativ, medicii militând pentru o conducere mai coerentă a sistemului sanitar. Perioadele de conducere centralizată în sistemul sanitar românesc au adus aparent mai multă stabilitate profesiei medicale, au permis investiţii şi creşterea numărului de structuri sanitare, prin aplicarea unei politici sanitare coerente, dar au înecat în birocraţie aparatul administrativ statal. Legea sanitară din anul 1910 a urmărit şi cadrul de formare profesională prin cuprinderea reglementărilor de ocupare a posturilor prin concurs dar şi a celor de reglementare a practicii medicale Din punct de vedere politic s-a întâlnit o pendulare între conducerea de tip centralizat şi cea de tip descentralizat. Aşa cum remarca şi dr. Gheorghe Banu (1889-1957), se remarcă o formă predominant „centralizată” de conducere a sistemului sanitar, cu scurte intervale de descentralizare, prin efectul legii din 1874 şi al celei din anul 1930 (în total 32 de ani de conducere descentralizată şi 62 de conducere centralizată). Doctorul Bordea identifică în raportul său din anul 1922 una din marile deficienţe ale organizării „centralizate” şi anume birocratizarea activităţii medicale, supraaglomerarea cu
documente de supervizat la nivelul administraţiei sanitare centrale şi incapacitatea serviciului inspecţiei de stat de a cuprinde toate instituţiile, ceea ce scădea mult eficienţa Legea sanitară din anul 1930 defineşte în completitudinea sa, sistemul de sănătate românesc. Ea s-a datorat încadrării în curentele biopolitice ale vremii din care România a preluat componenta de medicină preventivă. Medicii români au acordat o atenţie deosebită asistenţei materno-infantile Sub impactul măsurilor sanitare a crescut uşor speranţa de viaţă a populaţiei însă nu putem să nu remarcăm decalajele semnificative între ţara noastră şi celelalte ţări europene. Dacă la 1900 speranţa de viaţă în România era de 36,4 ani, acest fapt o situa la valori cu 10 ani mai puţin faţă de principalele ţări europene, iar în 1930 la o speranţă de viaţă de 42 de ani aceasta era în medie cu 20 ani mai mică decît în Anglia, Franţa şi Germania (Gorsky, M 2011, pag 2). Acest decalaj arată desigur mai mult decât impactul măsurilor sanitare. El este oglinda decalajelor sociale mari din ţara noastră, cu izolarea unui grup social mare în rural, care trăia în analfabetism şi ignoranţă. În anul 1930, în ţara noastră, la grupa de vârstă 7-12 ani, gradul de analfabetism era de 27,6% iar la 20-64 de ani de 47,1%. (Manuilă, S & Georgescu, DC 1939, pag. 48). În anul 1930, în ţară, era un număr semnificativ de spitale publice şi private, de dispensare, policlinici precum şi instituţii medico-sociale. Dacă analizăm cifrele, acestea ne arată o disponibilitate mai mare pentru numărul de paturi în sistemul spitalicesc (în anul 1929 erau 1,7‰ paturi spital), faţă de disponibilitatea de medici pentru ambulator (1 medic la 12.482 locuitori în anul 1933). Centrarea sistemului de sănătate pe asistenţa spitalicească se datorează polarizării cercetării şi dezvoltării medicale în aceste instituţii, la care s-a adăugat dezvoltarea unui număr tot mai mare de facilităţi cum ar fi laboratoare de analize, aparate Roentgen. Una din marile probleme ale sistemului sanitar românesc a fost lipsa finanţării corespunzătoare. Doctorul Banu arată, de pildă, în lucrarea sa „Sănătatea Poporului Român”, că suma pe cap de locuitor din bugetul statului alocată sănătăţii era de 83 lei în ţara noastră, comparativ cu 250 lei pe cap de locuitor în Statele Unite, 216 lei în Ungaria, 261 lei în Italia şi 170 lei în Olanda (Banu, G 1935, pag. 518). În sistemul public acoperirea cu servicii medicale s-a înfăptuit cu dificultate, deşi la nivel legislativ prevederile specificau, începând cu legea sanitară din anul 1874 şi pe urmă în toate legile sanitare până la 1930, necesitatea creării unei reţele sanitare care să pătrundă
adânc până la nivelul straturilor celor mai dezavantajate ale societăţii. Realitatea din teritoriu ne arăta o ţară cu o inerţie şi o lentoare în dezvoltarea structurilor sale administrative, fără o maturitate civică şi fără un simţ al responsabilităţii la nivel de comunitate. Mediul rural a rămas în continuare neatractiv pentru medici, zone întregi rămânând neacoperite cu servicii medicale. Nici mediul urban nu era mai atractiv pentru practica în serviciile publice, în general prost plătite, motiv pentru care medicii optau pentru practica în privat. În anul 1933 statisticile arătau că un medic în mediul urban deservea o populaţie de 12.482 locuitori în timp ce unul în mediul rural deservea 13.603 locuitori (Banu, G 1935 pag 290). În aceeaşi perioadă, în sistemul asigurărilor, sociale întâlneam un medic la 415 asiguraţi. Pentru a putea supravieţui, proiectul social al medicinii româneşti a fost susţinut de iniţiativa privată. Fără aceasta nu ar fi fost posibile multe dintre înfăptuirile importante în istoria medicală românească. Asistenţa săracilor în spitalele Eforiei s-a făcut în mod gratuit până la naţionalizarea acestora din anul 1948. Învăţământul medical s-a dezvoltat în spitalele Eforiei, ştiinţa medicală la fel. Aceste etape, urmate de sistemul de sănătate românesc se încheie odată cu preluarea puterii de către comunişti care au naţionalizat instituţiile sanitare în anul 1948. Multe dintre structuri nu au supravieţuit, fiind demolate de către regimul Ceauşescu (spitalul Brâncovenesc), altele au rămas şi azi dovadă a istoriei trecute cum ar fi spitalele Colţea, Filantropia. Cu toate neajunsurile la nivel de implementare, sistemul sanitar românesc a menţinut accentul pe asistenţa publică statală, într-un efort civilizator la care mulţi medici ai vremii au contribuit.
Capitolul 11. Concluzii •
Particularităţile de dezvoltare ale sistemului sanitar românesc îşi au originea atât în condiţiile sociale şi istorice ale ţării dar şi în definirea unei culturi medicale proprii rezultată din contribuţia personalităţilor medicale remarcabile pe care ţara noastră le-a avut.
•
Factorul social principal care a determinat alegerea modelului de sistem sanitar a fost condiţia economică şi socială a populaţiei - o populaţie săracă, ocupată predominant cu
agricultura, cu un nivel de analfabetism ridicat (47,1% în 1933 la grupa de vârstă 20-64 de ani). •
Condiţiile istorice au fost factori agravanţi ai stării sociale a populaţiei - perioada 18301938 a fost caracterizată prin multiple evenimente care au determinat evoluţia ţării: Revoluţia de la 1848, războiul de independenţă (1877), răscoală ţărănească (1907), războiul mondial (1916-1917), criza economică (1929-1930).
•
Sistemul sanitar românesc a avut o puternică componentă socială prin asigurarea accesului gratuit a celor săraci atât la servicii spitaliceşti cât şi la asistenţă înafara spitalelor.
•
Finanţarea public-privată un model original care a permis statului să-şi realizeze obiectivele sociale şi a dovedit un puternic simţ umanitar al burgheziei româneşti.
•
Sistemul de asigurări sociale s-a dezvoltat odată cu începutul secolului XX, acesta asigurând protecţie medicală salariaţilor în spitalele şi dispensare proprii. În 1933, adoptarea principiului alegerii libere a medicului a permis joncţiunea cu sistemul de stat.
•
Sistemul sanitar românesc a fost permanent racordat la nivel de cunoaştere ştiinţifică prin numeroasele colaborări internaţionale ale medicilor din România.
•
Existenţa unui sistem sanitar a avut impact asupra speranţei de viaţă a populaţiei. Dacă la 1900 speranţa de viaţă era de 36,4 ani în 1933 ea era 42 ani. Decalajul între indicatorii de speranţă de viaţă din ţară şi Europa este de 20 ani pentru motivul că acoperirea cu servicii medicale, în special înafara spitalelor nu a fost corespunzătoare, iar mijloacele terapeutice ale medicilor de circumscripţie foarte reduse.
•
Modelele de asistenţă preventivă sunt actuale şi astăzi şi ar merita regândite în contextul actual
•
Asistenţa medico-socială a depins în mod covârşitor de iniţiativa privată dar din punct de vedere metodologic sistemul asistenţei sociale a fost bine coordonat de către stat.
•
Sistemul sanitar românesc în perioada studiată nu s-a încadrat într-un tipar recunoscut actualmente. A fost un sistem deschis, inovator care a trebuit să funcţioneze în condiţiile unei economii nerentabile şi să-şi găsească surse inovative de finanţare şi uneori şi modele inovative de acordare a serviciilor medicale.
•
Analiza perioadei dintre 1831 și 1938 reprezintă un element important în analiza
evoluției sistemului de sănătate din România neabordat până acum în literatura de specialitate. Folosind date iatro-istorice și analizându-le în contextul abordării multidisciplinare a literaturii de specialitate, amplasată în context istoric național și
internațional, lucrarea pune în evidență caracterul complex al perioadei analizate, constituindu-se totodată într-un posibil model de înțelegere a contextului în care trebuie înțeles sistemul medical actual.
Bibliografie selectivă 1.
Andreescu, O, Neculau, A, Pantea, I & Rogozea, L 2012. ‘Iatro-historical aspects of Genitourinary Tuberculosis reflected în the Romanian Press at the beginning of the XXth Century’, în 5th Balkan Congress on the History of Medicine. Abstracts and proceedings book. pp. 99-106.
2.
Atanasiu, S 1933. Salvarea - 25 de ani de activitate. Atelierele Grafice Soce and Co SA. Bucureşti
3.
Babeş, V 1911. Studii critice asupra actualei organizaţiuni sanitare în ce priveşte măsurile sanitare din comunele rurale. Rezumat din comunicare făcută de V. Babeş la şedinţa din 13 Aprilie 1907 a Academiei Române. Analele Academiei Române. Tom XXXIII – Mem. Secţ. ştiinţifice. Nr. 12. pp. 2-6
4.
Banu, G 1935. Sănătatea poporului român. Imprimeria națională. București.
5.
Banu, G 1944b. Tratat de medicină socială. Vol. IV. Tuberculoza. Bolile venerice. . Casa şcoalelor. Bucureşti.
6.
Bărbulescu, C 2009. ’Note despre legislaţia sanitară în vechiul Regat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea’, Legislaţia sanitară în România modernă: (1874-1910), eds. Al Șuta, OM Tămaș, A Ciupală, C Bărbulescu & V Popovici. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, p. 35
7.
Beuran, M, Duţescu, B & Duţescu-Zăvoianu, R 2014. Asistenţa urgenţelor chirurgicale din Bucureşti. Certitudini şi speranţe. Editura Academiei Române. Bucureşti.
8.
Boerescu, B 1882. Al doilea supliment la Codicele României, cuprinzînd toate legile, decretele şi regulamentele de la 1878 până la decembrie 1881. Tipografia Academiei Române, Bucureşti, pag. 394-395
9.
Bologa, VL 1930. Începuturile medicinii ştiinţifice româneşti. Vol. III. Tipografia Foii “Lumea şi ţara”. Cluj.
10. Bologa, VL 1927. Contribuţiuni la istoria medicinei în Ardeal. Institutul de Arte Grafice Ardealul. Cluj, pag. 19 11. Bolovan, I 2007. Aspecte privind impactul demografic şi mental al epidemiilor în spaţiul ardelean în secolul al XIX-lea, în Naţiune şi europenitate: studii istorice, p. 228241. Diponibil la:
. [15 Noiembrie 2014] 12. Bordea, I 1935. Serviciul Sanitar al României şi Igiena publică între anii 1905-1922.
Tipografia Cultura. Bucureşti. 13. Brătescu, G 1982. ’Mihai Ciucă’ în Personalităţile româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii. Dicţionar. Editura ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti, pp. 104-106 14. CCAS 1935. Dare de seama asupra activităţii Casei Centrale de Asigurărilor Sociale pe anii 1912-1934. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti. 15. De Gerando, A 1850. La Transylvanie et ses habitants. Vol. I. Sec. ed. Au comptoir des imprimeursunis. Paris. 16. Deculescu, C 1983. ‘Cu privire la înfiinţarea Spitalului de urgenţă din Bucureşti’ în Momente din trecutul medicinii-studii, note şi documentări. Sub red. G. Brătescu. Ed. Medicală, Bucureşti. 17. Djuvara, N 2013. Între orient şi occident. Ţările române la începutul epocii moderne (1800-1848), VIII-th edn, Ed. Humanitas, București 18. Eforia 1932. Eforia spitalelor civile 1832-1932. Institutul de Arte Grafice E. Marvan, București 19. Felix, I 1887. Sur la necessite et l’instalation des Hopitaux d’isolement. VI Internationaler Congress fur hygiene und demographie zu Wien. 20. Felix, I 1888. ’Alu VI-lea Congresu internationalu de igienă şi demografie şi Exposiţiunea de igienă şi demografie din Viena (Septembre-Octombre 1887). Relaţiune presentată Academiei de Doctorulu I. Felix. Membru al Academiei Române. şedinţa din 8 Novembre 1887’ în Analele Academiei Române, Seria II, Tom IX, Sect. H, Memoriile Secţiunii ştiinţifice, Bucureşti 21. Felix, I 1889. Tractat de igienă publică şi de poliţie sanitară. Partea a doua Boalele şi bolnavii. Tipografia Academiei Române. 22. Felix, I 1901. Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea şi starea ei la începutul secolului al XX-lea. Institutul de Arte Grafice Carol Gobl. București. 23. Galeşescu, AG 1900. Eforia Spitalelor Civile din Bucuresci, Tipografia G. A. Lăzăreanu, București 24. Gherghe, R 2009. ’Rolul modernizator al Regulamentelor Organice în plan instituţional în Ţara Românească şi Moldova’. Analele Universităţii Constantin Brâncuşi, Seria Litere şi Ştiinţe Sociale, Nr 3/2009, pag. 77-78 25. Iorga, N 1915. Istoria Românilor din Ardeal şi Ungaria. Lecţii ținute la Universitatea din Bucureşti de Nicolae Iorga. Bucureşti. 26. Izsak, S 1979. Farmacia de-a lungul secolelor. Ed. Științifică și Enciclopedică.
Bucureşti. 27. Lege asistenţa sanitară a sătenilor 1906. ‘Lege pentru alcătuirea unui fond al asistenţei sanitare a sătenilor’. Buletinul Direcției Generale a Serviciului Sanitar, anul XVIII, nr. 10, 31 mai 1906, p. 181–183. 28. Lege preluare spitale rurale de MI, 1906. ‘Lege pentru trecerea spitalelor rurale de la judeţe sub directa administrare a Ministerului de interne’. Buletinul Direcției Generale a Serviciului Sanitar, nr. 6, 31 martie 1906, anul XVIII, p. 102–103. 29. Legea sanitară 1874. Monitorul Oficial nr. 131, 16 iunie, pp. 835–837. 30. Legea sanitară 1910. Monitorul Oficial nr. 211, 20 decembrie 1910, pp 8505–8538 31. Legea sanitară 1930. Legea sanitară şi de ocrotire nr. 236din 1930. Monitorul Oficial Nr. 154 din 14 iulie 1930 32. Manuilă, S & Georgescu, DC 1938. Populaţia României. Ed. Inst. Central de Statistică. Bucureşti. 33. Murgescu, B 2010. România şi Europa - Acumularea decalajelor economice (15002010). Polirom, Bucureşti. 34. Neculau A, Andreescu O & Rogozea L 2012. ’Health Care Coverage în the Early Insurance Systems în Romania at the beginning of the XXth Century’, în 5th Balkan Congress on the History and Ethics în Medicine. Abstract and proceedings book. ISBN 978-975-420-871-9. 35. Neculau, A & Rogozea, L 2013. ‘Benchmarks în the Development of an European
Health Care System în Romania of the XIXth Century’. Bulletin of the Transilvania University of Brașov. Vol. 6 (55), No. 2. Series VI - Medical Sciences, ISSN 20652216, pag 99-104 36. Neculau, A & Rogozea L 2014a. The Social Dimension of the Romanian Medical
System- a historical review from the end of the XIXth Century till present. Globalization and intercultural dialogue. Multidisciplinary Perspectives. Târgu-Mureş Dditura Arhipelag XXI, ISBN 978-606-93691-3-5. Pag 99 37. Neculau, A& Rogozea, L 2014b. From Health Education to Health Promotion în Romania - a Historical perspective. Acta Medica Transilvanica. Vol. II, nr. 4, 2014, pp. 16-18. 38. Neculau, A & Rogozea, L 2014c. ’The Social Dimension of the Romanian Medical System - a historical review from the end of the XIXth Century till present’ în Globalizationand intercultural dialogue: multidisciplinary perspectives, ed. Iulian Boldea. Arhipelag XXI, Târgu-Mures. pp. 99-107
39. Neculau, A, Mărginean, M & Rogozea, L 2015. ’Ethical aspects of mandatory vaccinations în Romania - a historical perspective’. Revista Română de Bioetică. Iaşi. acceptat spre publicare 40. Neculau, A, Nicolau, A, Leaşu, F & Rogozea, L 2014c. ‘Iacob Felix - istoric al sănătăţii publice şi organizator de sistem de sănătate’. Jurnal Medical Braşovean nr 2, 2014 41. Negulescu, P & Alexianu, G 1944. Regulamentele organice ale Valahiei şi Moldovei. Colecţiunea vechilor legiuiri administrative. Vol. 1. Nr. 1. Intreprinderile Eminescu. Bucureşti. 42. Oberman, K et al. 2013. Oberman, K, Muller, P, Muller H, et al. German Health care System. A concise overview. Der Ratgeber Verlag, Hamburg 43. Orleanu, CG 1912. Raport general asupra igienei, stărei sanitare precumși asupra mersului serviciului sanitar al Capitalei, pe anul 1911. Noua tipografie profesionala Dimitrie C. Ionesc. București 44. Proca, G 1902. Asistenţa publică şi starea sanitară a capitalei. Institutul de Arte Grafice Carol Gobl. Bucureşti 45. Reiner, A 1981. ‘Aspecte din trecutul asistenţei medicale de urgenţă din România’ în Trecut şi viitor în medicină. Studii şi note, sub red. Gh Brătescu. Ed. Medicală Bucureşti. pp. 437-444 46. Rogozea, L 2010, Medicina Braşoveană – un punct de reper în dezvoltarea medicinei româneşti, Editura Universităţii Transilvania, Braşov. 47. Samarian, PGh 1938a. Medicina şi farmacia în trecutul românesc 1775-1834. Vol. II. Tipografia Cultura, Bucureşti. 48. Samarian, PGh 1938b. Medicina şi farmacia în trecutul românesc. Vol. III. Asistenţa publică în trecutul românesc până la 1834. Bucovina, Bucureşti. 49. Sandru, D 1985. ‘Despre unele instituţii sanitare ale României interbelice’ în Retrospective medicale. Studii, note şi documente, sub red. G Brătescu. Ed. Medicală, Bucureşti. 50. Sechel, TD 2008. ’The Emergence of the Medical Profession în Transilvania (17701848) ’, în Cultural dimensions of elite formation in Transylvania. Ed. V Karady & BZ Torok. Etnocultural diversity Resource Center. Cluj-Napoca. pp. 95-114 51. Şuţă, A et al. 2009. Şuta, A, Tămaş, OM, Ciupală, A, Bărbulescu, C & Popovici, V. Legislatia sanitară în România modernă (1874-1910). Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Teza conţine: •
228 de pagini, din care 174 pagini (76,3%) contribuţii personale.
•
82 figuri.
•
13 tabele.
•
Bibliografia conţine 202 titluri.
Contribuţii personale şi originale 1. Contribuţii cu caracter de sinteză Pentru perioada studiată am făcut sinteze asupra: •
Evoluţia legislaţiei sanitare în perioada studiată
•
Evoluţia finanţării sistemului de sănătate românesc
•
Evoluţia asistenţei medicale spitaliceşti
•
Evoluţia asistentei medicale extraspitraliceşti
•
Evoluţia asistenţei medicale de urgenţă
•
Evoluţia asistenţei medicale preventive
•
Evoluţia asistenţei medico-sociale
2. Contribuţii cu caracter iatro-istoric •
Analiza şi interpretarea datelor privind dezvoltarea sistemului sanitar prin prisma determinismului social şi istoric al perioadei istorice studiate
•
Identificarea de documente cu valoare istorică de tipul: formulare de raportare a datelor statistice de către medici, timbre cu valoare pentru asistenţa tuberculoşilor, carnete de asigurat, cărţi poştale vechi, originale cu imagini de spitale şi sanatorii culese din colecţii personale
3. Contribuţii cu caracter ştiinţific curricular •
Analiza stadiului actual al cercetărilor.
•
Elaborarea rapoartelor de cercetare ştiinţifică din cadrul programului de cercetare la doctorat.
•
Finalizarea tezei de doctorat.
4. Noutatea tezei de doctorat Este pentru prima dată când analiza iatro-istorică a sistemului sanitar se referă la o perioadă atât de extinsă (1830-1938). Analiza cuprinde toate elementele
sistemului sanitar, de la asistenţa în spitale la cea în comunitate, asistenţa de urgenţă, preventivă şi cea medico-socială. Analiza a asigurat înţelegerea evoluţiei sistemului medical în contextul economic şi social al vremii. Cadrul legislativ care a permis dezvoltarea sistemului sanitar a fost descris şi interpretat într-o manieră structurată care să permită comparaţia în evoluţie, dar şi evidenţierea caracterului de modernitate. Lucrarea conţine un studiu de caz original privind sistemul de asistenţă medicală din judeţul Ilfov în anul 1930, analiza care permite identificarea nivelului asistenței medicale la acea dată. Biografia unui medic de țară completează tabloul de noutate al tezei, reușind să prezinte starea de fapt a medicinii românești din acele vremuri, astfel încât să putem întelege mai bine realitatea prin ochii unui contemporan.
5. Utilitatea rezultatelor cercetării •
Din punct de vedere ştiinţific: lucrarea aduce valoroase informaţii în legătură cu modele de furnizare a serviciilor medicale, modele care pot fi replicate, într-o viziune modernizată, în sistemul sanitar actual.
•
Din punct de vedere didactic: instrument de formare pentru pregătirea vocaţională a medicilor cu specialitatea sănătate publică, dar şi a studenţilor de la studii politice şi sociale.
•
Din punct de vedere aplicativ: este un instrument de formare, o sursă sintetică de cunoaştere în domeniul istoriei medicinei
6. Valorificarea şi diseminarea rezultatelor cercetării în mediul academic ştiinţific •
Publicarea a 9 articole în calitate de prim autor şi co-autor
•
Realizarea rapoartelor de cercetare ştiinţifică din cadrul programului de pregătire ştiinţifică.
•
Finalizarea tezei de doctorat.
7. Direcţii ulterioare de cercetare Pentru a completa analiza istorică a evoluţiei organizării sanitare, proiectul de cercetare poate continua analiza pentru anii de după instaurarea regimului comunist şi până la Revoluţia Română de la 1989. Aspecte interesante desprinse din cercetarea prezentă pot determina studii
aprofundate pe tipuri particulare de asistenţă cum ar fi asistenţa medicală profilactică de la începuturi până în prezent sau asistenţa grupurilor vulnerabile.
Listă completă lucrări publicate Articole publicate în extenso în reviste ISI a.
În revistă (prim autor)
Neculau A, Rogozea L. Ethical aspects of mandatory vaccinations în Romania- a historical perspective. Revista Română de bioetică – acceptat spre publicare
Articole publicate în extenso în reviste B+ a. Prim autor: Neculau A, Rogozea L. Benchmarks în the Development of an European Health Care System în Romania of the XIXth Century. Bulletin of the Transilvania University of Brașov. vol. 6 (55), No. 2 – 2013. SeriesVI - Medical Sciences, ISSN 2065-2216, pag 99-104
Neculau A, Rogozea L. From Health Education to Health Promotion în Romania - a Historical perspective. Acta Medica Transilvanica. Vol. II, nr. 4, 2014, pp. 16-18.
b. Co-autor: Andreescu O, Neculau A, Pantea I, Rogozea L: Alcohol is mandanti-Alcoholic Social Measures în the Early Twentieth Century în Romania. Bulletin of the Transilvania University of Brașov, vol. 5 (54), No. 2 – 2012 SeriesVI - Medical Sciences, ISSN 2065-2216 pg 19-26 Lucrări publicate în reviste indexate în baze de date a. Prim autor Neculau A, Nicolau A, Leaşu F, Rogozea L. Iacob Felix- istoric al sănătăţii publice şi organizator de sistem de sănătate în Jurnal Medical Braşovean nr 2, 2014. ISSN: 2247 - 4706
Lucrări publicate în extenso la conferinţe internaţionale b.
prim autor
Neculau A, Andreescu O, Rogozea L. Health Care Coverage în Insurance Systems în Romania at the beginning of the XXth Century. 5th Balkan Congress on the History and Ethics în Medicine. Abstract and proceedings book. ISBN 978-975-420-871-9. 2012, p. 940-944. Neculau A, Rogozea L. The Social Dimension of the Romanian Medical System- a historical review from the end of theXIXthCentury till present. Globalization and intercultural dialogue.
Multidisciplinary Perspectives. Târgu-Mureş, Editura
Arhipelag XXI, 2014. ISBN 978-606-93691-3-5. Pag 99-106. în curs de indexare ISI c.
co-autor
Andreescu O, Neculau A. Pantea I. Rogozea L: Iatro-historical aspects of genitourinary Tuberculosis reflected în the Romanian Press at the beginning of the XXth Century. 5thBalkan Congress on the History and Ethics în Medicine. Abstracts and proceedings book, p. 1044-1049, ISBN 978-975-420-871-9. 2012 Lucrări publicate în rezumat la conferinţe internaţionale ale societăţilor de profil a. Co-autor: Andreescu O, Neculau A, Pantea I, Rogozea L:Fight against Alcoholism at the end of the XXth Century. 43rdCongress of the International Society for theHistory of Medicine. Padua-Abano Terme. 12-16 Septembrie 2012, Editura Meet and Work, Padua-AbanoTerme, Italia, Septembrie 2012, p. 59. Lucrări comunicate la conferinţe naţionale ale societăţii de profil Neculau, A. Premize socio-istorice în apariţia organizării sanitare în România. A XLI-a Reuniune Naţională de Istoria Medicinei Braşov, 2011
Neculau, A. Elemente de modernism în legislaţia sanitară de la sfârşitul secolului al XIX-lea , începutul secolului XX. A XLI-a Reuniune Naţională de Istoria Medicinei Braşov, 2011
REZUMAT
Lucrarea aceasta reprezintă o trecere în revistă şi o analiză a momentelor importante care au marcat începuturile sistemului de sănătate din România. Perioada studiată este cuprinsă între 1830 şi 1938, două etape semnificative din istoria ţării noastre. Prima, defineşte începutul organizării noastre ca stat, iar cea de-a doua disoluţia temporară a statului democratic sub presiunea dictaturii lui Carol al II-lea, moment care a precedat şi intrarea ţării noastre în al doilea război mondial. Sistemul nostru sanitar a parcurs în dezvoltarea sa, mai multe etape, în care s-a maturizat progresiv. Statul s-a implicat în asigurarea sănătăţii cetăţenilor săi, prin măsuri de igienă publică, prin stimularea cadrului de formare profesională, prin înfiinţarea de instituţii spitaliceşti şi extraspitaliceşti, prin susţinerea asistenţei preventive şi medico-sociale. În cadrul lucrării, au fost evidenţiate atât cadrul legislativ, modelele de finanţare, structurile cu semnificaţie pentru dezvoltarea medicinei româneşti. Sunt identificate aspectele particulare ale sistemului de sănătate românesc, profund orientat social, care a găsit soluţii inovative pentru a asigura serviciile necesare populaţiei. Lucrarea are ca element de originalitate aplicarea gândirii moderne de sănătate publică în evaluarea istorică a unui sistem de sănătate, fapt care ne-a permis să identificăm primele momente în formarea fiecărui tip de asistenţă dar a asigurat şi o înţelegere mai bună şi mai structurată a subiectului investigat. Lucrarea poate servi ca instrument de informare şi de formare pentru specialiştii în sănătate publică dar şi a medicilor din orice specialitate, pentru a înţelege mai bine cum am evoluat din punct de vedere sanitar, în perioada care a precedat instaurarea comunismului în ţara noastră.
ABSTRACT
This paper represents a historical review and an analysis of the important benchmarks in the development of the Romanian health care system. The period of time that was analysed is between 1830 and 1938, two significant moments in our history. The first one represents the beginning of the organization of our country as a State, and the second one, represents the temporary dissolution of the democratic state, through the Royal Dictatorship of King Carol the Second, a moment that has also preceded our country’s entrance into the Second World War Our sanitary system has evolved and has become a mature and complete one at the end of the studied period. The State was involved in assuring the health of its citizens through the creation of healthcare facilities, through public sanitation measures, through the support and development of preventive services and services directed to special social categories. The paper contains a review of the sanitary laws that have governed the Romanian healthcare system. It contains also an analysis of health care services financing evolvement and the medical structures that were built, with significance for the development of Romanian medicine. The profound social structure of the Romanian healthcare system is defended as the main thesis of this study. An emphasis is put on the originality of the methods chosen în delivering health services to the population. The originality of this work is derived from the method used to analyse the evolution of the healthcare system in Romania. Using the framework of the modern healthcare system has made possible the identification of the roots of each type of medical components of the system and has allowed a better understanding of the topic. The paper can serve as an instrument of formation and information for specialists in public health or from any other medical field, to permit a better understanding of the evolution of the health care system from its origins to the communist period.
Curriculum vitae Europass
Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Telefon(oane) Fax E-mail Website
Neculau Andrea Elena Braşov, Str. Dihamului nr. 12, Cod postal 500483 072. 897. 50. 65 0368401233 andrea. neculau@gmail. com http://www. medfam. ro/neculau
Naţionalitate
Română
Data naşterii
04.03.1969
Sex
feminin
Experienţa profesională Perioada Funcţia sau postul ocupat Activităţi şi responsabilităţi principale
1.01.1999 – prezent Medic Primar Medicina Familiei la CMI Dr. Neculau Andrea, Brașov Asistenţa medicală de medicina familiei
Numele şi adresa angajatorului
Cabinet Medical Privat propriu
Tipul activităţii sau sectorul de activitate
medicină
Perioada Funcţia sau postul ocupat Activităţi şi responsabilităţi principale
oct. 1998 – prezent Asistent universitar Disciplina de Medicina Familiei Departamentul de Ştiinţe Fundamentale şi Profilactice Coordonator lucrări practice studenţi la disciplina Medicină ambulatorie şi de familie
Numele şi adresa angajatorului
Universitatea Transilvania, Facultatea de Medicina, Brașov
Tipul activităţii sau sectorul de activitate
Educație universitară - Medicina familiei
Educaţie şi formare Perioada 2010 – prezent Calificarea / diploma obţinută Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare
Doctorand în Medicina Universitatea de medicina Brașov
Perioada Calificarea / diploma obţinută Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare Perioada Calificarea / diploma obţinută Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare Perioada Calificarea / diploma obţinută Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare Perioada Calificarea / diploma obţinută Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare
Perioada Calificarea / diploma obţinută Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare
2006-2008 Master în sănătate publică și management sanitar Universitatea de Medicina și Farmacie Bucureşti
Iunie 2003 Medic Primar de medicina familiei Ministerul Sănătăţii
2000-2001 Formator în medicina familiei Centrul de Politici și Servicii de Sănătate Cluj Napoca
1 ian 1995- 31 dec 1998 Medic specialist de medicina familiei Facultatea de Medicină Brașov
1988-1995 Medic Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București
Limbi străine cunoscute Autoevaluare Nivel european (*)
Înţelegere Ascultare
Vorbire
Citire
Participare la conversaţie
Scriere
Discurs oral
Exprimare scrisă
Engleza
C2
C2
C2
C2
C2
Franceza
C2
C2
C2
C2
C2
Germana
B1
B1
B1
A2
A2
(*) Nivelul Cadrului European Comun de Referinţă Pentru Limbi Străine
Membru în asociatii profesionale
Competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului
Participare la proiecte interne și internaţionale
Membru în Consiliul Director al Socieățtii Medicilor de Medicina Familiei Brașov, afiliat Societăţii Naţionale de Medicina Familiei
Utilizare calculator: editare texte, Word, Excel tehnoredactare, tabele calcul tabelar Căutarea informatiei medicale în baze de date specializate • Membru al proiectului de dezvoltare a rețelei de Dispensare Santinelă Societatea Națională de Medicina Familiei (GP-Medinet, 2001-2003) • Membru în proiectul Qualy-Med , 2002-2005 – dezvoltarea a 5 ghiduri de practică bazate pe dovezi dedicate asistenţei medicale primare - grupul de lucru pentru Hipertensiunea arterialp (www. ghidurimedicale. ro) • Participant la proiectul “Romanian Family Medicine going European level”, CNSMF - introducerea instrumentului EPA (European Practice Assessment) pentru evaluarea calității în asistența medicală primarăcolaborarea cu TOPAS Europe și experţi olandezi –(2002-2005) • Trainer în proiectul PHARE RO 2002/000-586. 04. 11. 03 - Improving the Capacity of Monitoring and Evaluating Heath în the framework of the Reform of the Health Care System (2004-2005) • Consultant și trainer în proiectul USAID pentru asistarea reformei sistemului de santate în Romania 2006-2007 – Pilotarea modelului de management de boli cronice în asistența medicală primară • Consultant în proiectul ”Improving Content of the Education Courses for the Family Doctors, Managers of the PHC Facilities and Family Doctor Nurses în Republica Moldova ( Dec 2008-Dec 2009)” • Consultant în proiectul UNICEF „Assistance and technical support to an evidenced based analysis for costing primary health care services for children and women”. (10. 2009-03. 2010) •
Consultant în proiectul UNICEF „Assistance and technical support to an evidenced based analysis for costing primary health care services for children and women-phase 2”. (01. 2011-03. 2012)
•
Trainer în proiectul de Screening pentru cancerul de col uterin, de sân şi de colon al Ministerului Sănătaţii – mai- noiembrie 2012
Alte competenţe şi Competenţă în sănătate publică și management (Universitatea de Medicină aptitudini Carol Davila București) Management de proiecte Educaţia adultului
Informaţii suplimentare
PUBLICAŢII Neculau (Abăităncei) E. Andrea. et al - Prevenţia, diagnosticul şi tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adult. Ed. Infomedica 2005 ISBN - 973-7912-45-4
Dr Neculau Andrea Brașov, 30.12.2014
Curriculum vitae Europass
Personal information Name/Surname Address Telephone Fax E-mail Website
Neculau Andrea Elena Braşov, 12, Dihamului street, Postal Code 500483 072.897.50.65 0368401233 andrea. neculau@gmail. com http://www. medfam. ro/neculau
Nationality
Romanian
Date of birth
04.03.1969
Gender
female
Professional experience Dates Ocupation or Position held Main activities and responsibility Name and address of the employer Type of business or sector Dates Ocupation or Position held
Main activities and responsibility Name and address of the employer Type of business or sector
1.01.1999 – till present Senior Family Physician at Private Medical Practice Dr. Neculau Andrea, Brașov Primary care services Private medical practice under contract with the National Insurrance House Medicine oct 1998 – till present Assistant Professor at the discipline Family Medicine Department of Fundamental and Profilactic Sciences Supervisor of practical training of students at the discipline of Family medicine and of nursing students Transilvania University, Facultaty of Medicine, Brașov University Teaching-Family Medicine
Education and training Dates Title of qualification awarded
October 2006 - March 2008 Master in mamagement and Public Health
Principal subjects/skills covered Name and type of organisation
Dates Title of qualification awarded Principal subjects/skills covered Name and type of organisation Dates Title of qualification awarded Principal subjects/skills covered Name and type of organisation Dates Title of qualification awarded Principal subjects/skills covered Name and type of organisation Dates Title of qualification awarded Principal subjects/skills covered Name and type of organisation
Master degree University of Medicine and Pharmacy Bucharest
June 2003 Senior family physician medicine Ministry of Health
2000-2001 Trainer in family medicine Teaching and training Center for Polices and Health Services Cluj Napoca Jan 1995- Oct 1998 Specialist in family medicine medicine University Transilvania Braşov
1988-1994 Medical doctor Medicine University of Medicine and Pharmacy Bucharest
Foreign languages know Self -assesment European level (*)
Understanding Listening
Speaking
Reading
Writing
Spoken interaction
Spoken production
English
C2
C2
C2
C2
C2
French
C2
C2
C2
C2
C2
German
B1
B1
B1
A2
A2
(*)lCommon European Framework of Reference for Languages
Member în professional • Associations
Participation în
•
international and national
•
projects • •
Computer skills and competences
Supplementary information
Member in the board of the Society of Family Medicine Braşov afiliated to the National Society of Family Medicine
Trainer in the project for the Screening of the uterine, breast and colon cancer- Ministry of Health - May- Nov. 2012 Consultant in the UNICEF project "Assistance and technical support to an evidenced based analysis for costing primary health care services for children and women-phase 2". (01. 2011-03. 2012) Consultant in the UNICEF project "Assistance and technical support to an evidenced based analysis for costing primary health care services for children and women". (10. 2009-03. 2010) Consultant in the project ” Improving Content of the Education Courses for the Family Doctors, Managers of the PHC Facilities and Family Doctor Nurses în Moldova ( Dec 2008-Dec 2009)”
•
Consultant and trainer in the USAID project of assistance of health care reform in Romania 2006-2007 – Piloting the model chronic care model in primary
•
Trainer in the project PHARE RO 2002/000-586. 04. 11. 03 Improving the Capacity of Monitoring and Evaluating Heath in the framework of the Reform of the Health Care System (2004-2005)
•
Member of the Qualy-Med project , 2002-2005 – development of 5 practice guidelines for primary care (www. ghidurimedicale. ro)
•
Participant în the project “Romanian Family Medicine going European level”, CNSMF- introducing the EPC intrument for the evaluation of quality in primary care (2002-2005)
•
Member of the project of the development of the Sentinel Network – Romanian Society of Family Medicine (GP-Medinet, 2001-2003)
Computer usage, text editing, data search (Word, Excel)
Neculau (Abăităncei) E. Andrea et al - Prevention, diagnosis and treatment of essential hypertension în adults. Ed. Infomedica 2005 ISBN - 973-7912-45-4
Dr Andrea Neculau 30.12.2014
